Teorii ale învățării

.J.Cratty (1964) considera teoriile invatarii ,,un set de prezumtii teoretice care incearca sa explice fenomene ca uitarea, retinerea, rolul exersarii, variatia performantelor, limitele invatarii, influenta recompenselor si tipurile de variabile care influenteaza producerea invatarii.

Fiecare teorie a invatarii explica dintr-o anumita perspectiva modul in care se realizeaza invatarea in situatii tipice si vizeaza ceea ce se intampla la nivelul celui care invata.

- Teoria invatarii prin conexiune

In ciuda multor atacuri si a numerosilor rivali, o singura teorie asupra invatarii a dominat intreaga America. Este vorba de teoria emisa de Edward Lee Throndike, prezentata pentru prima oara in lucrarea sa "Inteligenta animala" (1898).

Forma de invatare caracteristica, atat la animalele inferioare cat si la om, este identificata in procesul incercare-eroare sau, cum prefera sa-l numeasca mai tarziu, invatare prin selectare si conexiune.

Teoria invatarii prin conexiune fost elaborata de in doua etape: in prima a aratat ca unele raspunsuri sunt invatate pentru ca produc consecinte placute.

In centrul conceptiei a stat ideea de conexiune care sta la baza producerii invatarii, in conditiile in care un stimul este urmat de intarire (legea efectului: "orice act care produce o satisfactie intr-o situatie data, tinde sa se repete"). Aceasta lege a efectului a stat la baza teoriei conditionarii operante sau instrumentale (B.F.Skinner), conform careia invatarea este abordata din perspectiva "incercare - eroare", proces la baza caruia stau legea efectului, legea starii de pregatire (mobilizarea substratului fiziologic) si legea exercitiului (consolidarea legaturilor corticale ce stau la baza producerii invatarii si se opun uitarii prin repetari multiple ale aceluiasi raspuns in aceleasi conditii.

In a doua etapa a elaborarii teoriei invatarii prin conexiune, Throndike evidentiaza noi aspecte ale legii invatarii:

1. Legea starii de pregatire - este un principiu accesoriu, deoarece reda substratul fiziologic al legii efectului;

2. Legea exercitiului care subliniaza importanta repetarii pentru invatare, atunci cand este urmata de recompensa;

3. Legea efectului in invatare - care subliniaza asimetria dintre efectele recompensei si sanctiunii.

- Teoria conditiionarii clasice

Teoria conditionarii clasice se bazeaza pe cercetarile lui Ivan Petrovici Pavlov.

Invatarea se produce prin asocierea repetata a stimulului indiferent cu cel conditionat, astfel achizitionandu-se o reactie conditionata la stimulii care erau initial indiferenti. Pavlov a asociat semnalul soneriei (stimul indiferent) cu hrana (stimulul conditionat). Dupa mai multe asocieri, cainele saliva in momentul in care auzea soneria. Deci, soneria a devenit si ea stimul conditionat.

Pavlov a facut experimentele bazandu-se pe animale. Transferul acestor informatii la oameni nu corespunde total realitatii.

In activitatea sa Pavlov a identificat si alte procese ale conditionarii clasice:

- generalizarea - aceleasi raspunsuri obtinute in urma stimulilor similari;

- discriminarea - raspunsuri diferite la stimuli similari dar nu identici;

- stingerea - disparitia, extinctia graduala a raspunsului invatat.

Mosteniri ale cercetarii lui Pavlov importante pentru teoriile contemporane ale invatarii

Razran (1965) a prezentat influenta lui Pavlov sub forma a sase paragrafe:

1. Pavlov a stimulat un numar enorm de cercetaru experimentale pe baza metodei stimulilor in pereche pe toate felurile de organisme si cu o mare varietate de stimuli si reactii.

Razran estimeaza cam 6000 de experimente, folosind exact paradigma lui (conditionare clasica), prezentate in aproximativ

1) Ausubel, D., Robinson, F., ,,Invatarea in scoala. O introducere in psihologia pedagogica", Ed. Didactica, Bucuresti,1981;

2) Hilgard Ernest R., Bower Gordon H., "Teorii ale invatarii", 1974, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti;

3) http://ro.wikipedia.org/wiki/Procesul_de_invatare_in_scoala accesat in 20.12.2014.