Stări de conștiință

In istoria gandirii psihologice gasim opinii foarte diferite cu privire la constiinta, la raportul dintre aceasta si psihic.

Conceptul de constiinta are o tripla semnificatie: morala, metafizica si psihologica.

Sensul moral este asociat cuvantului constiinta din Antichitate, care se refera la un principiu intelectual care permite aprecierea diferentei dintre bine si rau si garanteaza exercitiul liberului arbitru. Constiinta morala este asociata experientelor relationare de la cea mai frageda varsta si exprima interiorizarea protectiilor, prohibitiiilor, sanctiunilor, judecatilor si valorilor care adapteaza socialmente conduitele umane. Ea este instanta psihica de raportare la sentimentele de stima de sine, de valorizare, de culpabilitate, de umilire, dar si de compensare. Ea se elaboreaza pornind de la identificarile primare si secundare cu parintii si cu adultii care interzic si controleaza pulsiunile agresive, autodistructive si sexuale. Constiinta morala se structureaza pornind de la un proces ambivalent care deplaseaza dorinta, se reintoarce asupra subiectului si se sprijina pe introiectia obiectelor libidinale si pe identificarea cu rivalul pentru a stapani si regla conduita. Psihanaliza, considerand Supraeul ca instanta matriciala a sentimentului de culpabilitate, a pus in evidenta dimensiunea morala a refularii in economia vietii psihice.

Sensul metafizic, deja in germene in perioada elenistica, se institue la sfarsitul perioadei medievale in curente de gandire in cadrul carora emerge ceea ce unii istorici au numit “viata privata”, iar altii “individualism posesiv”. El trimite la aperceptia prin care omul se cunoaste pe sine insusi intr-o viziune interioara.

Sensul psihologic se degaja in secolele XVII-XVIII, in care spiritul se defineste prin constiinta, instrument neechivoc al cunoasterii lumii si al cunasterii de sine, accesibila prin introspectie.Aceasta conceptie a fost tulburata pe de o parte de Sigmund Freud care arata ca de fapt constiinta pe care subiectul pretinde ca o are despre cauzalitatea conduitelor sale nu corespunde cu determinantii lor reali dezvaluiti prin analiza