Tipuri de familie

Literatura de specialitate oferă o multitudine de tipologii referitoare la familii. Făcând o sinteză a lor, vom alege câteva dintre criteriile pe care le consider a fi cele mai importante pentru identificarea şi înţelegerea tipurilor de familii:

CRITERIUL NUMĂRULUI DE PARTENERI CARE FORMEAZĂ FAMILIA

familii poligame, la rândul lor de două tipuri:

• familii poliandrice - unde există mai mulţi parteneri bărbaţi, femeia având dreptul să se căsătorească cu mai mulţi bărbaţi;

• familii poliginice - unde există mai multe partenere femei, adică bărbaţii au dreptul de a-şi alege mai multe soţii. De regulă, numărul de copii în astfel de familii este mai mare. Poligamia este întâlnită la unele popoare şi are rolul de a proteja societatea prin promovarea sexului masculin sau feminin, după caz;

familii monogame, în care un bărbat sau o femeie au dreptul să se căsătorească doar cu un singur partener. La rândul ei, monogamia, ca formă familială, poate fi serială, adică, în cazul decesului partenerului sau al divorţului, partenerul rămas se poate recăsători, sau monogamie strictă, atunci când partenerul nu mai are dreptul să se recăsătorească.

Societatea este cea care conferă dreptul de căsătorie cu unul sau mai mulţi parteneri. Societatea românească este, după cum se ştie, o societate care promovează monogamia serială.

Tot în cadrul monogamiei, putem diferenţia alte două tipuri de familii:

• familii nucleare - formate din cei doi soţi şi copiii lor necăsătoriţi. Acest tip de familie este cel mai întâlnit şi mai dorit în toate societăţile, deoarece el permite o legătură mai strânsă între membrii familiei, relaţii democrate şi stabilirea propriilor reguli de funcţionare familială. Astfel, într-o familie nucleară gradul de intimitate este mai mare, iar şansele de a fi satisfăcute nevoile sexual-afective, de siguranţă şi stabilitate cresc;

• familii extinse - formate din mai mulţi membri ai familiei care locuiesc în acelaşi spaţiu şi care reprezintă două sau trei generaţii: fraţi, părinţi, bunici, copii şi nepoţi. Acest tip de familie subordonează familia nucleară şi de cele mai multe ori este format din două familii nucleare. De exemplu, doi soţi cu unul sau doi copii care locuiesc împreună cu părinţii unuia dintre soţi (sau doar cu un părinte). Sau o familie nucleară care locuieşte cu un frate sau o soră căsătorită sau nu, cu sau fără copii. Acest tip este foarte întâlnit în societăţile tradiţionale, dar nu numai. El se caracterizează prin conservatorism al regulilor şi tradiţiilor familiale. Cu alte cuvinte, familia cea mai în vârstă va tinde să impună regulile de organizare şi funcţionare şi celorlalte familii.

De regulă, se păstrează obiceiul ca cel mai în vârstă bărbat să fie considerat capul familiei, cel care ia deciziile importante sau care cel puţin va fi consultat atunci când trebuie luate hotărâri importante. De exemplu, doi soţi care locuiesc cu părinţii vor tinde să adopte aceleaşi comportamente ca şi părinţii, indiferent dacă sunt sau nu de acord cu ele şi pot să se raporteze la dorinţa părinţilor lor ori de câte ori doresc să întreprindă ceva. De aceea, datorită acestei tendinţe la conservarea pattern-urilor de viaţă şi de relaţionare, deseori tânărul cuplu intră în conflict cu cuplul parental cu care convieţuieşte, ceea ce determină scăderea intimităţii şi a satisfacţiei maritale.

Nu de puţine ori se poate ajunge chiar la disoluţia cuplului nou constituit, datorită implicării părinţilor în relaţia acestuia sau prin tendinţa prea rigidă de păstrare a vechilor obiceiuri. În alte cazuri, cuplul tânăr este cel care dezorganizează cuplul parental prin revoltă sau perturbare a relaţiilor existente, ceea ce poate duce la tensiuni, conflicte sau chiar dezorganizarea vieţii familiale. Alteori, relaţiile dintre familiile nucleare ce formează familia extinsă se pot deteriora doar după apariţia copiilor (nepoţilor). Când bunicii preiau un rol conducător al familiei, ei tinzând să devină părinţi atât pentru nepoţi, cât şi pentru părinţii acestora (copilul propriu şi soţul sau soţia acestuia), se poate ajunge la neclarităţi şi confuzii de rol atât pentru părinţi, cât şi pentru copii, aceştia din urmă nemaiştiind de cine să asculte şi când.