Tipologia fiziologistă a lui Ivan Petrovich Pavlov microtipologie

Chiar si in primele stadii ale cercetarii, munca lui Pavlov a fost recunoscuta. In 1901 a fost ales membru corespondent al Academiei de Stiinte Ruse, in 1904 i s-a acordat premiul Nobel, in 1907 a fost ales academician; in 1912 i s-a acordat o decoratie la Universitatea din Cambridge si in anii urmatori a fost membru de onoare al unor societati stiintifice straine. In cele din urma, la recomdandarea Academiei Medicale din Paris, in anul 1915, i s-a acordat ordinul Legiunii de Onoare. Dupa revolutia din octombrie, un decret guvernamental special semnat de Lenin in 24 ianuarie 1921, sublinia serviciile stiintifice extraordinare ale academicianului I. P. Pavlov, care sunt de o importanta enorma clasei muncitoare din intreaga lume. Partidul Comunist si guvernul sovietic le-au acordat, lui Pavlov si colaboratorilor sai, mijloace nelimitate. Uniunea Sovietica a devenit un centru important in studiul fiziologiei si faptul ca cel de-al XV-lea Congres International de Fiziologie din 9 - 17 august 1935 a fost tinut la Leningrad si Moscova arata in mod clar acest lucru. Pavlov si-a directionat toata energia inspre reformele stiintifice. A depus mult efort in transformarea institutelor de psihologie in centre de cunoastere stiintifica si, in general, a reusit. Pavolv a intretinut o mare scoala de fiziologi care a produs foarte multi elevi distinsi. El a lasat cea mai bogata mostenire stiintifica - un grup stralucitor de elevi, care ar putea continua dezvoltarea teoriei maestrului lor. In 1881, Pavolv s-a casatorit cu Seraphima (Sara) Vasilievna Karchevskaya, profesoara, fiica unui medic din flota Marii Negre. La inceput ea a avut o pierdere de sarcina, se spune ca datorita faptului ca trebuia sa alerge dupa un sot care mergea prea repede.

In cele din urma au avut un fiu, Wirchik, care a murit timpuriu; trei fii, Vladimir, Victor si Vsevolod, unul dintre ei fiind un binecunoscut medic si profesor de fizica la Leningrad. Au mai avut si o fiica, Vera. De-a lungul timpului s-a incercat si chair s-au stabilit mai multe tipuri temperamentale, s-au facut clasificari si s-a incercat incadrarea oamenilor intr-o anumita tipologie, relativ dominanta. Aceste tipologii pornesc de la luarea in considerare a unor substante existente in corpul omenesc. Dar fiind faptul ca aceste substante pot fi lichide sau solide, au fost elaborate tipologii corespunzatoare. Hipocrate si Galenus au pus bazele clasificarii temperamentelor diferitele umori prezente in corpul omenesc (sange, limfa, bila galbena, bila neagra). Ei credeau ca amestecul potrivit, temperat (de unde si termenul de temperament) al acestor substante duce la o stare perfecta de sanatate, implicit la temperament perfect, in timp ce excesul unei umori produce temperamete imperfecte. Daca la o persoana predomina singele, deci irigatia bogata, vasele dilatate, pulsul amplu si plin, aceasta va avea fata destinsa, surazatoare, fericita, va fi destinsa, satisfacuta, optimista. Cand predomina limfa cu functii ...