Despre creștinism

"Departe de a se simti constrans si lipsit de libertate aceasta rinduiala si lege ortodoxa, crestinul s-a simtit in siguranta, iar cinele-a lepadat si incalcat s-a simtit ca umblind pe nisipuri miscatoare.Daca cineva i-ar lua crestinului ortodox biserica la are merge duminica si in sarbatori, preotul care-i slujeste si-i sfinteste casele, icoanele la care se roaga, crucea de pe mormant, Pastile si Craciunul, sarbatoarea Sfantului Ion, a Sfintului Gheorghe, a Sfintului Nicolae si a tuturor celorlalti sfinti, hramurile minastirilor, cimitirele si parastasele, sfintele moaste aparatoare de primejdii si de necazuri, metaniile si postul, candela, luminarile si tamiia, binecuvintarea piinii si a mesei, sfintirea caselor de Boboteaza, semnul crucii la culcare si la sculare, la asezarea si la ridicarea de la masa, la plecarea si intoarcerea de la drum, daca l-ar lipsi de toate acestea, l-ar lipsi de Dumnezeu Insusi.

Pentru ca in toate acestea crestinul ortodox traieste prezenta lui Dumnezeu si lucrarea Lui in lume, prin toate acestea ci vorbeste, comunica cu Dumnezeu. Aceste toate sint, de fapt, intruparea credintei omului in Dumnezeu. In ele credinta este vietuire. A crede in Dumnezeu inseamna a trai intr-un anume fel, a te scula si a te culca intr-un anume fel, a porni la drum si la lucru intr-un anume fel, a te naste, a te insoti cu femeia ta si a muri intr-un anume fel; totul determinat de credinta ca exista un Dumnezeu care ne-a creat pe noi si tot ceea ce exista in jurul nostru, care ne poarta de grija, care ne iubeste si in care nadajduim.

Sa luam de exemplu grija pentru cei morti, foarte mult dezvoltata la noi, incepind cu spalarea si primenirea celui mort, continuind cu para-stasele si pomenirile la trei zile dupa moarte, la sase zile, la noua zile, la trei saptamini, la patruzeci de zile, la trei luni, la sase luni, la un an, apoi, in fiecare an pina la sapte si in continuare la toate soroacele anuale cind se face pomenirea de obste a mortilor (mosii de iarna si de vara.). Ce altceva alimenteaza aceasta extraordinara daruire si grija pentru morti daca nu credinta in inviere, care este temelia credintei noastre crestine si care este nebanuit de adinc inradacinata in fiinta noastra.? Ne-am lepadat multi dintre noi, la vremuri mai grele, de post, de sarbatori, de mersul la biserica, de rugaciune, dar nimeni sau foarte putini sint cei care si-au aruncat parintii in mormant fara slujba si i-au uitat in ziua inmormintarii.

Ravna cu care ne purtam de grija mortilor este in acelasi timp manifestare a nadejdii noastre in inviere dar si suport al vietii noastre inradacinate de acum in Dumnezeu, adica dincolo de aceasta lume. Romanul a pastrat credinta in Dumnezeu asa cum a primit-o din mosi-stramosi pentru ca a ramas credincios si a pastrat cu sfintenie aceste rinduieli crestinesti, aceste semne exterioare, repere existentialc fundamentale, care i-au aratat permanent clea spre Dumnezeu. Cre-dinta romanului nu a fost una a argumentelor rationale, ci a fost o credinta care a patruns in toate fibrele vietii sale si i-a transformat toate manifestarile si activitatile.

De aceea nu a reusit nimeni sa-i smulga definitiv credinta in Dumnezeu, oricit de inversunat ar fi fost impotriva ei, nici turcii, nici cei ce au vrut sa ne schimbecredinta cu alta, nici ateismul iluminist sau al ideologiei totalitarist-comuniste. De aceea speram intr-o redesteptare a credintei in Dumnezeu la acest popor, pentru ca n-au fost smulse radacinile ei din adincul fiintei sale si speram ca aceste radacini, prin rugaciunile celor credinciosi si cu voia Iui Dum-nezeu, vor da vlastare noi si multe.