Stresul și implicațiile sale

Stresul si implicatiile sale

Printre cei mai frecventi factori de risc care afecteaza sanatatea omului, alaturi de obezitate, alcoolism, droguri si fumat, se afla stresul. Primele referiri la aceasta stare anormala de sanatate a organismului s-au facut in anii celui de-al doilea razboi mondial, cand datorita tensiunii psihice in care stateau locuitorii Londrei, supusi bombardamentelor aeriene, procentul inbolnavirilor de ulcer a crescut la circa 20% (in conditii normale procentul este intre 3 si 10%). De asemenea, in conditiile favorizante respective (teama de razboi si efectele sale), s-a constatat la subiectii supusi analizelor medicale si cresterea proportiei de colesterol in sange..

Webster's Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Language explica etimologia cuvântului "stres" ca provenind partial din abrevierea cuvântului englezesc "distres", partial din cuvântul "estrece" din vechea franceza, ce aveau întelesurile de "constrângere, suferinta", si derivate din latinescul "strictus", participiul trecut a lui "stringere", cu întelesul de "a trage (din) greu". Termenul de "stres" desemneaza o serie de substantive înrudite ca înteles dar cu nuante ce pot diversifica sensul: încordare, presiune, povara, forta, efort, solicitare, tensiune, constrângere etc. [

Considerat ca fiind cel mai important precursor al teoriei stresului, Cannon studiaza reactiile organismului în situatii de urgenta si în particular reactia cunoscuta sub numele de "fight or flight". Datorita acestei reactii, oamenii, ca si animalele, vor alege între a lupta sau a încerca sa fuga de situatia care devine amenintatoare pentru ei. Cannon dovedeste experimental rolul secretiei de adrenalina în adaptarea organismului la stimulii din mediu în situatiile de urgenta (emergency reactions)

O contributie importanta la problematica adaptarii, si indirect a stresului, au adus-o si alti oameni de stiinta, printre care fiziologul rus I. P. Pavlov, care descopera mecanismele de aparare prin reflexe conditionate, cu functie anticipativa S. Freud cu teoria sa despre nevroza defensiva si mecanismele inconstiente de aparare psihologica grupul condus de B. G. Ananiev care releva existenta unor tendinte divergente de evolutie a indicatorilor neurovegetativi în starea de emotie, tendinte puse în legatura cu predominarea la nivel individual a reglajului simpatic sau parasimpatic s.a.

În 1936, fara a mentiona înca termenul de stres, H. Selye publica un articol despre tendinta organismului de a reactiona stereotip la diferiti agenti chimici, fizici si biologici, descriind aceasta tendinta sub denumirea de "sindrom general de adaptare" (SGA) (cit. [14, p. 21]), ea cuprinzând totalitatea mecanismelor nespecifice (considerate astfel tocmai pentru ca ele apar la oricare dintre agentii declansanti mentionati), capabile sa asigure mobilizarea resurselor adaptative ale organismului în fata agresiunii care-i ameninta integritatea morfologica sau a constantelor sale umorale. Geneza conceptului de sindrom general de adaptare este legata de observatia lui Selye ca boli complet diferite, dincolo de manifestarile specifice, au un corolar de manifestari comune: stare generala alterata, inapetenta, tulburari digestive, dureri articulare si musculare, febra etc.

Selye descrie trei stadii distincte ale evolutiei sindromului general de adaptare

1) stadiul reactiei de alarma, care cuprinde doua faze: de "soc" si de "contrasoc";

2) stadiul de rezistenta (de revenire sau de "contrasoc prelungit");

3) stadiul de epuizare.

În faza acuta de soc a reactiei de alarma rezistenta generala a organismului scade sub cea medie. Daca agentul nociv este foarte intens si/sau incompatibil cu viata, survine moartea, iar daca organismul supravietuieste se instaleaza faza de contrasoc, când are loc mobilizarea generala a fortelor de aparare ale organismului pâna la instalarea unei stari de rezistenta cu caracter adaptativ si corespunzatoare situatiei date, capacitatea de rezistenta a organismului crescând peste medie. În stadiul de rezistenta organismul pare ca s-a adaptat la situatie, comportându-se relativ normal dar cu persistenta modificarilor din faza de contrasoc a reaciei de alarma. Stadiul de epuizare se dezvolta în cazul în care agentul nociv continua sa actioneze iar adaptarea, obtinuta cu pretul reactiilor de contrasoc prelungit, nu mai poate fi mentinuta. Rezistenta scade din nou sub medie, iar îndata ce resursele se epuizeaza viata înceteaza

