Reprezentările

1. DEFINITIE

Proces cognitiv-senzorial de semnalizare în forma unor imagini unitare, dar schematice, a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor în absenţa acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.

2. CARACTERIZARE GENERALA

Reprezentarea

• are ca surse informaţionale fundamentale senzaţiile şi percepţiile;

• în desfăşurarea ei se constată o implicare latentă a analizatorilor (Ex. când o persoană îşi reprezintă anumite mişcări s-au putut înregistra, cu ajutorul unor senzori aplicaţi în diferite zone musculare, micromişcări la nivelul muşchilor implicaţi în sarcina dată);

• calitatea lor este condiţionată de cea a percepţiilor corespunzătoare şi de frecvenţa contactului direct cu obiectele;

• este mult mai complexă în comparaţie cu percepţia;

• este un proces constructiv şi reconstructiv pentru că poate face să apară în plan mintal, pornind de la diferite elemente semnalizate de percepţie, o imagine unitară şi apoi o poate modifica aşa cum o cere desfăşurarea activităţii mintale şi practice;

• atinge un grad avansat de generalitate (Ex. cum sunt schemele figurative ale unor dispozitive tehnice sau aşa numitele concepte figurale din geometrie), datorită interacţiunii cu nivelul mintal general, cu inteligenţa şi cu operativitatea gândirii;

• procesarea informaţională realizată implică atât analize şi sinteze senzoriale (ca cele ale percepţiei), cât şi selecţii, schematizări, accentuări, estompări, condensări, simplificări, eliminări, dar şi generalizări şi regrupări ce se apropie de gândire;

• rezultând dintr-un proces complex de reconstrucţie mintală, imaginile dobândesc un caracter operant specific (se pot integra cu uşurinţă în diverse desfăşurări cognitive, jucând astfel un rol mult mai mare în activitatea mintală a omului);

• în procesul elaborării imaginii reprezentării, un rol foarte important îl au:

a) relaţia activă cu obiectele care sunt implicate într-o activitate importantă pentru om

b) scopurile activităţii

c) desfăşurarea activităţii

d) mecanismele verbale

În psihologie, termenul semnifică două realităţi: o realitate–proces şi o realitate–produs.

În primul caz, reprezentarea este procesul psihic cognitiv de producere şi reactualizare a imaginii obiectelor în absenţa lor. (Spre deosebire de percepţie care se produce şi reflectă obiectele numai în prezenţa şi sub acţiunea directă a acestora).

În al doilea caz, reprezentarea este imaginea sau modelul informaţional intern actualizat al obiectelor, fenomenelor şi situaţiilor percepute anterior sau create (generate) de imaginaţie.

Din punct de vedere genetic, reprezentarea mijlocită de memorie precede pe cea susţinută de imaginaţie şi premisele ei le constituie :

- efectele de urmă.

- imaginile consecutive.

- schema obiectului permanent.

Efectele de urmă constau în persistenţa, un anumit interval de timp (câteva zecimi sau sutimi de secundă), a excitaţiei pe traseele nervoase, după încetarea acţiunii stimulilor specifici.

Imaginile consecutive sunt expresia efectelor de urmă în sfera recepţiei formelor sau configuraţiilor. Cel mai pregnant, ele se manifestă în cadrul percepţiei vizuale. De exemplu, dacă ne fixăm privirea asupra unei figuri (cerc alb pe fond negru) timp de 20-30 secunde, iar apoi ne-o deplasăm fie pe perete, fie pe un ecran, vom constata că imaginea va continua să persiste, dar culorile se vor inversa – cerc negru pe fond alb.Mărimea figurii din imaginea consecutivă este invers proporţională cu distanţa dintre observator şi suprafaţa pe care este ea proiectată.