Succesul și Eșecul Școlar

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Introducere

Reuşita şcolară constituie o temă permanentă şi complexă a psihopedagogiei de care se loveşte zi de zi cadrul didactic în activitatea lui instructiv-educatovă.

Este necesar să cunoaştem unele elemente care manifestă un rol important în realizarea progreselor în rândul elevilor. În consecinţă este necesar să cunoaştem factorii principali în determinarea succesului / eşecului şcolar, rolul profesorilor (ca atitudine a modalităţilor de evaluare a elevilor), modul în care ne raportăm la propria persoană şi valoarea pe care şi-o dă individul lui însuşi (stima de sine).

Reuşita şcolară înseamnă atât realizarea unor calificative şi deci a unor performanţe superioare, oglindite în note mari, cât şi reuşita în planul integrării sociale, în cadrul grupului socio-educaţional, asimilarea unor modele de comportament şi a unor valori sociale.

Din perspectiva profesorului reuşita şcolară înseamnă elaborarea şi utilizarea unor metodologii de bună calitate, care să fie adaptate posibilităţilor clasei şi fiecărui elev în parte.

Succesul şcolar poate fi definit deci, atât ca adaptare a elevului la exigenţele şcolii şi ale profesorului, în raport cu propriile posibilităţi individuale, cât şi ca adaptare a şcolii, respectiv a profesorului la aceste posibilităţi.

Eşecul este simptomul unei discordanţe între exigenţe-posibilităţi-realizări, include forme de inadaptare şcolară, fenomenul mediocrităţii şi subrealizării şcolare, abandonul şcolar.

Relaţia succes - eşec este o relaţie dinamică, complexă. Succesul total nu există, aşa cum nu există nici insuccesul definitiv, echivalent cu situaţia în care nu se mai poate face nimic pentru un elev anume, din perspectiva şcolii, a educatorului, a părinţilor şi a tuturor factorilor interesaţi.

Scopul acestui referat este acela de a delimita cât ţine succesul şi de unde începe insuccesul şcolar, precum şi de a prizenta modalităţi de anticipare şi prevenire a eşecului şcolar, fenomen des întâlnit în procesul instructiv-educativ.

Problematica referatului

Succesul şcolar constă în ,,obţinerea unui randament superior în activitatea instructiv-educativă la nivelul cerinţelor programelor şi ale finalităţilor învăţământului, iar insuccesul se referă la rămânerea în urmă la învăţătură sau la neîndeplinirea cerinţelor obligatorii din cadrul procesului instructiv - educativ, fiind efectul discrepanţei dintre exigente, posibilităţi şi rezultate” (Popescu, 1991). Insuccesul se începe odata cu ramânerea în urmă la învăţătură, ceea ce poate să decurgă pe mai departe la abandon sau repetenţie, fapt ce-l face pe elev să aibă anumite trăiri cu o anumită intensitate.

Succesul şcolar se defineşte prin formarea la elevi, în concordanţă cu cerinţele programelor şcolare, a structurilor cognitive (sisteme de cunoştinţe), operaţionale (priceperi, capacităţi, abilităţi), psihomotrice (deprinderi), afectiv-motivaţionale şi socio-morale (atitudini, trăsături de voinţă şi caracter). Succesul şcolar trebuie analizat din perspectiva obţinerii de către elevi a unui randament şcolar superior, care să le permită în viitor integrarea socio-profesională şi realizarea unei personalităţi productive, receptive faţă de schimbări, inteligente, creative, capabile să ia decizii şi să se adapteze rapid la situaţii noi.

Factorii reuşitei şcolare:

Succesul şcolar angajează întreaga personalitate a elevului şi este dependent de interacţiunea mai multor factori:

- factorii biologici: se referă la starea de sănătate a organismului, la anumite deficienţe ale analizatorilor la echilibrul endocrin, la boli cronice şi tulburări nervoase şi mai ales la bazele biologice ale creierului funcţiile analitico-sintetice ale acestuia, irigarea sanguină, calitatea neuro-transmiţătorilor, legăturile dintre neuroni, rapiditatea formării reflexelor condiţionate etc.

- factorii psihologici cuprind procesele psihice (cognitive, afective, volitive), însuşirile psihice (temperament, aptitudini, interese), fenomene psihice (atenţia şi limbajul), nivelul de inteligenţă şi de aspiraţie, atitudinea faţă de muncă, voinţa de a învăţa, anumite tulburări de personalitate (nelinişte, hiperemotivitate, infantilism, nevroze), tulburări de activitate (apatie, dezinteres, oboseală, încetineală).

- factorii pedagogici se referă la stilul didactic al profesorului, eficienţa metodelor de predare-învăţare alese, ca şi a celor de evaluare, proiectarea şi realizarea situaţiilor de învăţare, interesul faţă de rezultatele obţinute de elevi etc.

- factorii socio-culturali cuprind mediul psiho-socio-cultural familial şi grupul de prieteni ai copilului.

- factorii stresanţi pot fi de natură fizică (zgomot, aer poluat, iluminare insuficientă, frig, umezeală), de natură fiziologică (boli organice, subnutriţie, somn insuficient), de natură psiho-socială (supraîncărcare, lipsa de antrenament în învăţare, vizionarea abuzivă la T.V. şi jocuri pe calculator, anumite conflicte dintre părinţi şi elevi, între profesori şi elevi şi chiar în relaţia elevi-elevi).

Insuccesul şcolar se defineşte prin rămânerea în urmă la învăţătură a unor elevi, care nu reuşesc să obţină un randament şcolar la nivelul cerinţelor programelor şi ale manualelor şcolare. El este premisa inadaptării la mediul socio-profesional, la nivelul cerinţelor acestuia.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Succesul si Esecul Scolar.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
10 pagini
Imagini extrase:
10 imagini
Nr cuvinte:
4 185 cuvinte
Nr caractere:
22 381 caractere
Marime:
28.40KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihopedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihopedagogie
Sus!