Repere Teoretice ale Asistenței și Terapiei Familiale

„Viaţa în familie este prima noastră şcoală pentru dobândirea cunoaşterii emoţionale (şi nu numai). În acest mediu intim învăţăm cum să simţim în ceea ce ne priveşte şi cum vor reacţiona ceilalţi la sentimentele noastre; cum să gândim aceste sentimente şi ce posibilităţi de reacţie există. Cum să ne desluşim şi să ne exprimăm speranţele şi temerile. Aceste cursuri emoţionale nu se predau doar prin spusele şi actele părinţilor faţă de copii, ci şi prin intermediul modelelor pe care părinţii le oferă, de stăpânire a propriilor sentimente şi de manifestare a emoţiilor soţilor. Unii părinţi sunt profesori emoţionali foarte talentaţi, alţii sunt groaznici.” (D. Goleman, Inteligenţa emoţională, 2008, p.24)

1. Delimitări conceptuale

Conceptul de familie, a căpătat dealungul istoriei omenirii o largă varietate de înţelesuri, odată cu trecerea timpului şi evoluţia societăţii. Iată câteva dintre ele:

- în Dicţionarul de psihologie al lui Paul Popescu-Neveanu, familia este definită ca „instituţie socială având la bază alegerea reciprocă a partenerilor maritali” cu rolul de „a asigura reproducerea speciei în condiţii socioculturale determinate” (P. Popescu-Neveanu, 1978, p.262);

- C. Levi Strauss în „Les Structures elementaires de la parenté“ (1949), spune că familia este un grup care îşi are originea în căsătorie, fiind alcătuit din soţ, soţie şi copiii născuţi din unirea lor – grupului primar i se pot adăuga şi alte rude – pe toţi aceştia unindu-i drepturi şi obligaţii morale, juridice, economice, religioase şi sociale, inclusiv drepturi şi interdicţii sexuale;

- E. Burgess şi H. Locke delimitează în cadrul familiei unitatea de interacţiuni şi intercomunicări personale, cuprinzând rolurile sociale de soţ şi soţie, mamă şi tată, fiu şi fiică, frate şi soră;

- A. Berge, comparând personalitatea individuală cu familia, o defineşte pe aceasta din urmă ca fiind un fel de personalitate colectivă a cărei armonie generală influenţează armonia fiecăreia dintre părţi.

În accepţiunea lui Petru Iluţ, definiţia unei probleme familiale este următoarea: „la modul general s-ar putea numi problemă starea subiectului ce intenţionează să realizeze un scop pentru care nu are un răspuns stocat în memorie, nu are încă o soluţie.” (P. Iluţ, 2005, Psihosociologia şi antropologia familiei, p.235)

În viaţa de fiecare zi a membrilor unei familii, intervin deseori situaţii delicate, care necesită atenţie imediată, soluţii şi remedii rapide pentru a nu se ajunge la dificultăţi sau chiar stări conflictuale, care ar putea afecta relaţiile interumane din interiorul acesteia.

În cazul în care familia se confruntă cu o problemă pe care nu reuşeşte să o rezolve, este de dorit să se „apeleze la o instanţă exterioară, la asistenţă” pentru depăşirea ei. (P. Iluţ, 2005, p.235). Astfel, arată P. Iluţ „unul dintre principiile fundamentale ale asistenţei şi terapiei familiale moderne este de a-i convinge pe membrii grupului familial, că au resurse interne pentru schimbare şi de a-i ajuta să le descopere. (P. Iluţ, 2005, p. 236)

Un prim pas important, este definirea stării de fapt caracterizată ca fiind problematică, urmată de asumarea responsabilităţii acesteia, munca de asistenţă şi terapie familială având „ca postulat principal tocmai faptul că orice (sau aproape orice) problemă este rezultatul interacţiunii dintre membrii familiei şi/sau familie şi mediul social în care funcţionează.” (P. Iluţ, 2005, p. 236)

1.2. Tipuri de probleme

Familiile din societatea post-modernă se confuntă cu o varietate de dificultăţi, chiar dacă (sau poate tocmai pentru că) au dispărut delimitările clare în ceea ce priveşte rolurile asumate de către soţi. Fiind veşnic în criză de timp, presaţi de multitudinea sarcinilor zilnice, care trebuiesc duse la bun sfârşit, în încercarea de a avea o carieră şi în acelaşi timp şi un cămin – o familie în adevăratul sens al cuvântului – soţii / partenerii neglijează uneori simptome, care agravându-se pot duce la adevărate drame. Totuşi, familiile în care există o bună comunicare şi flexibilitate ajung rar în situaţii limită, de criză, sau fără ieşire.

Pe de altă parte, în familiile unde situaţiile conflictuale sunt tolerate, sau mai rău, privite ca fiind normale – certuri, violenţă, alcoolism – se impune intervenţia din exterior (prin asistenţa socială) pentru a încerca protejarea copiilor, îndepărtându-i de acest mediu psihopatogen.

Conform lui Petru Iluţ (apud Janzen, Harris, 1980), putem astfel, clasifica problemele familiale după cum urmează:

a) în funcţie de sursa dificultăţilor deosebim:

- evenimente exterioare – accidente, catastrofe naturale, războaie

- evenimente intrafamiliale – naşterea unui copil, infidelităţi, violenţe

b) după natura dificultăţilor avem:

- adăugarea sau pierderea de persoane din familie – naşteri, adoptări, recăsătorire, spitalizare îndelungată, moarte, plecarea copiilor la şcoală în alte localităţi, etc.

- evenimente demoralizatoare – pierderea serviciului, infidelitate, alcoolism / alte dependenţe, delincvenţă, etc.

- demoralizare şi adăugiri sau pierderi – separare / divorţ, sinucidere, copil ilegitim, închisoare, etc.

- schimbări relevante de status şi rol – trecerea rapidă de la bogăţie la sărăcie, sau invers, şomaj, schimbări datorate terapiilor medicale şi / sau psihologice, etc.

Astfel, de-alungul anilor a apărut şi s-a dezvoltat o întreagă literatură specializată în strategii de a face faţă stresului – coping – în care se pune accent pe existenţa atât a resurselor materiale cât şi a grupurilor de suport. Pe de altă parte, constatăm uneori cu uimire, că există oameni, fără studii de specialitate, care reuşesc să găsească soluţii ingenioase de a face faţă stresului şi efectelor sale, ameliorând sau eliminând astfel apariţia crizelor cu costuri psihosociale mari.

Psihoterapia modernă, ne învaţă că disfuncţionalităţile ce intervin în comunicarea interpersonală în cadrul unei familii, în cazul în care nu sunt depistate şi eliminate la timp, pot genera probleme grave în grupul familial. Terapia comunicaţională şi cognitivă se bazează tocmai pe înlăturarea distorsiunilor şi dificultăţilor în comunicare, ducând astfel, la rezolvarea problemelor şi a crizelor familiei, poate chiar la prevenirea acestora.