Uitarea

INTRODUCERE

Faptul ca nu toate cunostintele, informatiile pe care le achizitionam sunt pastrate si reactualizate este foarte raspandit, de aceea si foarte cunoscut. Este stiut ca multe dintre datele experientei noastre anterioare se diminueaza, se dezagrega, dispar din mintea noastra. Intervine asa-numitul fenomen al uitarii care de cele mai multe ori a fost interpretat ca fiind reversul pastrarii. Desi, la prima vedere, s-ar parea ca uitarea este un fenomen relativ simplu, in realitate lucrurile nu stau deloc asa. Inca cu multi ani in urma, el a constituit preocuparea de seama a multor cercetatori psihologi, preocupati indeosebi de cresterea potentelor memorative ale indivizilor, de productivitatea acestei facultati umane. In legatura cu uitarea, noi vom starui doar asupra catorva aspecte pe care le vom ridica sub forma unor intrebari.

CAPITOLUL I-Uitarea.Definire si forme.

Asadar: Ce este uitarea? Oricat s-ar parea de ciudat, uitarea este, in anumite limite, un fenomen natural, normal si mai ales relativ necesar. Poporul spune, dealtfel, ca uitarea este "inscrisa in legile omenesti". Asa cum un depozit de materiale s-ar umple, in conditiile supraincarcarii lui nedand posibilitatea de a se depozita si alte materiale, tot asa si depozitul memoriei s-ar putea supraincarca, n-ar da posibilitatea individului sa pastreze noi cunostinte, ca urmare a experientelor curente si recente de viata. De aceea, uitarea intervine ca o supapa care lasa sa se scurga, sa se elimine ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari puse in fata individului. In raport cu memoria care tinde, dupa cum am vazut, spre fixarea si pastrarea informatiilor, uitarea este un fenomen negativ. In schimb in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un fenomen pozitiv si aceasta deoarece uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acorda acestuia un caracter suplu, dinamic, pasibil de a se automisca fara a fi stanjenit de ceea ce ar fi "prea mult" si mai ales de "prisos”. Uitarea este cea care acorda memoriei caracterul ei selectiv, caci, datorita ei, noi nu pastram si nu reactualizam absolut totul, ci doar ceea ce trebuie sau ceea ce ne intereseaza.

Asadar, caracterul necesar al uitarii decurge din faptul ca ea are importante functii de reglare si autoreglare a sistemului mnezic al individului, in sensul ca da posibilitatea "descarcarii" si "eliminarii" din acesta a ceea ce este fie inutil, fie balast, pentru a face loc noului material informational ce trebuie sa fie insusit. Speram ca cititorul a retinut ca doar in anumite conditii uitarea este un fenomen natural si relativ necesar. Cand aceste conditii (sau limite) nu sunt respectate, ea devine o piedica in calea adaptarii la solicitarile mediului, o povara pentru memorie care este nevoita sa reia de la inceput procesele sale. Intre memorie si uitare exista deci relatii dinamice, fiecare dintre ele actionand una asupra alteia prin intermediul feed-back-ului (a legaturii inverse) si completandu-se sau sprijinindu-se, dar si impiedicandu-se uneori reciproc.

1.1.Formele uitarii

Care sunt formele uitarii? De obicei, in literatura de specialitate sunt descrise trei forme de uitare. Una dintre ele este uitarea totala, bazata pe stergerea, suprimarea, disparitia integrala a datelor memorate si pastrate, care implica, de regula, imposibilitatea de a reactualiza. Aceasta forma este mai rar intalnita in cazurile normale si mai mult in cele patologice. Asa cum nu exista un om care sa memoreze si sa pastreze absolut toate informatiile, tot asa nu exista un om care sa uite absolut tot ceea ce a asimilat candva, sa nu pastreze deci nimic. In realitate, aceasta forma nu este intalnita ca atare ci sub o alta infatisare si anume: putem uita totul in legatura cu o anumita intamplare, cu o anumita persoana sau problema. Ea functioneaza deci nu sub aspect totalitar ci, am zice, fragmentar, insular. Mai raspandita este o alta forma a uitarii si anume aceea care presupune realizarea unor recunoasteri si reproduceri partiale, mai putin adecvate si chiar eronate. Diferenta dintre materialul memorat si cel reactualizat (ca valoare, ca fidelitate) ne indica tocmai interventia uitarii. In sfarsit, exista si o alta forma de uitare, momentana, care tine doar o anumita perioada de timp (pentru ca apoi sa ne reamintim) care poarta denumirea de reminiscenta. Fiecaruia dintre noi i s-a intamplat uneori sa uitam ceva exact atunci cand ar fi trebuit sa stim, pentru ca dupa o anumita perioada de timp sa ne aducem cu usurinta aminte despre ce anume a fost vorba. Aceasta li se intampla mai ales elevilor, care uita tocmai atunci cand sunt ascultati, cu o ora mai tarziu sau a doua zi aducandu-si aminte aproape perfect tot.