Educarea Voinței la Elevii din Clasa a VI-a

Introducere

În viaţa de toate zilele noi observăm cum omul lucrează, învaţă, se odihneşte, se ocupă cu munca preferată. Noi vedem cum timp îndelungat el tinde spre scopul trasat, îşi încordează forţele fizice şi cele intelectuale, înfruntă o mulţime de piedici, îşi reţine sentimentul ce l-a cuprins, renunţă la ceva plăcut în numele cauzei ce nu - i aduce vreo bucurie deosebită, însă care e dictată de necesitate. În toate acestea se manifestă voinţa omului.

Voinţa este reglarea conştientă de către om a acţiunilor şi faptelor sale, acţiuni şi fapte care necesită depăşirea greutăţilor interioare şi exterioare.

Voinţa reflectă obstacolul care se interpune în calea atingerii scopului propus. Din punct de vedere psihologic, obstacolul nu se identifică nici cu un obiect sau fenomen al realităţii şi nici cu rezistenţa internă resimţită de om în desfăşurarea unei activităţi, ci reprezintă o confruntare între posibilităţile omului şi condiţiile obiective ale acelei activităţi. De aceea, una şi aceeaşi piedică obiectivă poate fi un obstacol mic pentru o persoană şi unul dificil pentru alta.

Evaluarea riguroasă, corectă, adecvată a obstacolului este destul de greu de realizat, apărând frecvent cazuri de subapreciere sau supraapreciere a obstacolului. Cauzele subevaluării sau supraevaluării sunt diverse: experienţa succesului şi a eşecului, tipul de personalitate etc.

Motivarea alegerii temei

Am ales această temă datorită importanţei maniferstării voinţei in procesul insttructiv-educativ, deoarece este ştiut faptul că profesorul îşi îndeplineşte mai uşor obiectivele atunci când elevii sunt motivaţi si imiplicati total în lecţie.

Scopul referatului este de a pune în evidenţă importanţa voinţei în lecţia de educaţie fizică, atunci când elevul are de rezolvat diverse teme de forţă.

Problematica referatului

Voinţa se defineşte ca proces psihic complex de reglaj superior, realizat în mijloace verbale şi constând în acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei psihonervoase în vederea biruirii obstacolelor şi atingerii scopurilor conştient stabilite.

Reglajul voluntar se manifestă şi ca iniţiere şi susţinere a acţiunilor şi activităţii şi ca frână, ca diminuare, ca amânare. Şi într-un caz şi în celălalt, este necesar efortul voluntar. Sunt împrejurări de viaţă când este mai dificil şi necesită o încordare mai mare stăpânirea de sine, menţinerea, prin forţa voinţei, a calmului, a lucidităţii, a puterii de discernământ.

Efortul voluntar exprimă caracteristica specifică cea mai importantă a voinţei prin care se deosebeşte de toate celelalte procese psihice. Constă într-o mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emoţionale prin intermediul mecanismelor verbale. Din punct de vedere neurofuncţional, efortul voluntar reprezintă o organizare a activităţii nervoase în jurul unui centru dominant care exprimă, în plan psihic, scopul acţiunii. Efortul voluntar este trăit de persoana ca o stare de tensiune, de încordare internă, de mobilizare a tuturor resurselor în vederea depăşirii obstacolului. Intensitatea efortului voluntar, specificitatea mecanismelor psihice mobilizate şi desfăşurate, reflectă particularităţile obstacolului.

Efortul voluntar nu se identifică cu încordarea voluntară, deşi în activităţile fizice, aceasta este o componentă necesară a depăşirii obstacolului, dacă este inclusă în mecanismele reglajului voluntar. Pot exista persoane care dispun de o forţă fizică mare dar, care având o voinţă slabă, nu reuşesc să biruie nici obstacolele obişnuite. În acelaşi timp, sunt şi cazuri când un om mai slab fizic învinge greutăţi mari datorită încordării voluntare. În activitatea intelectuală, efortul fizic este mic, însă este considerabil cel din planul gândirii, al imaginaţiei, al memoriei. Conducerea unei nave cosmice necesită o complexă activitate mintală, condusă şi reglată conştient şi voluntar, in timp ce efortul fizic, după cum se ştie, în condiţii de imponderabilitate este foarte mic.

Asigurând energia necesară desfăşurării activităţilor şi mai ales organizându-şi şi concentrând-o în direcţia unică a scopului, voinţa este una din condiţiile subiective, cele mai importante, ale reuşitei activităţii şi obţinerii unor înalte performanţe. Dar mobilizarea voluntară, deşi deosebit de eficientă, este în acelaşi timp costisitoare pentru organism din punct de vedere energetic. Încordarea voluntară nu poate fi nelimitată. După etape de efort voluntar intens şi îndelungat, urmează momente de oboseală, nu doar fizică ci mai ales nervoasă. De aceea, pentru păstrarea sănătăţii fizice şi mintale se recomandă un echilibru intre activitate şi odihnă.