Căsătoria și Divorțul la Vechii Evrei

CĂSĂTORIA ŞI DIVORŢUL LA VECHII EVREI

I. Introducere

Unirea bărbatului cu femeia a fost binecuvântată de Dumnezeu imediat după crearea primilor oameni, viaţa de familie fiind prezentă şi în rai. Numai moartea fizică sau moartea morală, ar putea s-o desfacă.

Scopul urmărit prin întemeierea familie a fost împlinirea reciprocă a soţilor şi naşterea de copii.

În vremea lui Moise însă, poligamia în care trăiau evreii, ca şi alte popoare de altfel, le permitea repudierea soţiei, pe care o considerau un pericol pentru bunăstarea familiei şi pentru trăinicia poporului.

Pedeapsa cu moartea aplicată femeilor adulterine dupa Legea lui Moise este suprimată în Noul Legământ care prevedea desfacerea căsătoriei precum şi dreptul de a contracta o altă căsătorie. În afară de motivul de adulter şi moartea unuia dintre soţi, după doctrina Bisericii Ortodoxe, este recunoscut caracterul indisolubilităţii căsătoriei, cât şi interzicerea celei de a doua căsătorii.

Familia este un sâmbure în care trebuie să încolţească toate sentimentele înalte, necesare unei societăţi. Fără o viaţă sănătoasă de familie societatea s-ar afla în mare suferinţă şi n-ar putea îndeplini măreţele idealuri spre care tinde mereu. ,,Pronia divină a hotărât ca pentru armonizarea completă a soţilor să existe între ei difernţe de puteri şi însuşiri şi care mereu numai combinate împreună pot să dea familiei o direcţie uniformă şi bine conturată, de la care ea nu trebuie să se abată niciodată.’’

II. Indisolubilitatea căsătoriei în general

Prin natura ei căsătoria îşi are fiinţa sa de la Creatorul lumii şi este deci de origine divină. Dumnezeu este întemeietorul ei pentru că El a unit pe primul bărbat, Adam, şi pe prima femeie, Eva. A făcut Dumnezeu această unire pntru că dintr-un trup au fost făcuţi amândoi: ,,Eva luată din costa lui Adam’’ şi prin unirea căsătoriei i-a făcut din nou pe amândoi un singur trup. Din unirea prin căsătorie se naşte familia, care este una din cele mai însemnate instituţii sociale, fiind baza societăţii

Unirea dintre bărbat şi femeie este pentru totdeauna, şi nu trebuie înţeles că acesta este doar un contract cu termen fix şi că la o dată oarecare se termină cu el, căsătoria fiind definită în felul următor: ,,Nuptiae sunt conjunctio maris et feminae, et consortium omnis vitae, diviniet humani juris comunicatio’’ Unirea prin căsătorie făcută atât pentru înfrânarea înclinărilor prin senzualitate, cât şi sprijinul reciproc şi pentru continuarea neamului omenesc este o unire pentru toată viaţa într-o tovărăşie nedespărţită, care formează o singură fiinţă, o legătură neînteruptă, veşnică şi indivizibilă

Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi cu aprobarea Sfântului Sinod, diortosită de Î.P.S. Bartolomeu Anania, ed. jubiliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001.

Cândrea, Isidor, Femeia la evreii vechi, Sibiu 1907,

Costea, Traian, Căsătoria din punct de vedere istoric, dogmatic şi canonic, Bucureşti, 1935,

Ionescu, N. Gr. Cauzele de divorţ în Biserica Romano-Catolică, Bucureşti, 1926,

Onciu, Isidor, Manual de Arheologie Biblică, Cernăuţi 1884, p. 309; Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan şi Diac. Prof. Dr Emiliamân Corniţescu, Arheologie biblică, Bucureşti, 1994,

Semen, Petre, Pr. Conf. Dr., Familia şi importanţa ei în perioada Vechiului Testament, Iaşi, 1995,

Pavel, C., Prof., Porblemele morale cu privire la căsătorie şi familie, în revista Biserica Ortodoxă română, an 1967, nr. 1-2.

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA DIN CRAIOVA