Psihologia consumului de droguri și raportul cu infracțiunea

Introducere

Consumul şi traficul ilicit de droguri au devenit în zilele noastre o problemă majoră a tuturor societăţilor moderne, iar dispariţia frontierelor dintre state, ca urmare a extinderii Uniunii Europene, precum şi mijloacele rapide de transport au permis creşterea fără precedent a acestui fenomen. “Dacă iniţial, aceasta a fost abordată pe plan internaţional printr-un model simplist cerere – ofertă de droguri, în ultimile decenii s-a dovedit ca este una dintre cele mai mari şi mai complexe provocări cu care se confruntă umanitatea. Această realitate cu care se confruntă în prezent sociaetatea şi anume că producţia şi traficul de droguri sunt fenomene ce nu mai ţin cont de frontierele naţionale sau geografice se exprimă şi în faptul că tiparele consumului din ţara noastră sunt afectate de cele ale celorlalte ţări europene, unde aceasta problem are o mai mare amploare, precum şi din alte zone ale lumii” .

Abuzul de droguri are un impact deosebit asupra consumatorului, asupra familiei sale, a comunităţii din care face parte şi a societăţii în general. Astfel, utilizarea ilegală a drogurilor este într-o dependenţă directă de creşterea ratei criminalităţii, de problemele de sănătate (afectarea sistemelor nervos, circulator, respirator, de reproducere etc.). “Producerea, distribuirea şi consumul ilicit de droguri, având cifre ale afacerilor de ordinul miliardelor, contribuie la instalarea corupţiei şi chiar la destabilizarea guvernelor; acest trafic implică nu numai încălcarea legilor şi convenţiilor, ci şi multe activităţi cu caracter penal, evaziuni fiscale, transferuri ilegale de fonduri, violări ale legislaţiei privind importul şi exportul, crime, terorism. Narcoticele sînt adesea folosite ca monedă în achiziţionarea de arme, iar reţelele de traficanţi ajung să deţină puterea şi controlul asupra unor regiuni ale lumii” .

Recunoaşterea amplorii şi pericolului consumului de droguri la nivel european “este oglindită şi de faptul că Uniunea Europeană este principalul donator internaţional ce susţine activitatea Biroului Organizaţiei Naţiunilor Unite de luptă împotriva drogurilor şi a criminalităţii” .

1. INFLUENŢE SOCIOCULTURALE ŞI TULBURĂRI DE PERSONALITATE CARE FAVORIZEAZĂ CONSUMUL DE DROGURI

Persoanele care suferă de asemenea tulburări se numesc toxicomani sau narcomani. În 1952, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a calificat narcomania, ca o „stare de intoxicare periodică sau cronică, dăunătoare individului şi societăţii, provocată de consumul repetat al unui drog (de provenienta naturală sau artificială) - caracteristicile acesteia fiind - o nevoie irezistibilă de a continua consumul drogului şi de a-l procura prin toate mijloacele, o tendinţă de a majora dozele şi o dependeţă de ordin psihic, uneori şi fizic, faţă de efectele drogului” .

Persoanele consumatoare de droguri ilicite se încadrează, „într-o majoritate covârşitoare, în rândul persoanelor cu tulburări de personalitate. Tuburările de personalitate sunt rezultatul unei dezvoltări imature, insuficiente sau nearmonioase a personalităţii sau a anumitor componente ale acesteia, caracterizat printr-un mod denaturant de a percepe realitatea, de a gândi şi de a relaţiona cu lumea” .

În general, vorbim de “tulburări de personalitate atunci când trăsăturile de personalitate sunt inflexibile şi dezadaptative, cu consecinţe asupra funcţionării sociale şi randamentului ocupaţional, cât şi asupra stării psihice subiective, putem vorbi de tulburări în sfera personalităţii. Acestea sunt tratate ca entităţi diferite de sindroamele psihiatrice clasice, printre cele mai importante pentru fenomenul consumului de droguri ilicite fiind: personalitatea borderline, personalitatea antisocială (psihopatică sau sociopatică), personalitatea ciclotimică, personalitatea depresivă etc” .

Necesitatea şi utilitatea unui studiu complex în acest domeniu se impune cu atât mai mult, cu cât în prezent, ca urmare a situaţiei anomice existente în ţara noastră, o parte a normelor morale şi juridice şi-au suspendat funcţionalitatea, contribuind la o oscilare şovăitoare a conduitei tinerilor devianţi între repere educative şi normative extreme de contradictorii.

Prin urmare, “importanţa acestor precizări este determinată de:

• creşterea numărului infractorilor, precum şi diversificarea infracţiunilor săvâşite de către minori;

• necesitatea constituirii unei metodologii şi a unei metode implicate în cercetarea delincvenţei juvenile în scopul identificării particularităţilor infracţiunilor săvârşite de către minori, a factorilor ce contribuie la orientarea minorilor spre un comportament în dezacord cu legea şi a condiţiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii minorilor;

• modificarea şi completarea legislaţiei în domeniu” .

Experienţa acumulată de organizaţiile nonguvernamentale şi guvernamentale prin programele pe care le derulează de informare, educare, sprijin, îndrumare, consiliere şi prin implicarea practică în prevenirea şi intervenţia în rezolvarea unor cazuri în care copiii sunt victime ale diverselor forme de neglijare în cadrul familiei şi a societăţii în care trăim, iar faptul că mulţi tineri minori cad pradă tentativelor privind consumul de droguri şi celor de a comite fapte penale, astfel încât mulţi dintre ei ajung în centre de reeducare şi penitenciare pentru minori şi tineri în urma infracţiunilor pe care le săvârşesc, justifică încă o dată importanţa abordării fenomenului de delincvenţă socială.

M. Golu, consideră că “individul aparţinând unui grup suferă, în planul organizării psihice interne şi al manifestării comportamentale externe, influenţa moderatoare, direcţionatoare a integralităţii supraordonate a grupului respectiv” . Autorul citat menţionează o serie de premise specifice integrării grupale. “Acestea fac parte din categoriile filiaţiei genetice (relaţiile de rudenie), sau a fenomenelor psihice precum:

• trebuinţele, nevoile interne ale individului (cum ar fi, de exemplu, nevoia de recunoaştere şi preţuire socială - care orientează individul către ceea ce grupul consideră valoare sau nevoia de ascendenţă sau, dimpotrivă cea de submisivitate, obedienţă),

• a mecanismelor psihice (imitaţia – mecanism prin care individul reproduce modalităţi de comportament percepute la alt individ, rezonanţa (consonanţa) afectivă sau compromisul şi concilierea – ca mecanisme prin care divergenţele şi animozităţile sunt atenuate, iar asemănările şi apropierile sunt accentuate)

ACADEMIA „Ştefan cel Mare”

FACULTATEA „Ştiinţe poliţieneşti”

CATEDRA „ŞTIINŢE POLIŢIENEŞTI ŞI SOCIO-UMANE