Cauza Suferinței și a Bolii după Învățătura Creștină

1. Dumnezeu este iubire

Dumnezeu este iubire (In. 5, 16) iar exprimarea ei maximală a realizat-o prin întruparea Fiului Său, care a asumat natura umană şi a umplut-o pe aceasta de iubirea Sa . În cadrul acestei misiuni, Iisus Hristos nu S-a limitat doar la actul esenţial al Răscumpărării (Chenoza sub toate aspectele ei şi proslăvirea), manifestându-şi iubirea faţă de semeni pe tot parcursul activităţii Sale misionare.

Unul din aspectele acestei manifestări a fost şi atitudinea Mântuitorului faţă de cei în suferinţă. Nenumăratele minuni de vindecare, învierile, precum şi alte minuni săvârşite de El au avut ia bază dragostea, cu expresia ei practică mila, caritatea, faţă de cei aflaţi în suferinţă (Mt. 9, 36; Lc. 7, 13 ş.a.). El nu S-a limitat doar la exemplul personal, ci a poruncit ucenicilor Sai să se manifeste la fel, dându-le putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă” (Mt. 10, 1) şi le-a zis: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi” (Mt. 10, 8).

De altfel, expresivul tablou al înfricoşatei judecăţi, Mântuitorul elogiază pe cei cu duhul dragostei faţă de suferinzi şi trage un serios semnal de alarmă pentru cei nepăsători, raportând lucrarea caritabilă la Dumnezeu (Mt. 25, 34- 36 şi 41-43) căci adevărata iubire a aproapelui este lucrătoare numai în Dumnezeu .

Crearea omului de către Dumnezeu a atras după sine starea de armonie deplină, sufletul şi trupul uman posedând o sănătate perfectă, pentru că erau pătrunse de energiile divine. Neascultarea primilor oameni s-a tradus în fapt prin pierderea hainei de lumină protectoare dumnezeiască. De acum, sănătatea fizică, pentru orice om, nu mai poate fi un bun dobândit în mod definitiv; ea nu există niciodată în mod absolut şi de fapt nu este altceva decât un echilibru parţial şi provizoriu, o stare de mai puţină boală. Boala devine însoţitorul fidel al fiinţei umane. În ciuda permanentei lupte a omului de a evita boala şi implicit suferinţa, există o vreme pentru fiecare, indiferent de vârstă, când focul suferinţei mistuie mai mult sau mai puţin puterile fizice şi psihice ale creaturilor lui Dumnezeu, chemate la îndumnezeire. De aceea boala e considerată una din cele mai universale probleme ale omului, dar şi posibilitatea de a reface drumul invers al păcatului, de data aceasta spre Hristos .

Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Iași