Stări Modificate ale Conștiinței

1. Somnul, ritm biologic

1.1. Ritmuri biologice, sau bioritmuri?

Trebuie să credem în teoria bioritmurilor? Teoria datează din secolul trecut. Ea sustine că ar exista trei cicluri independente care ar guverna activităţile noastre fizice, emoţionale şi intelectuale. Aceste cicluri ar fi invariable de la nastere pînă la moarte; ele ar fi, deci, uşor de calculat; frecvenţa ar fi identică pentru toti indivizii.

Or, astăzi nu mai e posibil să sustii ultimele două presupuneri ale teoriei, pentru că: ritmicitatea la fiinţa umană este progresivă în sensul că ritmurile se modifică pe măsură ce copilul creşte, există mari variatii individuale ale tuturor ritmurilor (cardiac, respirator etc.).

Numeroase cercetari statistice n-au confirmat teoria bioritmurilor:

• J. Anders a studiat 120.000 de cazuri de deces pentru a verifica afirmatia după care ar exista o relaţie între zilele critice şi data morţii. Rezultatul: nu se poate stabili nici o corelatie.

• Studierea relatiilor dintre accidentele aeriene din perioada 1968-1973 şi bioritmurile persoanelor implicate nu permite să se stabileasca nici o legatura (N = 4.346).

In rezumat, cunostintele actuale, cât şi rezultatele statistice infirmă teoria bioritmurilor. Să nu confundăm deci bioritmurile cu ritmurile biologice.

1.2. Ritmuri biologice mai importante

Capacitatile noastre fizice şi intelectuale variaza în functie de ritmuri biologice complexe. Forma ne este influentata de variatii nealeatorii, energia noastră este mai greu sau mai uşor de mobilizat: în funcţie de momentul zilei, al lunii, al anului. Cronobiologia este stiinta care studiaza aceste ritmuri biologice.

Ar fi exagerat să credem ca ritmurile biologice sunt determinantele absolute ale comportamentului nostru; nu suntem supusi ineluctabil acestor ritmuri. Dar ele sunt unul din factorii importanti care interferează cu ritmurile sociale şi cu conditiile fizice exterioare în care suntem plasaţi (căldură, frig, lumină etc.). Ceea ce importă este de a stabili o armonie între aceste

elemente, armonie care este condiţia functionării optime fizice şi intelectuale. Perturbarea acestei armonii antrenează:

• un randament mai puţin bun (ceea ce nu înseamnă totuşi absenţa randamentului)

• o crestere a oboselii (ceea ce nu inseamna totuşi că eşti extenuat).

In cazurile extreme, cum ar fi un decalaj orar frecvent, se poate ajunge la o stare proastă sau chiar la blocaj. A nu ţine cont de propriile ritmuri biologice înseamnă a nu fi în formă, a merge împotriva curentului.

Cele patru categorii de ritmuri biologice mai importante

Orologiul nostru biologic este reglat în funcţie de 4 tipuri de ritmuri biologice:

• ritmurile circanuale, de frecvenţă anuală (anotimpurile)

• ritmurile circadiene, care dureaza în jur de 24 de ore. Este cazul alternantei veghe-somn

• ritmurile infradiene cu o frecvenţă mai mică decât a zilei

• ritmurile ultradiene cu cea mai scurtă frecvenţă ( de la câteva secunde, la câteva ore). Este cazul ritmurilor somnului, a cărui periodicitate este de aproximativ 90 minute şi al ritmurilor cerebrale, cum este ritmul alfa, care apare în conditii de relaxare fizica şi mentala.

Cercetări recente evidenţiază 10 ritmuri interne ale corpului uman, care se sincronizează la orologiile externe:

1. Ritmurile sinaptice (1 ms)

2. Ritmurile activităţii cortexului (100ms)

3. Bătăilor cardiace (1s)

4. Respiraţiei (3-5 s)

5. Contracţiilor stomacului (20 s)

6. Somnului (90 min.)

7. Circadian (24 ore)

8. Corcaseptan (7 zile)

9. Lunar (29 zile)

10. Anual (365 zile)

E plauzibil să credem că fazele Lunii şi ale Soarelui influenţează aceste ritmuri. De asemenea, cîmpurile electrice umane variază cu cele ale Pămîntului şi Lunii: “Cîmpurile electrice variază în ciclu, cu o creştere la Lună plină şi Lună nouă”. Modificări la nivel biochimic în fazele de Lună nouă şi Lună plină: creşterea serotononei din sînge (ca o consecinţă creşte iritabilitatea psiho-nervoasă), scade litiul din sînge, ceea ce duce la creşterea manifestărilor maniacale.

Ritmurile ne caracterizează. Ca şi trăsăturile chipului, ele sunt genetice. Aceasta inseamna ca este inutil a căuta ore, zile sau luni optime pentru toata lumea.

Ritmurile anuale (circanuale) ale tonusului.

Forma noastra variaza după anotimpuri: iarna este o perioada de rezistenta mai scazuta a organismului; punctul maxim il atingem vara. Există însă un paradox curios: cutumele sociale au plasat perioada vacantei şi a concediilor exact acum, cînd organismul ar avea cea mai putină nevoie de odihna, pentru că el este în cea mai buna forma. (Acelasi lucru se întamplă şi cu ritmul sexual – ritm circadian - care este în cea mai bună forma dimineaţa!). Maximum tonusului este la începutul verii, lunile iunie şi iulie; minima este cel mai evidentă în septembrie. (De reţinut că această curbă este valabilă pentru condiţiile climatice ale Europei de Vest).

Ritmul circadian. Lat. circa + dies=zi. Alternanţa somn /veghe este circadiană.

Schimbarea fusului orar tulbură ritmul circadian timp de cîteva zile. În zona hipotalamică există un grup mic de neuroni numiţi nucleii superchiasmatici (SCN), care controlează ritmul circadian. Curiozitatea este, însă, că ei sunt reglaţi pentru 25 ore. Se crede că glanda pineală (primul ochi) răspunde de sincronizarea SCN la ciclul de 24 ore.

Oamenii de tip ciocîrlie se culcă devreme şi se scoală tot devreme, iar cei de tip bufniţă se culcă şi se scoală tîrziu.

Ritmurile infradiene. Există un moment al zilei de nivel maxim pentru activitatile fizice; acesta este plasat la sfârşitul amiezii. Între orele 16-19 vederea, auzul, mirosul şi gustul sunt la apogeu, iar persoana este pe maximum de vioiciune.

Există momente ale zilei de potenţial maxim pentru activităţile intelectuale. Activităţile intelectuale cresc odată cu temperatura corpului (până la ora 13). Scăderea de la orele

10,30 se datoreaza în general unei proaste alimentatii la micul dejun. Dupa-amiaza, cresterea are loc la inceputul serii.

Nimeni nu scapa de căderea de la amiază. Sudiile au demonstrat că intervalul de scădere a tonusului (orele 13-15) este independent de masă; el nu se datorează digestiei, aşa cum cred cei mai mulţi (Plenus venter non studet libenter = Stomacul plin nu studiază cu plăcere, spuneau romanii). Bineînţeles, un prînz copios accentueazá această minimă a după amiezei, mergând pînă la nevoia de a aţipi puţin; o pauză în această perioadă este foarte eficace.