Dragostea Trinitariană

Nu trei dumnezei ci trei persoane divine care sunt una în natură (aceiași substanță sau esență) caracter sau scopuri, coexistă din eternitate toate trei- și nu va fi un timp când ele vor înceta să existe împreună. Fiecare are roluri și poziții diferite în dumnezeire, reație, răscumpărare și administrarea cu dragoste a Universului. Fiul s-a subordonat cu dragoste leadershipului Tatălui, iar Spiritul este subordonat în mod voluntar Tatălui și Fiului. Spiritul este reprezentantul trinității pe pământ- fiind la fel de divin ca Tatăl și Fiul și pe deplin personal.

Creațiunea și păcatul

Ființele umane au fost creiate să trăiască în cadrul unor relații de dragoste, și au fost create din dragoste. Crecul social al dragostei lui Dumnezeu totdeauna a căutat să dragostea trinitariană să se extindă. Dragostea lui Dumnezeu este de sine sacrificială- și Trinitate creiază din dragoste într-un univers fizic continuu în expansiune. Dragosteaa Trinitariană este experimentabilă și poate fi împărtășită cu alții, în special cu cei care sunt făcuți Imago Dei.

Singurul răspuns care îi satisface pe cercetători când vorbesc despre expansiunea unversului este faptul că acesta se extinde (300.000 KM/s) datorită dragostei lui Dumnezeu. Universul a fost afectat de păcat, căci păcatul implică tot ceea ce este antitetic dragostei divine. Păcatul absoarbe în sine însuși, nu este expansiv, și în mod implicit este opus sacrificiului de sine. De fapt doar forța dragostei poate învinge efectele teribile ale urii, căci dragostea a creat. De fapt dacă Dumnezeu nu acționează în actul de răscumpărare a creației și a creaturilor care au fost lăsate de El să trăiască în dragoste, Dragostea Sa poate fi pusă la îndoială în mod serios.

Ce este dragostea lui Dumnezeu? EGW zice în HLL că este manifestul dintre justețe și grație în sfera socială. Dar, poate o asemena dragoste să învingă și să vindece efectele urii? care a mânjit planul original al creațiunii. Doar o dragoste care a creat universul poate gravita în jurul relațiilor sociale, de self-sacrificiu. Dacă Dumnezeu este dragoste, iar noi am fost făcuți după chipul și asemănarea Sa, asta înseamnă că miezul ființei umane este dragostea, relațiile sociale și spirituale se bazează pe drgoste, încredere și supunere față de Dumnezeu și față de aproapele (if the gist of God’s nature is eternal, infinite, and relational love and we are made in His image, then the very heart of what it means to live is to live in loving relationships!)- iar asta înseamnă că ne îndreptăm dragostea spre alții nu spre noi...nu inward-directed nici self-focus gratification. Privind la Univers vedem dragostea ca un râu a lui Dumnezeu. Acele atitutdini și acțiuni care aduc satisfacție și relații productive ar trebui adoptate.

Pot oare ființele umane cunoaște ceea ce este cu adevărat legitim și ce se bazează pe principiile dragostei? căci adversarul Satana pretinde că singura cale prin care poți fi fericit și mulțumit și singura cale de a găsi dragostea este auto-satisfacerea. Cine are dreptate? Revelarea de sine a Trinității ne spune că noi am fost creați ca să reflectăm dragostea divină-care în mod supranatural rezidă în El care este o persoană etern-iubitoare. Și cine este acest Dumnezeu? El este Unul în Trei- deci o dragoste triunică- iar aceasta ne spune că noi vom găsi satisfacere și plăcere în servirea celorlalți căci și persoanele Dumneseirii slujesc si se subordonează funcțional Una – Alteia. Toți creștini ar trebui să recunoască că singura și cea mai bună cale de a iubi este cea pe care o propune Dumnezeu. Dar pentru că natura noastră este coruptă noi de multe ori alegem să trăim ca Diavolul- doar pentru sine.

Raportul biblic ne spune că la creațiune Dumnezeu a investit în om umanitatea cu capacitatea de a iubi și a trăi precum Trinitatea- omul se răzvrătește și trăiește mai mult demonic decât plin de dragoste. Evanghelia constă în faptul că Dumnezeu nu doar ne-a creat cu capacitatea de a iubi ci el a fost determinat să ne răscumpere datorită dragostei sale și datorită sacrificiului de sine. Dumnezeu s-a confruntat atât cu o rebeliune angelică cât și cu o rebeliune umană. Singura cale spre mântuire și salvare a fost dragostea Sa, iar noi astfel privind la dragostea sa ne iubim și noi.

Totuși Dumnezeu nu iubește păcatul sau păcătoșenia noastră, El face totul pentru a reface statutul nostru- pt că noi avem o valoare veșnică de fii și fiice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost îndurător, a suferit îndelung și și-a demonstrat dragostea Sa eternă. Christos întruchipează modul în care cu adevărat Dumnezeu ne iubește.

Doar Christos poate să ne salveze- nu nu- nici măcar un înger sau o ființă de pe o planetă necăzută în păcat care a fost tot timpul loială lui Dumnezeu nu putea să îi i-a locul lui Iisus Christos. În sec. al 4-lea, Atanasie, avocatul Dumnezeirii lui Iisus a pledat pt acest fapt, în contradicție cu Arius- la Nicea- susținând că pt a fi mântuiți doar Iisus/Dumnezeu putea muri. Numai o ființă necreată putea face acest lucru.

Doar Dumnezeu (Christos) îl putea descoperii pe Dumnezeu- iar Iisus a fost D-zeu în sensul cel mai deplin al cuvântului- El era pe deplin asemănător cu Tatăl în caracter și natură- El putea doar descoperi adevărul depre Tatăl. Deci nu un dumnezeu creat, nici un semi-dumnezeu, sau un alt dumnezeu derivat din vreun Dumnezeu Adevărat. Doar cineva din interiorul dumnezeirii putea revla ceea ce este acolo nouă celor de afară.

Din punctul de vedere al lui Woodrow Widden...