Educație timpurie

Cresterea si educarea copiilor si ceea ce inseamna “bun” pentru un copil se schimba de la o cultura la alta, de la o perioada la alta. S-a schimbat si in cultura noastra odata cu intelegerea mai exacta a procesului de dezvoltare a copilului si cu imbunatatirea conditiilor de viata in societate. Functiile parentale sunt apanajul celui mai important rol: al rolului de parinte. In decursul ontogenezei copilului, rolul parintelui se schimba in functie de nevoile si capacitatile copilului.

Indiferent de cat de diferite ar fi intrebarile privind cresterea si educarea copilului, in primul rand parintii, adultii sunt cei care ar trebui sa satisfaca nevoile emotionale ale copilului, nevoile de ingrijire, liniste si apropiere. Exista doua functii generale ale familiei, ele raman ca sarcini majore ale familiei din orice timp si loc:

- asigurarea confortului prin satisfacerea nevoilor tuturor membrilor familiei

- cresterea noilor generatii.

De gradul si modul in care sunt realizate functiile parentale depinde masura in care familia devine un cadru mai mult sau mai putin propice dezvoltarii copilului.

Familia reprezinta mediul primar de viata al copilului. De a fi parinte este cea mai dificila, importanta si exigenta munca pe care o desfasoara un adult in viata lui.

Kari Killen defineste pe baza propriilor cercetari sapte functii parentale, pe care parintii le indeplinesc in masura abilitatilor pe care le au:

1. abilitatea parintilor de a da prioritate satisfacerii nevoilor de baza ale copilului

2. abilitatea de a oferi copilului experiente noi, de a-l stimula cognitiv si afectiv

3. abilitatea de a avea o relatie empatica cu copil

4. abilitatea de a-si infrana propriile dureri si porniri agresive fara a le rasfrange in relatia cu copilul

5. capacitatea de a avea asteptari realiste fata de copil

6. capacitatea de a percepe copilul in mod realist

7. abilitatea de rasplati, valoriza copilul.

Aceste fetii parentale se leaga de nevoile copilului pentru o dezvoltare normala.

Este hotarator pentru copil ca parintii sa fie capabili sa se angajeze pozitiv in relatia cu el in dezvolare, invatarea, jocul, tristetea si bucuriile lui. E un angajament pozitiv ca la nevoile copilului de ingrijire, sa raspundem, sa stimulam si sa structuram.