Credința în Scrierile Sfinților Părinți

Introducere

Contemporan cu Athenagora și Tațian, Marele Teofil este unul din cei mai importanți părinți ai secolului al II-lea. Născut și crescut în păgânism, el a primit o educațiune clasică. Cultura sa filosofică, soliditatea judecății sale și agerimea spiritului său îi asigură un loc de frunte printre învățații de atunci. După cum însuși ne spune, Teofil a început să studieze Sfânta Scriptura, în special scrierile profetice, cu scopul de a combate creștinismul. Imparțialitatea, cu care judeca lucrurile acest reprezentant al literelor și științelor, îl convinse pe deplin de adevărul creștin. Fiindcă avea un suflet drept și sincer, el crezu nedemn de dânsul, ca să mai profeseze și să mai apere absurd și ridicula religie păgână, deși aceasta era la modă în acele vremuri. Astfel, plin de o profundă admirație pentru sublimitatea creștinismului și atras cu totul de exactitatea îndeplinirii prezicerilor profetice, el trece în public la acesta și începe să ducă o viață sfânta, demnă de numele de creștin. Cât de mare a fost zelul pe care l-a depus pentru credință și răspândirea ei, cât de mult au fost prețuite meritele și talentul său, acestea ni le arată cu prisosință faptul că, la anul 168, după moartea lui Eros, Teofil este ales Episcop al Antiohiei. Eusebiu și Ieronim îl numesc al șaselea în succesiune apostolică, deoarece ei pun ca episcop prim pe Evodiu; acei ce-l numără de la Apostolul Petru, îl numesc al șaptelea. În ce fel și în de timp cade episcopatul lui Teofil ne dă suficiente informații Eusebiu, când zice: ”În timpul când ereticii pregăteau pieirea turmi Domnului și asemenea buruienilor devastau semănătura curată a învățăturii apostolice, atunci păstorii ca să-I extermineze, ca să gonească acest soi de animale sfâșietoare, întărind pe frați, fie prin sfaturi și mustrări, fie prin întreținerea unei lupte grele în contra ereticilor, atât prin viu grai cât și prin scrieri temeinice. Cu aceștia deci a întreprins și Teofil lupta contra ereticilor precum se poate vedea dintr-o carte de o deosebită importanță, pe care a scris-o contra lui Marcion” .Cât timp a păstorit Teofil Episcopia Antiohiană, este lucru nesigur.

Eusebiu afirmă, că ar fi ocupat această înaltă demnitate timp de 8 ani; alții însă cu mai multă dreptate susțin 12 sau 13 ani, pentru că opera sa: ”Către Autolic” a fost scrisă cu siguranță după moartea lui Marcu Aureliu, așadar după 180. După calculările Maurinilor însă, Teofil ar fi ocupat demnitatea de Episcop dela anul 176 până la 186. Ceia ce se știe cu siguranță este că el a murit sub împăratul Comod. Martirologiul roman ne prezintă ca dată a morții lui Teofil anul 190, Octombrie 13. În biserică s-a respectat în totdeauna memoria acestui Sfânt Episcop.

Teofil fiind un bărbat de geniu și foarte învățat, a dezvoltat o activitate colosală ca scriitor creștin, mai ales în contra ereticilor și pentru lămurirea dogmelor creștine. Grija de a apăra depozitul credinței și vigoarea, ce a desfașurat pentru a aduce la lumina adevărului atât pe cei alunecați în schisme și erezii, cât și pe cei ce viețuiau în întunericul idolatriei, toate acestea vor fi un monument etern al zelului său neobosit.

Cuprins

Scopul scrierilor lui Teofil este împărțit în două direcții: 1. Zidirea sufletească și instruirea credincioșilor săi prin comentarii la Scriptură și cuvântări catehetice, ținute noilor convertiți; 2. Combaterea ereziilor, împotriva cărora a și scris. Dintre operele sale enumerate de Eusebiu (Istoria bisericească IV, 24) s-a păstrat doar Către Autolicus, formată din trei cărți, operă care ne-a rămas în întregime.

Trecând acum la examinarea mai de aproape a scrierii lui Teofil (Către Autolic), trebuie să recunoaștem că această lucrare se poate număra printe cele mai bune producțiuni din acel timp.

Cartea I – Amicul său, păgânul Autolic, ridiculizase credința creștină despre nevăzutul Dumnezeu, despre învierea morților și despre numele ”Hristos”.(Cap. I)