Organizarea Procesului de Învățământ Pe Clase și Lecții

CLASA DE ELEVI CA UNITATE PSIHO – SOCIO – PEDAGOGICĂ

După cum rezultă chiar din denumirea sa, sistemul de învăţământ pe clase şi lecţii prezintă două note definitorii:

a) gruparea elevilor pe clase;

b) desfăşurarea procesului instructiv-educativ în cadrul lecţiei.

După cum am evidenţiat anterior, în cadrul sistemului de învăţământ pe clase şi lecţii procesul de învăţământ se realizează cu colective de elevi con-stituite pe clase ce reunesc, de regulă, elevi de aceeaşi vârstă cronologică, deci cu particularităţi psihofizice comune, specifice etapei de dezvoltare onto-genetică şi cu un nivel de pregătire apropiat. Ca atare, clasa de elevi reprezintă o colectivitate cu un anumit grad de omogenitate, fapt ce face posibilă sta-bilirea conţinutului instruirii, a modalităţilor de lucru, într-un cuvânt, a între-gului proces instructiv – educativ în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi cu capacităţile de învăţare proprii celor mai mulţi dintre membrii săi. Această omogenitate a clasei face posibilă organizarea activităţii instructiv – educative cu întreg colectivul de elevi şi asigură condiţii pentru manifestarea rolului conducător al cadrului didactic, clasa de elevi constituindu-se într-o unitate psiho – pedagogică.

Clasa de elevi este în acelaşi timp un grup social durabil, instituţionalizat, funcţionând ca factor de socializare a tinerii generaţii (G. Gurvith). Ca grup social, clasa de elevi este un sistem de interacţiuni umane cu o funcţionalitate educativă, un ansamblu organizat de elevi, o structură orga-nizată, instituţională a şcolii. Este un sistem al tuturor interacţiunilor formative pe care le prilejuieşte activitatea în comun a elevilor şi educatorului.

În momentul iniţial al activităţii sale, clasa ca grup social are un ca-racter administrativ, formal, nestructurat, cu scop, sistem de conducere şi organizare impuse din exterior. Treptat ea se structurează şi se conturează ca grup social, dobândeşte sintalitate şi funcţionează ca un puternic factor de socializare, de integrare socială a tineretului. Prin interacţiunile multiple pe care le prilejuieşte activitatea comună desfăşurată în cadrul clasei de elevi, aceasta contribuie la modelarea personalităţii fiecăruia dintre membrii săi, pre-gătindu-i pentru exercitarea diverselor roluri sociale cu care vor fi ulterior în-vestiţi.

Deşi clasa de elevi reprezintă o colectivitate cu un anumit grad de omo-genitate, dat de particularităţile psihofizice ale vârstei membrilor săi, nu trebuie pierdut din vedere că, pe fondul trăsăturilor psihofizice caracteristice vârstei, elevii aceleaşi clase se deosebesc între ei prin anumite particularităţi în-dividuale. Acestea privesc în principal nivelul dezvoltării intelectuale, pregă-tirea pe care au dobândit-o anterior, motivaţia învăţării, aptitudinile, starea de sănătate, capacitatea de efort ş.a. Sunt şi situaţii când într-o clasă sunt reuniţi elevi de vârste diferite, diferenţa putând fi de 1-3 ani, din cauza amânării şco-larizării pe diferite motive sau repetării unor clase anterioare. La clasa I pot să apară diferenţe evidente generate de influenţele exercitate asupra copilului în familie sau de frecventarea/nefrecventarea grădiniţei. Aceasta ne conduce la ideea că gruparea elevilor după criteriul vârstei realizează numai o omogenitate relativă, ceea ce face ca adaptarea procesului de instruire şi educaţie la po-sibilităţile fiecărui elev să fie dificil de realizat.

Pentru a depăşi dificultăţile generate de această realitate s-au încercat şi alte soluţii de grupare a elevilor, dintre care amintim:

• clasele de nivel constituite în raport de vârsta mentală, coeficient de inteligenţă, performanţe şcolare care sunt omogene; procesul de învăţământ este în acest caz adecvat capacităţii de învăţare a elevilor, fiind diferit pentru clase de nivel diferit;

• clasele de nivel – materii; se constituie după rezultatele obţinute de elevi la diferite discipline. Realizează o diferenţiere şi la nivelul disci-plinelor de studii, unele fiind predate întregii clase în componenţa ei eterogenă (istoria, geografia, educaţia fizică), altele (matematica, fizica, limba maternă, chimia, biologia, limbile străine) predându-se pe 2-3 niveluri unor colective ce reunesc elevi cu acelaşi nivel de pregătire din mai multe clase paralele.

Iniţiate din dorinţa de a adapta mai bine procesul de învăţământ la posibilităţile reale ale elevilor, trebuie evidenţiat că aceste sisteme de grupare a elevilor au şi numeroase dezavantaje. Menţionăm numai că includerea într-o clasă cu nivel scăzut poate genera neîncredere în posibilităţile proprii, nu stimulează dorinţa de autodepăşire, nu-l antrenează pe elev în relaţii de competiţie.

Sistemul de învăţământ pe clase şi lecţii nu poate face însă abstracţie de faptul că gruparea elevilor pe clase face posibilă o activitate şcolară co-mună, dar în cadrul acesteia este dificilă respectarea particularităţilor indi-viduale. Pentru creşterea eficienţei activităţii de instruire şi educare este ne-cesară adaptarea activităţii şcolare la posibilităţile diferenţiate ale elevilor aflaţi la acelaşi nivel de şcolaritate prin îmbinarea activităţii desfăşurate cu clasa în componenţa ei eterogenă cu acţiuni de diferenţiere în planul organizării şi desfăşurării activităţii didactice, de nuanţare a modalităţilor de lucru. În această idee se iniţiază programe speciale de instruire (de recuperare, de aprofundare, de pregătire suplimentară a elevilor cu aptitudini pentru un anumit domeniu), posibilităţi de această natură fiind create chiar prin felul în care este elaborat planul cadrul de învăţământ în lumina reformei curriculare. La aceasta se adaugă elemente de diferenţiere a activităţii la nivelul metodologiei de lucru cu clasa; alternarea activităţii frontale cu activităţile pe grupe şi individuale, creşterea ponderii activităţilor independente cu sarcini diferenţiate, individua-lizarea la nivelul unor secvenţe ale lecţiilor ş.a.

2. LECŢIA – FORMĂ DE BAZĂ A ORGANIZĂRII PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Cea de a doua trăsătură esenţială a sistemului de învăţământ pe clase şi lecţii o reprezintă organizarea conţinutului învăţământului pe discipline de stu-diu şi predarea acestuia printr-o succesiune de lecţii (activităţi) ca unităţi de bază ale procesului de învăţământ.

Lecţia este forma organizatorică principală în care se desfăşoară activitatea elevilor sub îndrumarea cadrului didactic, în vederea realizării unor obiective instructiv - educative bine precizate.