Stresul este un raspuns al organismului la confruntarea persoanei cu situatii si sarcini pe care le percepe ca fiind dificile sau amenintatoare. Ne referim la situatii:

a) de natura conflictuala;

b) care prezinta o amenintare la adresa respentului fata de sine (a stimei de sine)

c) care presupun o miza mai mare pentru persoana in cauza;

d) in care persoana se simte presata de solicitarile/schimbarile mediului;

e) nu are resursele necesare (cunostinte, abilitati) pentru a face fata solicitarilor.

Raspunsul organismului la astfel de situatii se concretizeaza in reactii de natura fizica/fiziologica, emotionala, comportamentala si cognitiva.

Prin urmare, pentru a vorbi de stres e necesara coroborarea a trei componente majore:

- sursa/cauza, adica prezenta unui stimul declasantor (intern sau extern) numit stresor , reactiile la stres reprezentand efectul pe care-l au stresorii asupra persoanei

- resursele personale de a face fata stresorilor, prin reducere, stapanire sau tolerarea situatiilor care deapasesc resursele personale de a face fata.Aceste resurse personale au functiile de mediere in relatia stresor-persoana (prin faptul ca amelioreaza impactul adversitatilor percepute din mediu asupra persoanei)

Exista frexvent tendinta de a reduce stresul doar la una dintre componentele sale, fapt ce duce la un control deficitar al acestuia.

Astfel, daca:

a)asimilam stresul factorilor din mediu, exista riscul ca sa nu ne mobilizam resursele de a face fata situatiilor, considerand ca „aceasta este lumea in care traim si nu i te poti opune prea mult”

b)daca spunem „sunt stresat” doar atunci cand ne simtim obositi sau avem diverse stari de disconfort fizic,probabil am ignorat multe din situatiile pe care le am trait sunt factori de stres cu impact major (de ex decesul sau boala unei persoane dragi, dificultati financiare majore, conflicte interpersonale intense si prelungite). In acest caz, devenim constienti de fenomenul stresului doar cand raspunsul organismului si psihicului la situatiile de incordare au devenit pregnant manifeste; deci am echivalat stersul cu reactiile somatice, emotionale, cognitive sau comportamentale.

Orice situatie care solicita mecanismul de adaptare creeaza stres fenomen pe care Selye îl defineste ca fiind orice raspuns al organismului consecutiv oricarei cerinte sau solicitari exercitate asupra organismului de catre un evantai larg de agenti cauzali - fizici, chimici, biologici, psihici etc. [În cazul actiunii de mai lunga durata a agentului stresor acest raspuns îmbraca forma SGA, putând - în caz extrem - parcurge toata gama modificarilor SGA si suprapunându-se complet pe toata "suprafata" acestuia. Un aspect vizat de criticile formulate la adresa teoriei lui Selye este accentul exagerat pus pe nespecificitate si neglijarea elementelor specifice. Astazi reactiilor nespecifice le sunt adaugate si cele trei tipuri de specificitate: de situatie, de personalitate si de raspuns (L. Levi, 1972, cit. [14, p. 23].

Alaturat termenului de stres, Selye introduce si notiunea de "boala de adaptare" El recunoaste ca nu exista boala a carei unica si exclisiva cauza ar fi stresul. Dar un stres prea puternic poate determina prabusirea mecanismelor de aparare ale organismului.

Tentativele contemporane de definire a stresului în general (indiferent de natura sa: fizica, biologica sau psihica) au condus la o diversificare de sensuri ale cuvântului "stres", înteles ca:

a) element al lumii externe inductor al unei reactii de constrângere intensa a fiintei umane;

b) proces reactional fiziologic indus de aceste agresiuni exterioare;

c) dezechilibru dintre exigentele exterioare si posibilitatile organismului de ale face fata.

Iamandescu concluzioneaza asupra conceptului general de stres ca el reprezinta o stare de tensiune a întregului organizm (atât compartimentul somatic, cât si cel psihic) aparuta în cadrul unui dezechilibru marcat între solicitari (ale mediului) si posibilitati (ale organismului).