Contribuția lui Dosoftei la Introducerea Limbii Române în Biserică

Dosoftei – nume celebru în istoria literaturii române, primul poet şi cel mai mare cărturar. Necunoaşterea biografiei a creat mari greutăţi în înţelegerea operei. În loc de a se căuta argumente care să demonstreze sau să infirme calitatea sa de artist, operele sale erau cercetate în scopul de a se afla date, fapte cu referire la originea acestuia.

Cronicarul Ion Neculce, precum şi unii critici literari precum Nicolae Iorga şi George Pascu infirmă originea română a cărturarului, considerându-l dintr-o familie de negustori greci sau aromâni din afara hotarelor ţării. În schimb, toate argumentele de-a lungul vremii conduc la faptul că Dosoftei a fost fruct al pământului românesc, care a slujit întreaga sa viaţă, dezvoltarea spirituală a neamului său.

Între anii 1671-1686, cât a stat în scaunul mitropolitan al Moldovei, Dosoftei publică cea mai mare parte din opera sa. Capodopera sa, Psaltirea în versuri publicată în 1673, a fost prima traducere în versuri a unui text religios, considerată primul monument de limbă română poetică.

Pe lângă binecunoscuta capodoperă, Dosoftei, întors din exil, tipăreşte prima sa carte Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679, în scopul dezvoltării noatre culturale, de a înlocui limba slavonă cu limba română în cărţile de cult. În noua tipografie a mitropoliei de la Iaşi, Dosoftei tipăreşte mai întâi, în 1680, Psaltirea de-nţăles a svîntului împărat proroc David. Un an mai târziu, în 1681, apare Molităvnicul de-nţăles, dar lucrarea fusese terminată cu mult timp în urmă. În 1682, apare primul volum din Viaţa şi petrecerea svinţilor, iar în 1683 cel de-al doilea volum, urmat, în acelaşi an de Liturghierul, operă extrem de importantă şi prin versurile pe care le cuprinde. Apare mai apoi Octoihul, neterminat, din care s-a tipărit doar începutul.

În 1686 apare cel de-al treilea volum din Viaţa şi petrecerea sfinţilor. Incredibila activitate de traducător se încheie brusc în 1686, în timp ce era la tipar al patrulea volum din Viaţa şi petrecerea svinţilor.

Munca cărturarului s-a dovedit a fi mai rodnică decât pot arăta operele. Unele cercetări atrag atenţia că Dosoftei a revizuit, încă pe când era episcop, traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu , tipărită mai târziu în Biblia de la Bucureşti din 1688. Prin întreaga sa activitate, atât de întinsă şi atât de diversă, Dosoftei se înscrie ca unul dintre cei mai mari ctitori ai limbii române literare în secolul al XVII-lea, însă meritul său a fost acela de a fi versificat psalmii.

Manuscrisul Psaltirii, păstrat de Ioan Bianu, permite precizarea destul de exactă a timpului în care a fost elaborată traducerea. Psaltirea fiind dedicată lui Gheorghe Duca, iar rândurile de închinare sunt semnate de autor cu indicarea exactă a rangului său ecleziastic, Bianu afirmă că lucrarea,, era gata încă pe când Dosoftei era episcop la Roman, adecă pe la anul 1667”.

Chiar dacă nu se ştie începerea lucrului la traducerea Psaltirii, prima mare tentativă de a face ca limba română să răsune în vers îi aparţine fără îndoială lui Dosoftei.

Chiar dacă mai există încă dubii între Dosoftei poetul, creatorul de valori literare şi simplul traducător, ştim sigur că Psaltirea reprezintă întâia încercare spontană, neprogramată de implicare a unor specii din literatura populară, contribuind la şlefuirea limbii române literare.

Andriescu, Al., Studiu introductiv la volumul Dosoftei, Opere I, Versuri, ediţie critică de N.A.Ursu, Bucureşti, 1978.

Gheţie, Ion(coordonator), Istoria limbii române literare. Vol.I, Epoca veche, Bucureşti, 1997.

UNIVERSITATEA ,,ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE LITERE ŞI ŞTIINŢE ALE COMUNICĂRII

SPECIALIZAREA ROMÂNĂ – SPANIOLĂ