Rolul elevului și al profesorului în obținerea performanțelor școlare

Din perspectiva filosofica educatia, este o componenta a existentei, in speta, a existentei socioumane, un proces in desfasurare, un dat nemijlocit, intrinsec al acestei existente, un fenomen antic ce finteaza in cadrul sistemului social, care nu se ,,topeste" in continutul celorlalte elemente ale sistemului ci se implica activ in transformarea si evolutia lor, avand totodata o relativa autonomie prin functiile specifice pe care le indeplineste.

In acelasi timp, educatia poate si trebuie abordata din perspectiva praxiologica. Sarcina principala a praxiologiei, precizata de insusi fondatorul ei ca stiinta - Tadeus Kotabisky consta ,,in sistematizarea directiilor privitoare la maximum de eficacitate in organizarea activitatilor" (1976). Educatia din aceasta perspectiva, este un tip de actiune umana specifica care se incadreaza in modeleul praxiologic general al actiunii.

Praxis= agent+ obiectul actiunii+ situatia+ realizarea,

cu conditia de a i se releva particularitatile, functionalitatea, relatiile dintre componente, adica de a o privi sincronic si diacronic in acelasi timp.

Fara a zabovi nejustificat de mult asupra acestor particularitati, ma voi rezuma aici si acum la evidentierea catorva coordonate generale ale actiunii educationale:

o in primul rand, actiunea educationala este in esenta, o relatie intre un subiect si un ,,obiect", in care subiectul urmareste o schimbare, o transformare a obiectului in conformitate cu o anumita finalitate;

o in al doilea rand, relatia dintre subiect si obiect are caracteristica unei interactiuni active si creative, este o relatie sociala si antropologica, la ambii poli aflandu-se fiinte umane;

o in al treilea rand, actiunea educationala este componenta a unui ansamblu social care regleaza si directioneaza intr-un fel actiunea;

o in al patrulea rand, desfasurarea actiunii educationale are caracter functional-dinamic, probabilist, prin relatiile directe si indirecte ce se stabilesc intre componentele sale, intre factorii obiectivi si subiectivi controlabili si necontrolabili, toti, stabilind cea ce D. Todoran (1946) numea ,,camp educativ";

o in fine, educatia este un proces organizat, expresie a doua laturi complementare, cea a socializarii (resursee a unui ansamblu de influente exercitate in mod organizat din exterior in vederea formarii personalitatii umane potrivit unui ,,model" impus de anumite deziderate sociale) si latuara individualizarii care insista pe dezvoltarea fortelor interioare, ereditare, ale fiintei umane care vor exprima personalitatea viitoare.

Socializarea si individualizarea se presupun reciproc, sunt complementare. In cadrul socializarii elevul este ,,obiect", pe cand in cadrul individualizarii este subiect al educatiei. Socializarea pune accentul pe uniformizare, individualizarea pune accentul pe diferentiere.

Chintesenta educatiei rezida in reunirea acestor laturi opuse intr-o relatie de complementaritate. Punem capat acestor considerente generale cu urmatoarea definitie sintetica data educatiei in ,,Tratatul de pedagogie scolara al lui Ion Nicola (Edit. Aramis, 2003): ,,educatia este o activitate scolara complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat, in fiecare moment, un subiect - individual sau colectiv - actionand asupra unui obiect - individual sau colectiv - in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzatoare atat conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva, cat si potentialului sau biopsihic individual". (p.25)

In cele ce urmeaza voi incerca sa conturez unele aspecte privitoare la rolurile celor doi actori principali ai actiuni educationale, profesorul si elevul in obtinerea performantei scolare si combaterea insuccesului sau esecului scolar.

Diferite studii socio-psiho-pedagogice efectuate de specialisti din tara noastra si din alte tari in perioade de timp diferite, arata ca cea mai pregnanta realitate negativa cu care se confrunta invatamantul o constituie ramanerea in urma la invatatura, fenomen ce necesita analize complexe, specializate, sistematice si concrete atat sub aspectul genezei cat si al profunzimii, analiza care apoi sa stea la baza unor masuri concrete de diminuare a efectelor negative pe plan social-general si pe plan individual-personal, ale fenomenului discutat. Dar ce inseamna ramanerea in urma la invatatura?

1. Bandura, L., Elevii dotati si dirijarea instruirii lor, Edit. Did si Ped., Buc., 1978.

2. Cosmovici, A., Iacob, L., coord., Psihologia scolara, Edit. POLIROM, Buc., 1998.

3. Jinga, I., Negret, I., Invatarea eficienta, Ed. Editis, Buc. ,1994.

4. Jinga, I., Petrescu, A., Gavota, M., Stefanescu, V., Evaluarea performantelor scolare, Edit. AFELIU, Buc.,1996.

5. Nicola, I., Tratat de pedagogie scolara, Edit. ARAMIS, Buc., 2003.

6. Salvastru, D., Psihologia Educatiei, Ed. POLIROM, Buc., 2004.

7. Coord., Consiliul National pentru Curriculum, Ghid metodologic pentru aplicarea programelor scolare din aria curriculara Om si societate, invatamant liceal, Edit. MEGA- press, holdings s.a , Buc.,1999.