Satisfacția Muncii

Previzualizare referat:

Extras din referat:

CONCEPTUL DE SATISFACŢIE A MUNCII

Satisfacţia muncii este un important "produs" al oricărei întreprinderi, fiind, în acest sens, angajată funcţia socială a întreprinderii, respectiv obli¬gaţia acesteia de a fi loc "de muncă şi de viaţă", de a oferi oamenilor posibi¬lităţi optime de manifestare a personalităţii lor.

Abordarea modernă a conducerii relevă, în acelaşi timp, faptul că sa¬tisfacţia muncii reprezintă o importantă componentă a resurselor umane ale organizaţiilor economice, şi nu numai a lor, fiind unul dintre factorii funda¬mentali de care depinde eficienţa generală a muncii.

Satisfacţia muncii este, din punct de vedere psihosociologic, rezultatul diferenţei dintre ceea ce individul obţine ca recompensă a muncii şi ceea ce estimează el că ar trebui să obţină.

Satisfacţia muncii este o colecţie de atitudini referitoare la muncă, pe care le au angajaţii.

SURSELE SATISFACŢIEI ÎN MUNCĂ

Multiple sunt modurile prin care munca, viaţa din întreprindere afecteaz㬠participanţii, conducând, în final, la instalarea satisfacţiei sau insatisfacţiei¬ în muncă. Cătălin Zamfir analizează în "Muncă şi satisfacţie" următoarele surse (dimensiuni):

A. Facilităţi. Este vorba de condiţiile tehnologice, sociale şi umane în care se desfăşoară activitatea şi avem în vedere, printre altele:

- facilităţi economice - respectiv posibilităţi de câştig în raport cu alte întreprinderi;

- facilităţi socio-profesionale - posibilitatea dobândirii unei calificări superioare, a promovării în muncă;

- facilităţi sociale oferite de întreprindere - avem în vedere existen¬ţa, sau nu, a unor creşe, grădiniţe, cantine, locuinţe de serviciu, bilete de concediu, organizarea timpului liber, club, excursii etc.;

- orarul de lucru - în raport cu celelalte condiţii de viaţă poate fi sau nu convenabil;

- depărtarea locuinţei de întreprindere şi mijloacele de transport disponibile aflate la dispoziţia angajaţilor - timpul necesar depla¬sării şi comoditatea mijloacelor de transport sunt condiţii extrem de importante pentru calitatea muncii, în general, dar şi factori de care depinde satisfacţia muncii.

Întreprinderile tind să crească atenţia acordată facilităţilor în vederea sporirii gradului de integrare socială şi profesională şi a satisfacţiei în muncă.

B. Condiţii fizice elementare ale muncii, respectiv o serie de caracteristici ale muncii care afectează fizic, chimic, fiziologic organismul uman, cum ar fi:

- periculozitatea muncii - respectiv riscul accidentelor sau existenţa noxelor generatoare de boli profesionale;

- caracteristicile fizice ale locului de muncă, din care menţionăm:

- curăţenie-murdărie;

- ordine-dezordine;

- luminozitate – temperatură - zgomot;

- estetică (culoare, forme etc.).

C. Conţinutul muncii. Munca în sine - ceea ce trebuie să facă fiecare - are o serie de caracteristici înalt relevante pentru satisfacţia muncii, respectiv:

- calificarea cerută de postul ocupat. O muncă ce necesită capacităţi profesionale reduse este mai puţin satisfăcătoare decât una care presupune capacităţi profesionale ridicate. Odată cu creşterea calificării, munca tinde să fie tot mai satisfăcătoare; aceasta însă numai când calificarea corespunde capacităţii reale, altfel inca¬pacitatea sau supracapacitatea sunt generatoare de insatisfacţie în muncă;

- caracterul rutinier al muncii. O muncă de rutină înalt standardizată este în general puţin satisfăcătoare. Dimpotrivă, o muncă care soli¬cită spirit de inovaţie, care ridică probleme de soluţionat, care oferă posibilităţi de creaţie, de inovaţie este o muncă înalt satisfăcătoa¬re;

- tipul muncii. Munca de execuţie este mai puţin satisfăcătoare de¬cât munca de conducere. Activitatea de conducere are o serie de caracteristici înalt satisfăcătoare, cum ar fi: activitatea variată, soli¬citarea intensă a capacităţii intelectuale, contactele numeroase cu oameni din afara întreprinderii, autoritatea şi prestigiul de care se bucură etc.;

- concordanţa între munca, talentul şi aptitudinile angajatului. Este fundamental, pentru satisfacţia muncii, ca munca prestată să fie în concordanţă cu aptitudinile şi talentele fiecăruia, cu interesele sale;

- în fine, varietatea sau monotonia muncii influenţează diferit satis¬facţia muncii, mai ales de execuţie.

D. Relaţiile umane în muncă. Reprezintă o puternică sursă de satisfacţie-insatisfacţie în muncă. Pe de altă parte, acestea pot fi modificate cu mai multă uşurinţă şi independent de condiţiile tehnologice ale muncii, ele depinzând mai degrabă de condiţiile sociale generale, de gradul de cultură şi civilizaţie al comunităţii. Relevante pentru satisfacţia muncii sunt relaţiile cu colegii şi relaţiile cu şeful ierarhic direct.

- Relaţiile cu colegii din colectivul de muncă. Din acest punct de ve¬dere colectivul are două funcţii importante, respectiv: (a) reprezintă cadrul social şi uman al vieţii profesionale, afectându-ne ca oameni şi (b) este dispozitivul în cadrul căruia se desfăşoară, de fapt, ac¬tivitatea profesională. Ni se pare foarte interesantă, din punct de vedere al consecinţelor ei asupra activităţii de conducere, o cerce¬tare efectuată la scară internaţională care a avut, printre altele, obiectivul de a identifica posibilităţile existente în cadrul colectivelor, în organizarea actuală a muncii, de a comunica cu colegii din co¬lectiv. Rezultatele sunt elocvente: pe plan internaţional, în ţările dezvoltate, posibilităţile de a discuta în timpul orelor de program erau mult mai scăzute decât au considerat oamenii că ar trebui să fie, în vreme ce la noi s-au acuzat posibilităţile nelimitate, informale, de a comunica cu colegii, ceea ce s-a apreciat, corect, că afectează nu numai productivitatea muncii, ci şi calitatea acesteia.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Satisfactia Muncii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
7 892 cuvinte
Nr caractere:
38 775 caractere
Marime:
35.02KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihologie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihologie
Sus!