Psihologie Experimentală

Fechner, Gustav Theodor (1801-1887), psiholog german, a fost matematician şi fizician, deopotrivă filozof, autor al mai multor lucrări, unul dintre întemeietorii psihologiei experimentale.

A studiat la universitatea din Leipzig. Încă la 21 ani a scris satire sub pseudonimul “Dr. Misses”. Între timp s-a specializat în matematică şi fizică, apoi a intrat ca lector la universitate. În 1831 a publicat un interesant studio asupra legii lui Ohm.

A început, în perioada imediat următoare, să lucreze în domeniul psihologiei senzoriale.

A lucrat întâi în domeniul senzaţiilor vizuale, dar, bolnav el însuşi de ochi ( a devenit parţial orb), a avut şi o cădere nervoasă ceea ce l-a determinat să părăsească temporar munca universitară (1839-1846).

Între anii 1838-1879 a elaborate şapte volume în care şi-a dezvoltat teoria panapsihismului filozofic. Lucrările sale în psihofizică pornesc de la idea că procesele mintale trebuie să fie raportate întotdeauna la fapte materiale.

Lucrarea cea mai remarcabilă este Elemente der Psychophysik (1860), prima operă consistentă de psihologie experimentală, în care s-a studiat relaţia dintre intensitatea stimulilor şi intensitatea reacţiilor, modificările acestora din urmă sub influenţa modificărilor stimulaţiei. A doua lucrare importantă a sa a fost Vorschule der Aesthetik (Introducere în estetică 1876), lucrare în care a folosit printer altele şi metoda denumită “ a impresiilor”. A prezentat figuri geometrice de diferite mărimi întrebând care este mai plăcută. Această metodă adaptată a fost utilizată de Dan Mihăilescu în studiul său cu privire la Limbajul culorilor şi formelor (1980). Lucrările sale nu au avut prea mare success în timpul vieţii sale.

A rămas unul din întemeietorii psihofizicii şi ai esteticii experimentale, domenii deosebit de importante în zilele noastre, estetica industrială şi psihologia artei.

În cadrul lucrărilor sale abordează, printer altele, relaţia materie-suflet. O altă ecuaţie i-a permis trecerea dintr-un domeniu într-altul şi posibilitatea de a susţine că dacă conştiinţa este difuză în Univers, atunci sufletul este etern,nu mpoare niciodată. Dar, relaţia căutată de el era cea care s-ar stabili între excitantul fizic al ananlizatorului – lumina, sunetu, greutatea – din ordinal materiei şi senzaţia produsă ca rezultat al excitantului din ordinal sufletului. Măsura senzaţiei o realizează pornind de la rezultatul lui E.H. Weber (1795-1878) al cărui elev a fost. Acestuia I se atribuie descoperirea şi operarea noţiunii de prag diferenţial şi legea care-I poartă numele;pentru un continuum sensorial dat, raportul diferenţial şi valoarea stimului etalon rămâne constant. În 1831, el a verificat, prin cântăriri şi greutăţi, că pragul diferenţial relative numit şi fracţia lui Weber este acelaşi pentru diferite greutăţi: .

Această relaţie exprimă raportul W între pragul diferenţial (pd) şi valoarea stimulului etalon (S) exprimat în procente. Ulterior (1876), rezultatul va fi implicat în noua lege cunoscută de noi ca legea lui Weber-Fechner. Problema ce şi-o punea Fechner viza găsirea unei formule care să explice legea creşterii senzaţiei de creşterea excitaţiei. Folosindu-se de rezultatele lui Weber, el ajunge să exprime acest raport printr-o formulă matematică. Astfel, dacă reprezentăm prin Y senzaţia şi prin dy creşterea senzaţiei, prin β excitaţia şi prin dβ creşterea excitaţiei, obţinem formula:

Univ. „Petre Andrei” Iaşi,