In Dacia, crestinismul patrunsese, chiar de la inceputul colonizarii romane, adus de legionari. O dovedesc numeroase vestigii arheologice, precum si limba unde toate cuvintele despre ceea ce se poate numi "crestinismul de baza" sunt latinesti: Dumnezeu (de la Dominus Deus), duminica, cruce, crestin, biserica, lege sacra,cuminecare, rugaciune,altar, Scripturi, sfant mai ales in cuvinte compuse ca Santa Maria, San Petru, San Nicolae, deoarece in limbajul current, a fost inlocuit cu Sfant, prin contaminare cu slavonul "seventu". Cu toate acestea , organizarea ecleziastica, instalarea unei ierarhii bisericesti au asteptat sfarsitul marilor navaliri barbare si coincide cu perioada de glorie a primului Tar bulgar, deoarece au pastrat slavona veche drept limba bisericeasca pina la sfirsitul secolului al XVII-lea, insa tot timpul au fost supusi de departe, patriarhatului Constantinopolului. Urmarea este ca cei mai multi termini privitori la organizarea ecleziastica, precum si la teologie sau la literature religioasa sunt de origine slavo-greaca.
Fiecare sat, ne spune Wilkinson, isi avea mica lui biserica. Bisericile acestea de tara erau destul de saracacioase, fiind uneori construite din lemn. In schimb cele mai multe biserici din orase, precum si cele din manastiri , erau facute din caramida, sau din piatra, iar interiorul era cel mai adesea bogat impodobit. "Numarul bisericilor si al manastirilor ce se afla inauntru si inafara oraselor este necrezut de mare", scria Raicevich in 1788. Vreo yece ani mai tarziu, Wilkinson numara 70 de biserici la Iasi, iar la Bucuresti nu mai putin de 360 de biserici si 20 de manastiri. Cifrele acestea ni se par exagerate.
Numarul preotilor era si el destul de mare. Wilkinson spune ca erau vreo 15000. Tot pe vremea aceea (anii 1810) Dionisie Fotino da cifra, care pare mai exacta de 10278.
Preotul traia cel mai adesesa din banii de pe slujbe (platiti cel mai adesa de tarani, in natura), insa la randul sau, trebuia sa dea o suma de bani episcopului sau mitropolitului.
Preotii ca si calugarii, se recrutau aproape toti dintre tarani. De aici infatisarea lor necioplita si invinuirea ca nu stiu de nici unele, aduse de cele mai multi de catre observatorii straini.
Laurncon sustine ca "este greu sa afli in Europa un cler mai nestiutor, mai superstitios decat cel din tara romaneasca".
Aproape toate manastirile din cele doua Principate erau ctitorii domnesti sau ctitoriile vreunui mare boier, pe care urmasii tineau cu tot dinadinsul sa le intretina, sa le inzestreze cu noi mosii, incat, la inceputul secolului al XIX-lea proprietatile bisericesti reprezentau 1/3 din totalitatea pamantului arabil al tarii.
Strainii, arata care mai de care, importanta data, (in toate paturile sociale ale populatiei), recomandarilor si interdictiilor Bisericii, de care trebuie sa se tina seama cu mare grija.
In privinta posturilor -foarte aspre-, Wilkinson spune ca romanii mai curand ar muri, decat sa se atinga, si bolnavi de-ar fi, de "bucatele de pe lista fara de sfarsit a lucrurilor oprite".
Lumea crede in diavol si in darul pe care il are aghiasma de a-l alunga din casa, in deochi, in blesteme si in tot soiul de farmece impotriva carora se luupta cu descantece, de vreme ce este vorba de vrajitorie.
Ca sa se marite, apoi ca sa aiba copii, femeile recurg adesea la prctici magice care se adauga unor practice religioase exceptonale, cum sunt posturile prelungite, rugaciunile "la icoane facatoare de minuni".
Credinta romanilorera de un soi aparteS la ei, manifestarile nu erau zgomotoase, nu se intalneau mistici, exaltati, fanatici. Viata de toate zilele era plina de smerenie,naiva , simpla, dar care patrundea totuls omul isi facea rugaciunea cand se trezea si cand se culca, se inchina inainte de a rupe painea sau inaiinte de a se apuca de o treaba, oricare ar fi fost ea. Si nu numai oamenii din popor faceau asa. La fel se petreceau lucrurile in toate paturile societatii.
Sfintii sunt invocati la tot pasul pentru a li se cere ajutorul.
In atata nesiguranta, de care se loveste pretutindeni, romanul nu are decat o scapare: biserica. Acolo el se simte ocrotit, izbavit si poate iubit.
Nu indiferenta religioasa, ci doar lipsa fanatismului si a sectarismului, a facut sa nu existe, in Tarile Romane, nici un fel de rezistenta seriosa din partea Bisericii in fata modernizarii.
Romanii sunt, intra-devar, poporul cel mai tolerant din lumea crestina, dar tot ei sunt ,,visceral" legati de religia lor, de legea lor.
Asa se explica rezistenta multiseculara, nu numai in fata islamismului, dar si in fata influentei catolice sau protestante. In lumina aceasta, tragedia lui Constantin Brancoveanu, din 1714, capata valoare de simbol
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
