Personalitatea Individului

Previzualizare referat:

Extras din referat:

- Personalitatea individului este rezultatul interacţiunii optime dintre ereditate, mediu, educaţie şi autoeducaţie.

Mediul şi ereditatea reprezintă condiţii necesare evoluţiei, însă ele determină dezvoltarea personalităţii prin intermediul educaţiei şi al autoeducaţiei.

- Personalitate - ansamblu unitar, integral, dinamic de însuşiri, procese şi structuri psihofiziologice şi psihosociale care determină modul de conduită al unui om în raport cu alţii.

- Personalitate – ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană (DEX) - cu aptitudini deosebite şi alese însuşiri intelectuale, morale care se realizează în mod practic prin reuşite într-un anumit domeniu de activitate.

STADIILE FORMĂRII PERSONALITĂŢII:

creşterea fizică, anatomică (evoluţia cantitativă);

starea de dezvoltare fizică şi intelectuală (evoluţia calităţii);

însuşirea de noi priceperi, deprinderi de conduită, atitudini, care favorizează relaţii mai strânse a omului cu societatea în care trăieşte (contradicţiile dintre posibilităţi şi dorinţe, înlăturarea piedicilor duce la dezvoltare).

Dezvoltarea omului este stadială şi are la bază legea automişcării universale.

Aristotel (filosof, Grecia Antică), trei etape de dezvoltare:

I. 0- 7 ani

II. 7-14 ani

III. 14-24 ani

TEORETICIENII CONTEMPORANI – 3 GRUPE, 9 ETAPE:

- Pruncia până la 1 an;

- Vârsta antepreşcolară – 1 – 3 ani;

- Vârsta preşcolară – 3 - 6/7 ani;

- Vârsta şcolară mică ( cl. 1 – IV, 6/7 – 10/11 ani);

- Vârsta şcolară mijlocie (cl. V – IX, 10/11 – 15/16 ani);

- Vârsta şcolară mare adolescentă (cl. X –XII, 15 / 16-18/19 ani);

- Tinereţea – 18-24 ani corespunde învățământului superior;

- Maturizarea – 24 – 57/62 ani (vârsta vieţii active);

- Bătrânețea – după 57/62 ani.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Personalitatea Individului.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
15 pagini
Imagini extrase:
15 imagini
Nr cuvinte:
2 329 cuvinte
Nr caractere:
14 678 caractere
Marime:
46.24KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihopedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihopedagogie
Sus!