Voința

I. DEFINIREA SI CARACTERIZAREA VOINTEI

M. Golu este de parere ca vointa apartine acelor fenomene psihice care nu si-au gasit un loc bine precizat în dinamica si complexitatea psihicului uman. De aici si varietatea punctelor de vedere exprimate în încercarea de a defini ce este vointa. Pe de o parte, vointa a fost interpretata ca o entitate distincta acordândui-se locul central în cadrul psihicului, iar pe de alta parte, la polul opus, vointa este desfiintata ca entitate distincta, fiind inclusa în cadrul proceselor biologice.

Primele opinii vizând vointa au fost emise dinspre domeniul filosofiei (pentru Nietzsche, Schopenhauer esenta fiintei umane nu sta în rationalitate ci în vointa). Si aici parerile au fost împartite: pe de o parte, vointa a fost considerata o forta divina care situeaza omul deasupra si în afara situatiilor externe concrete, iar pe de alta parte ca o tendinta interna de opunere la aceste influente, de contracarare a lor si de autodelimitare si autodeterminare. Astfel s-au impus doua perspective în interpretarea vietii în general: determinismul, fatalismul, destinul / libertatea, liberul arbitru. Determinismul postula subordonarea neconditionata a omului unor cauze independente de individ. Daca aceste cauze îsi gasesc locul în structura interna profunda a individului în forma destinului , se ajunge la fatalism: în tot ceea ce face si spre ce se îndreapta omul, el se supune fortei destinului. De pe cealalta pozitie, libertatea exprima posibilitatea omului sa actioneze independent de spatiul existential, potrivit dorintelor personale. În acest context, vointa apare ca o forta individuala care permite omului sa se manifeste liber. Absolutizarea acestei forte interne a dus la impunerea conceptului de liber arbitru comportamentul uman este determinat exclusiv de vointa si prin aceasta el devine independent de conditiile externe.

Vointa reprezinta capacitatea si procesul psihic de conducere a activitatii sub toate aspectele ei. C. G. Jung considera ca vointa presupune o organizare culturala si rationala a energiilor, fapt ce constituie o cucerire târzie a umanitatii si de care primitivii nu erau capabili. O mai clara expunere o întalnim la J. Piaget care spune: Noi spunem ca este vointa, în cazul în care se prezinta urmatoarele doua conditii: prima conditie conflict între doua tendinte; o singura tendinta nu genereaza un act voluntar, &a doua conditie când cele doua tendinte dispun de forte inegale, una cedând celeilalte, -rar prin actul de vointa are loc o inversare, ceea ce era mai slab devine mai puternic iar ceea ce era originar mai puternic este învins de ceea ce era mai slab. Tot pe aceasta linie, H. Peack arata ca un act este cu atât mai voluntar cu cât poate raspunde mai puternic la proprietatile slabe, discrete ale stimulului, lasând fara raspuns însutirile puternice, evidente.

DEFINITIE: proces psihic de reglare/ autoreglare a conduitei a carui rol principal consta în optimizarea comportamentelor orientate spre atingerea unui anumit obiectiv cu valoare adaptativa. În cadrul vointei ca mecanism reglatoriu putem delimita doua niveluri functionale calitativ diferite si anume:

Nivelul involuntar: se caracterizeaza prin lipsa intentionalitatii si declansarea automata a actiunii ca reactie de raspuns la actinuea stimulilor. Exemplu tipic al regarii involuntare îl constituie actele reflexe care stau la baza homeostaziei fiziologice a organismului (reflexele de orientare, reflexul clipirii, reflexele de aparare, etc). De asemenea, nivelul involuntar al activitatii poate fi delimitat în cadrul actelor automatizate, de genul priceperilor si deprinderilor, care au facut cândva obiectul controlului voluntar ( deprinderea scris cititului, deprinderea de a sofa, deprinderea de a înnota etc). Nivelul involuntar al conduitei umane este prezent si în cadrul diferitelor etape ale proceselor psihice particulare: în perceptie, imaginea stimulului se formeaza independent de vointa noastra (în perceptie stimulul ni se impune ca un dat obiectiv, existând indiferent de dorintele, nevoile noastre actuale); în reprezentare, caracterul fluctuant este determinat tocmai de nivelul involuntar ( reprezentarile apar în mintea noastra fara ca noi sa ne fi propus acest lucru); în memorie ni se fixeaza uneori informatii, idei, fenomene fara ca noi sa ne fi propus acest lucru (vezi memorarea involuntara!), etc.

Nivelul voluntar: se subordoneaza din punct de vedere structural functiei reglatoare a constiintei, iar din punct de vedere instrumental, se conecteaza la subsistemul motivational, favorizând si optimizând finalizarea motivului în scop. Elemetele esentiale ale nivelului voluntar sunt: intentionalitate (ne propunem o activitate urmarind un scop clar definit), analiza prealabila a conditiilor de activitate, a raportului dintre scop si mijloace, efortul implicat în atingerea scopului propus.