Budismul

Budismul este o religie istorica, cu intemeietor: el se deosebeste prin aceasta foarte profund de hinduism, in sanul caruia apare la sfarsitul secolului al VI-lea i. H. si in acelasi timp si aceeasi regiune precum jainismul.

Intr-adevar, in bazinul Gangelui, catre 525, Buddha Sakyamuni a inceput sa-si predice doctrina, dupa ce a cunoscut Trezirea (iluminarea). Secolul al VI-lea este o perioada de mare efervescenta intelectuala si spirituala in India de Nord. Elita spirituala, compusa esential din brahmani si asceti, incerca pe atunci sa rezolve un anumit numar de intrebari referitor la care Brahmajalasutra ne-a lasat un catalog: Lumea este finita sau infinita? Eterna sau de durata limitata? Sinele omului este etern sau de durata limitata? Lumea si sinele sunt cauzate de o alta fiinta, sau sunt produse fara o cauza? Spiritul uman poate dobandi anumite cunostinte, sau prudenta pretinde ca nici o opinie sa nu fie socotita valabila? Sinele continua dupa moarte? Si, daca exista, ramane constient sau incostient? Prevazut cu o forma sau lipsit de forma? Finit sau infinit? Ori sinele, dupa moarte, este distrus complet, ca si trupul? La aceste intrebari, Siddarta Gaautama, Buddha, va da un raspuns original. Daca el pastreaza notiunile vedice de karma si samsara, refuza cu energie pe aceea de atman: pentru el, nu exista Sine, nici in plan individual, nici in plan universal; s-a facut deci identificarea Atman-Brahman instruita de Upanishade. Aceasta doctrina anatta este intru totul fundamentala si specifica budismului.

Pe de alta parte, Buddha refuza nu mai putin energic sa raspunda la intrebarile referitoare la lume, la originea ei, la caracterul ei finit sau infinit, etern sau efemer: dupa el, aceste intrebari sunt plicticoase, intrucat raspunsurile care pot fi date nu elibereaza nicicum omul de suferinta. Ori, acesta este raul de care omul tanjeste sa fie eliberat, si in mod urgent; toata originalitatea lui Buddha consta in formularea unui diagnostic privind originea suferintei, in a arata posibilitatea de a-i suprima cauza si in a arata calea care trebuie urmata pentru suprimarea efectiva a acestei cauze pentru a obtine incetarea suferintei, care este echivalentul intrarii in Nirvana.

Acest mesaj este clar formulat in juramantul de la Benares sub forma celor Patru Nobile Adevaruri.

Timp de circa patruzeci si cinci de ani, Buddha predica cu succes aceasta doctrina; numarul discipolilor sai, atat calugari cat si laici, creste cu repeziciune iar la moartea sa Calea budica apare nu doar ca o miscare heterodoxa si subversiva prin raportare la hinduism, dar chiar reprezentand o religie net distincta, urmata de o comunitate numeroasa si infloritoare.

Locul si importanta divinitatilor sunt absolut secundare: relativizarea fiintelor divine sau celeste este o consecinta a contestarii radicale a divinului proprie budismului.

Cosmologia foarte supla a budismului i-a permis totusi sa faca un amplu spatiu fiintelor a caror divinitate consta in a ...