Teoriile învățării

Pentru optimizarea activitatilor instructiv -educative din scoala nu a fost suficienta doar cunoasterea variatelor forme de invatare, ci este necesara aprofundarea intelegerii lor cu teoriile explicative din care au izvorat.

O teorie psihologica a invatarii reprezinta un sistem de idei stiintifice care definesc esenta invatarii, continutul, conditiile si legile de baza care guverneaza desfasurarea ei. Pana in prezent, nu a fost elaborata inca o teorie unitara asupra invatarii. In cadrul marilor scoli si curente psihologice s-au cristalizat mai multe teorii referitoare la invatare, care reprezinta atat contributii, cat si limite. Cunoasterea acestora constituie o buna premisa pentru inovari si optimizari ale activitatilor scolare.

Teoria asociationista asupra invatarii este cea mai veche si a avut numerosi reprezentanti. Esenta invatarii este, dupa aceasta teorie, legatura care trebuie sa se stabileasca la nivel mental intre grupurile de neuroni, prin mecanismul asociatiei si care sa corespunda relatiilor reale dintre stimuli. Pentru a usura formarea legaturilor asociative se recomanda asigurarea intensitatii corespunzatoare a stimulilor si repetarea lor concomitenta sau succesiva. Aceasta teorie a sustinut principii importante in didactica, cum ar fi cel al intuitiei, accesibilitatii, insusirii temeinice, sistematizarii si a dat fundamentare stiintifica unor metode de invatamant precum demonstratia, povestirea, explicatia. Teoria aceasta nu poate explica formele complexe ale invatarii umane.

Reactia cea mai puternica fata de teoria asociationista a fost aparitia conceptiei gestaliste. Gestalistii au pus accentul pe organizarea materialului de invatat. Au sustinut ca activitatea mentala a omului prezinta forme bine innascute. Astfel, cand un om se afla in fata unui camp de elemente neorganizate, el le imprima o anumita organizare, pentru ca aceasta este legea naturala a vietii lui psihice. Organizarea activitatii cu elevii trebuie sa respecte si sa favorizeze manifestarea acestei legi.

Teoria behavionista pune intreaga dezvoltare psihica a fiintei umane pe seama invatarii.

Watson, intemeietorul acestei orientari in psihologie, spunea ca din orice fiinta se poate dezvolta orice personalitate dorim prin invatare organizata. Programele de invatare trebuie fundamentate pe legatura esentiala care exista intre stimulii administrati si raspunsurile persoanei. Invatarea temeinica este determinata de precizia acestei legaturi si de gradul ei de consolidare.