Cultul morților la vechii greci

INTRODUCERE

Aproape in toate religiile omenirii se intalneste convingerea, ferma si generala, ca existenta omului nu se termina cu moartea. Pe aceasta credinta, mai mult sau mai putin explicita, se in¬temeiaza ceea ce numim cultul mortilor, adica grija pe care o au cei vii de a mentine, legatura spirituala cu mortii lor, de a cauta sa le ajute si sa le usureze situatia din "lumea de dincolo", prin felurite rituri si ceremonii, prin rugaciune catre Dumnezeu pentru odihna lor netulburata si pentru ier¬tarea pacatelor, prin jertfe si fapte de milostenie, sau prin alte diverse acte, socotite ca fiind de folos celor adormiti.

Aceasta universalitate a credintei in nemurirea sufletului, careia la unele popoare (persii, grecii, romanii s.a.) i s-a adaugat credinta intr-o judecata a sufletelor dupa moarte, explica marea asemanare a riturilor si a ceremoniilor fu¬nebre principale din toate religiile mari ale omenirii, ca de ex. : spa¬larea si imbracarea cadavrelor, inmormantarea sau incinerarea lor, pro¬cesiunile si bocetele, mesele sau ospetele funerare si pomenirile pen¬tru cei morti. Faptul este deosebit de evident pen¬tru unele din popoarele mari ale antichitatii, ca egiptenii, a caror cultura si arta are in general un accentuat caracter funerar, vizibil in arta imbalsamarii trupurilor, in piramidele si diferitele necropole menite sa ocroteasca mumiile sau cadavrele personajelor marcante, in pictura si textele din inscriptiile hieroglife si de pe papirusuri, in templele, in originea si apartenenta religioasa a scrierii si a citirii. Tot asa stau lucrurile cu grecii si romanii, despre care s-a spus si s-a demonstrat ca riturile lor religioase in legatura cu cultul familial al stramosilor ("Larii", "Manes" si "Penatii") au determinat si au influentat nu numai intreaga viata spirituala si stralucita cultura si arta greco-romana, ci si organizarea si viata politica, economica si sociala a vechilor cetati si state fondate de aceste doua mari popoare ale antichitatii clasice pagane.

CAPITOLUL I

TEMPLUL

Templul nu era un loc de cult unde grecii puteau să se roage personal sau împreună cu alţii. Era considerat a fi casa (naos) zeului, locul unde se adăposteşte statuia zeului. De aceea forma de început a templelor (sfârşitul secolului al VIII-lea î.Hr.) este cea a unei case. Erau dreptunghiulare, înconjurate cu coloane de susţinere a grinzilor de piatră ale acoperişului, iar în faţă aveau frontonul triunghiular, pe care se sculptau scene religioase.

Materialul de construcţie a fost la început din lemn iar mai târziu din piatră. De jur împrejurul templului, pe marile grinzi susţinute de coloanele cu capiteluri, se găseau metopele, ce prezentau scene din naraţiunile mitologice despre zeul căruia îi era dedicat templul.

În perioada precedentă apariţiei fenomenului urban în lumea grecească sunt atestate locuri consacrate activităţilor religioase unde s-au descoperit figurine umane şi animaliere sau diferite ofrande. În spaţiul minoic şi micenian sunt semnalate şi construcţii mai elaborate.

Construcţia templelor a cunoscut două forme arhitecturale:

- temple rectangulare (sekoi) – alcătuite din pronaos (un vestibul în faţă), naos sau cella (unde tronează statuia zeului sau a zeiţei) şi opisthodom (camera de depozitare a tezaurului şi a obiectelor sacre)

- temple rotunde (tholoi) – cuprind o navă centrală.

Stilurile arhitecturale templelor se clasifică după criteriul de fabricare a coloanei:

- stilul doric, sobru, specific epocii arhaice,

- stilul ionic dezvoltat în epoca clasică

- stilul corinthic care convieţuieşte cu cel ionic în epoca elenistică şi romană.

Dimensiunile obişnuite ale templelor erau de circa 30 m x 60 m, deşi existau şi temple mai mari care depăşeau lungimea de 100 m şi lăţimea de 50 m. Faţa era orientată spre răsărit, potrivit tradiţiilor orientale, pentru ca primele raze ale soarelui să lumineze faţa statuii zeului sau a zeiţei. Templele închinate eroilor erau îndreptate spre apus, întrucât eroii au fost muritori. În cazul unor cerinţe impuse de teren sau de particularităţilor cultului au fost şi derogări de la regulă.

În prejma clădirii templului mai erau construite clădiri de dimensiuni mai mici, aşa-numitele tezaure, unde se depozita tezaurul templului, ofrandele preţioase aduse de cetăţeni, donaţii ale străinilor etc.