Metoda centrării pe sarcină

Teoria centrării pe sarcină este o intervenţie directă, o tehnică utilizată pentru reducerea problemelor clientului. Modelul general a fost dezvoltat de către William J. Reid şi Laura Epstein în anii 70 ai secolului trecut din modelul psihodinamic în contextul creşterii presiunilor finanţatorilor de servicii sociale asupra asistenţilor sociali de a reduce durata intervenţiilor şi de a obţine rezultate semnificative cu clienţi într-un timp cît mai scurt. Cercetările realizate în acea perioadă (Reid şi Shyne, 1969, apud. Coulshed V, 1993) au arătat că „serviciile pe termen scurt, concentrate asupra unor scopuri limitate alese de către client sunt mai eficiente şi mai durabile decît asistenţa pe termen nelimitat”(Coulshed, V., 1993). Adepţii abordării centrată pe sarcină au dorit ca asistenţa socială să devină o activitate concentrată care să aibă ca obiectiv principal educarea clienţilor de a devenii buni rezolvatori de probleme (Coulshead, V. 1993, p. 75).

Cercetările din anii '70 au arătat, că această metodă este o metodă eficientă, benefică şi măsurabilă din punctul de vedere al asistenţei sociale. Acest model a fost dezvoltat pe cazuri sociale, care au fost planificate pe o perioadă scurtă.

Mecanismul tehnicii. Metoda constă în executarea unor acţiuni scurte ca şi moduri de rezolvare a problemei ţintă.

Intervenţia cuprinde următorii paşi:

explorarea problemei;

alegerea şi proiectarea sarcinilor;

exersarea metodelor de rezolvare a sarcinilor;

analiza barierelor existente;

punerea în mişcare a diferitelor resurse;

întărirea comportamentelor dezirabile;

ascultarea, evaluarea;

argumentarea sarcinilor;

conştientizarea acţiunilor clientului.

Este esenţial ca asistentul social să poată răspunde la următoarele întrebări atunci când recurge la această metodă de intervenţie:

- Este problema, pe care se lucrează, esenţială pentru client?

- Clientul înţelege consecinţele ignorării, evitării sau opunerii la schimbare?

- Clientul înţelege sarcina?

- Este scopul sufficient de concret şi specific?

- Care sunt resursele abordabile?

Este posibilă apariţia unor bariere în executarea sarcinilor de către client. Menţionăm printre obstacolele care pot să apară în realizarea sarcinilor lipsa unor resurse concrete, lipsa întăririlor, lipsa deprinderilor de a executa o anumită sarcină, opinii contrare ale asistentului social şi clientului, prejudecăţi, lipsa de experienţă a asistentului social.

Pentru a creşte capacităţile clientului de a-şi realiza sarcinile asistentul social trebuie să urmărească realizarea următorilor paşi:

- să stabilească avantajele realizării sarcinii, accentuînd ideea utilităţii efortului;

- stabileşte ordinea efectuării sarcinilor şi efectul aşteptat al lor asupra vieţii individului;

- anticipează dificultăţile discutînd despre temerile clienţilor, şi dacă este cazul separă ceea ce este real de ireal;

- menţionează că pot să apară dificultăţi neaşteptate;

- sfătuieşte clienţii să nu se grabească, să rămînă calmi, etc.

- învaţă clienţii cum să-şi rezolve sarcina, instruindu-i, simulînd situaţii, ghidîndu-i;

- se pot folosi variate jocuri de rol prin care să se exerzeze implementarea sarcinilor;

- fragmentează sarcinile în paşi mici şi propune realizarea sarcinii pornind cu paşii cei mai simplii.

Principalele caracteristici ale acestui model de practică profesională sunt:

- Durata intervenţiei este scurtă: 8-12 sesiuni;

- Intervenţia se centrează asupra problemelor principale sesizate de client;

- Intervenţia ajută clientul să stabilească nişte obiective specifice şi să le atingă.