Socializarea Timpurie

1. Definirea conceptelor de “socializare” și “educație timpurie”.

1.1. Definirea conceptului de “socializare”:

Cu privirea la definirea conceptului de socializare aceasta se poate defini din mai multe perspective, astfel o primă perspectivă, respectiv cea Antropologică. În perspectiva antropologilor, aceștia folosesc termenul de enculturare, mai exact acesta reprezentând procesul de dobândire prin care noiii menbri ai unei societăți interiorizează toate aspectele culturii lor (cultura incluzând obiceiurile, tradițiile, limba, legede, mituri, folclor, crezuri populare). O altă perspectivă este folosirea termenului de aculturare, care definește modalitatea prin care oamenii trec de la o societate la alta și are loc resocializarea. Aici intră rolul pe care mass-media îl deține și anume acel rol în instruirea copilului în legătură cu natura ordinii sociale sai imigrantului cu privire la obiceiurile societății – gazdă.

O a doua perspectivă cu privire la definirea conceptului este cea Psihologică. Această perspectivă privește socializarea ca fiind modul de a învăța să-ți controlezi instinctele înnăscute care reprezintă de fapt un aspect al dezvoltării personalității. Sigmund Freud, reprezentantul principal al acestei perspective, a dezbătut problema socializării pornind de la ideea ca cele trei părți ale conștiinței umane (id, ego și superego) concură în mod constant pentru controlul asupra comportamentului individual.

În ceea ce privește copilul, sarcina civilizației în instruirea lui este aceea de al ”inchide în cusca fără dinăuntru”, mai exact pe ]nélesul tuturos este important pentru copil să nu fie oprit de la ceea ce ar vrea să facă. Astfel, socializarea încurajează individul să accepte valorile socității, cum ar fi cele de” bine” și „rău”.

O a treia perspectivă este cea Sociologică, care privește socializarea ca un proces care pregătește individul pentru participarea la viața de grup. Această perspectivă în general accentuează două problematici mai importante. Prima dintre acestea vizează modul în care oamenii dobândesc cunoștințele de care au nevoie pentru a deveni membrii unor grupuri speciale, respectiv familia, școala sau grupul de lucru de exemplu.

O a doua problematică urmărește asigurarea unei înțelegeri mai largi a diferitelor tipuri de grupuri care alcătuiesc societatea.

Totodată, sociologii subliniază și interacțiunea societate – grup social – individ, adică socializarea este în esență, un proces de însusire a diferitelor roluri sociale, a formării unor aptitudini care dau posibilitatea individului de a-și însuși noi roluri sociale și comportamete conform așteptărilor celor din jur. Pe de altă parte, socializarea mai poate fi privită și din perspectia unui proces de devenire a unei individualități ca ființă socială, de integrare a copilului în societate.

Concluzionând, cele amintite mai sus, socializarea este un concept care, în cel mai larg sens, se referă la toate acele procese și interacțiuni complexe, care transformă ființa umană într-un membru participant activ al societății. Mai pe scurt, termenul se referă atât la modurile în care devenim, cât și la cele în care suntem crescuți social.

Socializarea este eticheta unui set de relații de comuncare complexe, pe termen lung și multidimensionale, între indivizi și diferiți agenți ai societății care au ca rezultat pregătirea individului pentru viață, într-un cadru socio-cultural.

Dintr-o perspectivă, sociologia ne înzestrează cu calități necesare pentru a putea comunica, dândi, rezolva probleme, teorii, tehnici acceptate de societate și în general, pentru a realiza modalitățile noastre unice de a adaptare la mediul nostru personal.

1.2. Definirea conceptului de “educație timpurie”:

Raportând conceptul la nivel național, preocupările pentru dezvoltarea educației timpurii, intensificată foarte mult în ultimii ani, au condus la centrarea atenției specialiștilor din domeniu asupra copulăriei timpurii. Astfel, de-a lungul cercetărilor, cercetători ai Institutului de Științe ale Educației au fost implicați în elaborarea unor materiale de referință pentru educația timpurie: Educația, îngrijirea și protecția copilului de la naștere la 7 ani; Strategie națională de dezvoltare a resurselor umane; Situația actuală a învățământului preșcolar din România; Centrele de resurse pentru părinți din învățământul preșcolar. Toate aceste materiale au fost elaborate din perspectiva conceptului de educație timpurie, rezultatul final fiind accentuarea faptului că învătarea începe de la nașterea copilului și că pentru o dezvoltare optimă a acestuia sunt necesare serviciile integrate din domeniile sănătății, igienei, nutiției, educației și protecției copilului.

Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iași

Facultatea de Litere

Specializarea: Lingvistică generală și românească