Psihologia dezvoltării - noțiuni generale

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Dezvoltarea intelectuală. Între 3-6 ani se constată o evidentă dezvoltare a abilităţilor cognitive. Cresc competenţele, se dezvoltă inteligenţa, limbajul şi capacitatea de învăţare. Se achiziţionează şi se utilizează primele simboluri în gândire dar şi în acţiune, copiii ajungând în această perioadă la un anumit nivel de abstractizare al gândirii.

Cercetările recente asupra dezvoltării funcţiilor cognitive au arătat că stadialitatea descrisă de Piaget nu mai este de actualitate. Sau putem spune că abordarea lui este limitată, prea ţintită pe cogniţie, ignorând celelalte forţe ale personalităţii. Astfel, stadiul senzorio-motor este descris de Piaget ca fiind specific vârstei de la 0-2 ani, copilul dezvoltând în această perioadă abilitatea de conservare în sensul în care poate recunoaşte acelaşi obiect aflat în contexte diferite şi chiar având modificări minore. Această capacitate stă la baza permanentizării obiectului, cu alte cuvinte, un obiect poate fi imaginat, reprezentat chiar în absenţa sa. Această permanentizare a obiectului permite structurarea noţiunii de cauzalitate, bazându-se pe formarea abilităţilor de reprezentare, care înseamnă abilitatea de a „vizualiza” obiectele şi acţiunile prin utilizarea de simboluri.

Capacitatea de selecţie în funcţie de un criteriu

Piaget susţine că aceasta apare în jurul vârstei de 3 ani dar într-o formă primară, definitivarea şi structurarea completă având loc în jurul vârstei de 8-9 ani. Cercetările făcute de Nancy Deeney au demonstrat că se pot executa operaţii de selecţie şi clasificare la modul cel mai corect cu putinţă în jurul vârstei de 4 ani. Ea descrie şi etape ale dezvoltării acestei capacităţi:

1.) Incapacitatea de a grupa obiectele în conformitate cu un criteriu (culoare, formă etc);

2.) Capacitatea parţială de selecţie şi grupare a obiectelor (după culoare, formă, dar le mai confundă între ele);

3.) Selecţia şi gruparea corectă a obiectelor.

Dezvoltarea memoriei

Caracteristicile memoriei în copilăria mică sunt mai puţin cunoscute. Se pare că ea funcţionează destul de limitat, pe de o parte datorită volumului mic de informaţii pe care copilul le posedă, şi pe de alăt parte datorită abilităţilor limitate de a transfera informaţiile stocate de la nivelul memoriei de lungă durată la nivelul memoriei de scurtă durată.

În general, la această vârstă capacitatea de recunoaştere este foarte bună şi bună, însă capacitatea de rememorare, de readucere din memorie a diferitelor informaţii este slabă. Se constată însă o creştere evidentă a performanţelor între 3-5 ani. Pentru studiul memoriei se folosesc o serie de metode:

- pentru evaluarea capacităţii de recunoaştere: într-o primă etapă i se arată copilului 2, 3 – 5 obiecte, pentru ca în etapa următoare obiectele respective să se amestece cu altele relativ asemănătoare ca formă şi să i se ceară copilului să selecteze obiectele văzute în prima etapă;

- pentru evaluarea capacităţii de memorare/ reţinere a imaginilor: i se arată copilului o serie de obiecte, după care se ascund şi i se cere să le numească în absenţă.

Dezvoltarea limbajului

Între 3-6 ani suntem în perioada lui „de ce”. Discursul este corect din p.d.v. gramatical, copiii formulează întrebări şi pot da comenzi simple. Construiesc propoziţii de 5±1 cuvinte la 3-4 ani şi de 8-10 cuvinte la 5-6 ani. Se pot descrie mai multe tipuri de limbaj:

1.) Aşa zisul limbaj egocentric al lui Piaget este în fapt „o discuţie” cu sine însăşi, un exemplu pentru limbajul social. Acest monolog asigură o pronunţie corectă dar are şi rol de autosusţinere;

2.) Monologul colectiv este frecvent în grupuri de copii: fiecare vorbeşte pentru el şi pe propria lui limbă. Nu sunt interesaţi de ceea ce spun ceilalţi, ci este o exteriorizare a propriilor sentimente, trăiri;

3.) Limbajul socializat este un dialog corect, cu subiect şi predicat şi cu câte cuvinte poate el să pronunţe, care se raportează la trebuinţele celuilalt şi care au ca scop stabilirea unor contacte sociale.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Psihologia Dezvoltarii - Notiuni Generale.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
4 pagini
Imagini extrase:
4 imagini
Nr cuvinte:
1 567 cuvinte
Nr caractere:
7 611 caractere
Marime:
11.75KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihologie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihologie
Sus!