Activitățile școlare - mijloc de reducere a comportamentului deviant

Previzualizare referat:

Extras din referat:

INTRODUCERE

Pentru a putea discuta despre orice lucru, trebuie să cunoşti în primul rând locul unde îşi are izvoarele, temelia şi abia apoi să vezi evoluţia sau involuţia acestuia. Astfel, am considerat necesară definirea termenilor şi a noţiunilor, de devianţă şi devianţă şcolară pentru a putea avea o imagine bine definită despre ceea ce înseamnă fiecare. Într-o definire sumară s-ar putea spune că lucrarea urmează să trateze conduita abătută de la regulile societăţii (de la normele şi valorile sociale) a tinerilor care nu au ajuns încă la vârsta majoratului.

În orice societate, comportamentul deviant acoperă o mare varietate de tipuri, mergând de la comportamentul “excentric”, definit prin gesturi “insolite” dezordine comportamentală, până la comportamente disfuncţionale, aberante şi delincvente, înscrise în aria patologică a tulburărilor psihice. În funcţie de această varietate a comportamentelor J. Fichter face o distincţie între devianţa pozitivă, prin care individul se abate de la stereotipurile conformităţii şi adoptă creativ norme şi valori superioare şi devianţa negativă, care se caracterizează prin încălcarea şi refuzarea indicaţiilor normelor medii.

O altă distincţie în cadrul delincvenţei este cea operată de Edwin Lambert (1951), devianţa primară, în care autorul porneşte de la faptul că aproape orice persoană trece din când în când peste reguli, dar aceasta are un caracter temporar, astfel persoana rămânând una acceptată din punct de vedere social şi există devianţa secundară care apare la persoanele ce acceptă devianţa ca rol, fapt ce comportă consecinţe asupra identităţii sale sociale şi asupra conceptului de sine.

Problematica agresivităţii, fie că îmbracă forma acţiunilor individuale,fie a celor colective, cunoaşte numeroase faţete, fiind un important factor al comportamentului uman.

La nivel şcolar, elevul, marea necunoscută, nu de puţine ori este împins la acte necugetate, care nu-şi au o explicaţie raţională a actelor comportamentale respective. Constatările foarte interesante ale specialiştilor în psihologia socială, arată că nu numai elevii au înclinaţii şi chiar trăsături patologice şi tind să aibă aceleaşi reacţii într-o situaţie de criză şcolară sau extraşcolară.

Agresivitatea se face simţită la om de la cea mai fragedă vârstă- agresivitatea este o formă de conduită orientată cu intenţie către obiecte,persoane sau spre sine,cu scopul de produce prejudicii,răniri,distrugeri şi daune .

În încercarea de a identifica cauzele comportamentului deviant în şcoli am optat pentru opinia elevilor întrucât, de cele mai multe ori ei sunt victimele acestor abuzuri.

Deşi în mare măsură, am putea spune că şcolile funcţionează fără probleme există totuşi şi cazuri de violenţă în şcoli.

Pornind de la ideea că acest fenomen de violenţă în şcoli ar putea fi, dacă nu înlăturat total, măcar diminuat, am formulat ipoteza: “dacă educaţia oferită de familie ar fi adecvată iar şcoala ar aplica cu stricteţe regulamentul şcolar, atunci elevii nu s-ar integra în anturaje care să-i determine să comită agresiuni în şcoală şi acest fenomen devenit destul de problematic la ora actuală ar putea fi diminuat.

SECŢIUNEA TEORETICĂ

Între noţiunea de comportament deviant şi cea de devianţă şcolară există o relaţie de tipul gen – specie, o incursiune în problematica devianţei se dovedeşte, un pas absolut necesar şi în acelaşi timp profitabil.

Abordările psihologice şi medicale interpretează devianţa şcolară ca pe un fenomen ce ţine de patologic; violenţa în şcoală, indisciplina, chiulul sau actele de vandalism indică din aceasta perspectiva un substrat psihopatologic deoarece, indiferent de cauza specifică aceste forme de comportament diferă fundamental de cele adoptate de majoritatea populaţiei şcolare.

În opoziţie cu aceasta perspectivă, abordarea sociologică susţine că devianţa şcolară este un fenomen normal; conduitele ce încalcă normele şcolare sunt inacceptabile, dar sunt forme normale de comportament în sensul că reprezintă încercări ale elevilor de a rezista – înfrunta circumstanţele şcolare.

Astăzi vorbim mai mult decît oricând de delicvenţa juvenilă. Ce este ea şi care sunt cauzele acesteia?

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Activitatile Scolare - Mijloc de Reducere a Comportamentului Deviant.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
36 pagini
Imagini extrase:
36 imagini
Nr cuvinte:
8 045 cuvinte
Nr caractere:
44 290 caractere
Marime:
248.49KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihopedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihopedagogie
Profesorului:
prof Livica Fratiman
Sus!