Psihologia Comportamentului Alimentar

Psihologia evoluţionista a tulburărilor alimentare: competiţia feminină pentru parteneri sau pentru statut?

S-a studiat relaţia dintre tulburările alimentare şi competiţia intrasexuală dintre femei (female intrasexual competition, ISC). Mai precis, s-a pornit de la urmatoarea ipoteza: competiţia ISC pentru parteneri este cel mai puternic factor predictiv al bulimiei şi, prin contrast, competiţia ISC pentru statut ar fi cel mai puternic factor predictiv al anorexiei nervoase.

La acest studiu au participat 202 studente la Universitatea din Arizona, Tucson, SUA. Respondentele au completat chestionare care conţineau următoarele aspecte:

- scala de măsurare a competiţiei femeilor pentru parteneri;

- scala de măsurare a competiţiei femeilor pentru statut;

- scala competitivităţii generale;

- inventarul tulburărilor alimentare (Eating Disorders Inventory, EDI);

- o scală adiţională, specifică, pentru măsurarea anorexiei.

Consecvenţa internă a acestor măsurători a fost calculată cu ajutorul variabilei alfa a lui Cronbach, iar datele măsurate s-a descoperit că au o credibilitate adecvată. Corelaţiile au fost interpretate, apoi s-a construit un model bazat pe o ecuaţie structurală, pentru toate sub-scalele care s-au aflat între datele obţinute.

Modelul obţinut a demonstrat că competiţia ISC pentru găsirea de partener este factorul decisiv care contribuie la competiţia femeilor pentru statut, la competitivitatea generală, la perfecţionism, la nemulţumirea faţă de corpul propriu, la dorinţa de a fi slabă şi la bulimie şi anorexie, deopotrivă. Contrar aşteptărilor iniţiale, rezultatele sprijină o relaţie cauzală mai degrabă falsă in competiţia feminină pentru statut şi anorexie, singurul efect cauzal fiind indirect, datorat perfecţionismului, fiind anorexia şi nu bulimia. A fost analizat şi rolul partenerului personal şi ideal perceput. Deşi la început exista o corelaţie pozitivă între ele, ulterior s-a demonstrat că efectele asupra nemulţumirii faţă de corpul propriu erau la fel de mari şi negative. Anorexia nervosa şi bulimia nervoasa reprezintă tulburări caracterizate de o teamă morbidă de a nu se îngrăşa, de o imagine a corpului propriu distorsionată şi de o preocupare excessiva faţă de mâncare şi mâncat.

Conform ICD-10 şi DSM-IV, anorexia nervoasa este caracterizată de o reducere vizibilă a greutăţii corporale, cu cel puţin 15% faţă de normal, in timp ce pacienţii cu bulimie nervoasa suferă de episoade de dezmăţ alimentar, dar şi de comportamente compensatorii, de prevenire a îngrăşării, cum ar fi vomatul auto-indus şi/sau abuzul de laxative şi diuretice. Deşi cele două tulburări au trăsături clinice, o epidemiologie, rezultate şi profile familiale distincte, au şi câteva trăsături importante în comun.

Ele împărtăşesc aceeaşi psihopatologie a „temerii morbide de îngrăşare”, sunt predominant tulburări care afectează femeile de vârstă reproductivă şi ating cea mai mare prevalenţă în societăţile occidentale unde femeile se bucură de un grad mai mare de autonomie personală. In plus, o proportie considerabila a celor cu bulimie nervoasa au un istoric fie de anorexie nervoasa, fie de anorexie atipica (Sullivan, 2002, Fairburn, 2002), existand sanse mari ca ambele tulburări să apară la persoanele care au moştenit pe cineva care avea doar una dintre ele (Fairburn, 2002).

S-a observat ca fenomenul încercării de a slăbi printre femei are aceeaşi distribuţie geografică ca şi tulburările alimentare. Ambele au aceeaşi prevalenţă crescută în aceleaşi zone occidentale (Littlewood, 1995). Prin urmare, s-a sugerat că dovezile epidemiologice disponibile oferă suportul pentru crearea unui model al tulburărilor alimentare bazat pe un continuum care porneşte de la dietele nepatologice ţinute pentru a slăbi de către femeile din populaţia generală, trece prin sindroamele parţiale de anorexie şi bulimie şi ajunge, la celălalt capăt al continuumului, la tulburările clinice de anorexie şi bulimie nervoasa (Dancyger & Garfinkel, 1995).

În ciuda numeroaselor teorii care încearcă să explice aceste tulburări şi a cantităţilor imense de date colectate în ultimii 25 de ani, cauzele tulburărilor alimentare rămân prea puţin înţelese. Totuşi, puţine sunt datele colectate pentru a testa cele câteva ipoteze darwiniene din literatura de specialitate care încearcă să explice aceste tulburări. Există trei formulări darwiniene distincte care pot fi identificate în literatura actuală, toate trei propunând ipoteze ale cauzei finale a acestor tulburări :

- una dintre teorii este aceea că anorexia reprezintă un atentat adaptativ de suprimare reproductivă a femeii afectate (Surbey, 1987; Voland & Voland, 1989; Wasser & Barash, 1983). Aceasta se bazează pe observaţia că femelele de la mai multe specii par capabile să-şi suprime sau amâne reproducerea dacă condiţiile sunt nefavorabile, în mediul lor înconjurător;

- o altă ipoteza sugerează că anorexia este o manifestare a suprimării reproducerii subordonatelor, de către femelele dominante, în procesul de competiţie feminină intra-sexuală (Mealey, 2000);

- ultima dintre cele trei ipoteze sugerează că anorexia şi bulimia, ca toate celelalte fenomene care au ca scop slăbitul, si provin, toate, din procesele de competiţie feminină intra-sexuală. Aceasta este cunoscută drept Ipoteza competiţiei sexuale (SCH) (Abed, 1998).

Primele două formulări se limitează la a explica cauzele anorexiei şi sugerează că această tulburare serveşte unui scop adaptativ (subiectului şi, în celălalt caz, femelei dominante), pe când cea din urmă ipoteză încearcă să explice întreaga gamă de tulburări alimentare. Conform ipotezei SCH, tulburările alimentare sunt considerate a fi subprodusele patologice ale unei strategii care la origini era adaptativă, de „urmărire a scopului de a slăbi”.

Studiul de fata a incercat sa testeze câteva aspecte ale celei din urmă ipoteze. Ipoteza SCH se bazează pe teoria Darwiniană a selecţiei sexuale. Selecţia sexuală operează prin procesele de competiţie intersexuală şi intrasexuală (Darwin, 1871).

Femelele speciei umane sunt mai selective decât masculii, când vine vorba de luarea deciziei de acuplare (Symons, 1979), ele totuşi trebuie să concureze pentru a obţine un angajament din partea masculilor.