Procese motivatoare în organizație

1. Conceptul de motivare

Termenul de „motivaţie” provine din limba latina şi derivă din cuvântul „movere”, care defineşte o stare interioară care energizează, activează sau pune în mişcare un individ, canalizează şi orientează astfel, comportamentul său în direcţia unui obiectiv. Motivul este descris de către psihologi în termeni de nelinişte, lipsă, dorinţă puternică, forţă. Organismul aflat sub stăpânirea unui motiv acţionează pentru a reduce neliniştea, pentru a înlătura lipsa, pentru a alina dorinţa, pentru a atenua forţa. Cheia înţelegerii motivaţiei stă în semnificaţia şi raportul dintre nevoi, impulsuri şi obiective.

Motivarea este unul din cele mai importante procese din cadrul unei organizaţii. Aceasta reprezintă procesul prin care angajaţii sunt determinaţi să lucreze atât în vederea satisfacerii unor nevoi sau dorinţe proprii, cât şi pentru a creşte productivitatea muncii.

G.A. Cole a dat următoarea definiţie sintetică: “Motivaţia este un proces în care oamenii aleg între forme alternative de comportament în vederea atingerii scopurilor personale.” La aceasta, spre completare, am putea adăuga si definiţia alternativa conform căreia “motivaţia reprezintă suma energiilor interne si externe care iniţiază si dirijează comportamentul spre un scop care, odată atins, va determina satisfacerea unei necesitaţi.”. Descifrând pe îndelete aceste definiţii complementare, reuşim sa identificam principalele elemente componente ale procesului motivaţional: comportament, scop, satisfacţie, necesitaţi, energii.

Motivarea se prezintă sub doua accepţiuni: motivarea in sens restrâns si motivarea in sens larg.

Motivarea in sens restrâns, bazata pe o viziune clasica asupra organizaţiei si managementului, are in vedere numai salariaţii sau personalul organizaţiei. Ea consta in corelarea necesitaţilor, aspiraţiilor si intereselor resurselor umane din cadrul organizaţiei cu realizarea obiectivelor si exercitarea sarcinilor, competentelor si responsabilităţilor atribuite in cadrul organizaţiei.

Motivarea in sens larg rezida in ansamblul de decizii si acţiuni prin care se determina stakeholderii organizaţiei sa contribuie direct si indirect la realizarea de functionalitati si performante de ansamblu superioare, pe baza corelării intereselor acestora in abordarea si realizarea obiectivelor organizaţiei si ale subsistemelor sale.

Intr-o explicaţie simplista ,motivaţia este prezentata sub diverse forme: Dwight D. Eisenhower sublinia: „motivaţia este arta de a-i determina pe oameni sa facă ceea ce vrei tu sa facă si totuşi sa creadă ca ei au vrut sa o facă”; W. David Rees si Christine Porter definesc motivaţia ca “oferirea de condiţii adecvate oamenilor, astfel ca ei sa lucreze eficient”.

Indiferent de modul in care este definite motivaţia, este unanim recunoscut ca procesul de motivaţie are la baza nevoi ,interese, intenţii, tendinţe sau idealuri ale condiţiei umane si, in esenţa, exprima o stare interioara si o dorinta puternica a unui individ de a realiza un anumit obiectiv.

2. Rolurile motivării personalului

Oricare ar fi conţinutul motivării, rolurile îndeplinite sunt multiple si intense. Acestea pot fi:

- Rolul managerial – presupune calitatea deciziilor operaţionalizarea metodelor, tehnicilor si procedurilor manageriale si efectele generale, acurateţea si flexibilitatea subsistemului informaţional, ca si funcţionalitatea modalităţilor organizatorice din organizaţie - adică elemente de esenţa ale sistemului managerial-sunt nemijlocit condiţionate de motivarea personalului.

- Rolul organizaţional - vizează impactul major pe care motivarea îl are direct asupra modului cum funcţionează organizaţia si performantele sale. Conţinutul si modalităţile de motivare utilizate într-o organizaţie contribuie într-o măsura semnificativa la imprimarea anumitor caracteristici culturii sale organizaţionale.

- Rolul individual – constă în puternica dependenta a satisfacţiilor si insatisfacţiilor fiecărui salariat din organizaţie, a evoluţiei sale, de motivaţia exercitata in organizaţie. Cu cat se realizează o motivaţie mai intensa, bazata pe luarea in considerare a necesitaţilor aspiraţiilor si aşteptărilor salariaţilor, cu atât personalul sau va fi mai satisfăcut, îşi va utiliza într-o măsura mai mare capacităţile si se va dezvolta mai rapid si mai intens.