Privarea de Libertate

Surt istoric

În aproape toate sistemele de drept începând cu dreptul antic făptuitorii minori care răspundeau penal au fost sancționați diferit față de majori. Evoluția regimului sancționator al minorilor a fost constantă, fiind axată pe eliminarea pedepselor corporale, a diferențierelor de tratament în raport de categoria sociala din care făceau parte, pe creșterea limitei de vârste de la care minorul poate răspunde penal.

În România prima referintă la regimul sancționar al minorilor o întâlnim in 1852 odată cu intrarea în vigoare a „Codicii Criminale” a lui Barbu Știrbei, legiuire în care se gasește instituția ,,Încredințării minorilor,, instituție ce s-a perfecționat in sistemele de drept ce au urmat.

În prezent dar și în viitor pe lângă criteriile generale, Codul penal român conține dispoziții speciale care obligă judecătorul ca la alegerea sancțiunii pentru un minor delicvent să aibă în vedere și alte criterii decât cele care individualizează răspunderea penală a inculpaților majori.

Potrivit art.100 al.1 Cod penal, respectiv art.114 al 1 din noul Cod penal, la alegerea sancțiunii care poate fi măsura educativă sau pedeapsă, se are în vedere gravitatea faptei, starea fizică, nivelul de dezvoltare intelectual și moral, mediul în care a crescut și a trăit, comportarea lui și orice alt element de natură caracteristică persoanei minorului.

Toate aceste elemente se au în vedere atunci când judecătorul alege sancțiunea între o măsură educativă și o pedeapsă. La alegerea sancțiunii în toate cazurile trebuie sa fie protejat și interesul minorului dar si al societății de a fi redat netraumatizat colectivității.

1. Delimitări conceptuale

Din punct de vedere psihosocial, libertatea constituie pentru om o necesitate fundamentală. Ca posibilitate de a alege între mai multe alternative, libertatea umană reprezintă o trebuinţă de prim ordin, a cărei satisfacere condiţionează formarea şi manifestarea echilibrată a personalităţii.

Mediul închis mai poate fi definit astfel: orice ambianţă unde există o barieră greu de trecut între exterior şi interior, barieră ce funcţionează în dublu sens, în cadrul căreia apar fenomene grupate obişnuite, dar şi o seamă de fenomene specifice. Aplicarea pedepsei privative de libertate obligă individul să trăiască într-un mediu de constrângere. (E. Goffman)

Legea nr 275/2006 defineste loc de reținere - penitenciarele cu regim de maximă sigurantă, cu regim închis, semideschis sau deschis, penitenciarele pentru minori şi tineri, penitenciarele pentru femei, penitenciarele-spital, centrele de arestare preventivă şi sectiile speciale de arestare preventivă din subordinea Administratiei Nationale a Penitenciarelor, precum şi centrele de reținere şi arestare preventivă din subordinea Ministerului Administrației şi Internelor.

1.2 Minori în detenție

Minori constuie 5-10% din totalul detinutilor din Europa. Conform datelor oficiale ale Ministerului de Interne, în perioada 1989-2000 au fost identificați un numar de circa 211.000 de minori delincvenți, ceea ce înseamna o medie anuală de 17.600 minori care au săvârșit diferite delicte sau infracțiuni. Datorita gradului de dezvoltare psihica, fizica, emotionala, acestia pot întâmpina dificultăți de adaptare la viața carcerală și își pot pune viața în pericol prin promovarea unor comportamente violente sau distructive. Fiind în plin proces de dezvoltare psihica, fizica, mintală, mulți dintre aceștia pot deveni victime ale unor abuzuri atat din partea altor deținuți cât și din partea cadrelor fără să aibă instrumente de apărare. Acestea sunt câteva din motivele ce au detreminat Cosiliul European sa adopte un set de reguli diferit de tratare a minorului in penitenciar diferit față de adulți, aceștia având nevoi specifice. Potrivit acestor reguli, principalele servicii de care ar trebui sa se bucure copiii aflați în detenție sunt: programe educationale, vocaționale sau de organizare a timpului liber. Aceste servicii si programe educaționale au ca scop echiparea minorului cu cunoștințe, abilități și diplome de care are nevoie după eliberare. În cazul minorilor, atitudinea și implicarea cadrelor sau a profesorilor este mult mai importantă decât în cazul adulților deținuți.

1. Geissler E. (1977) – Mijloace de educaţie – Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

2. Gheoeghe Florian (1998) – Dinamica penitenciară – Ed. Oscar Print, Bucureşti;

3. Foucault M. (1997) – A supraveghea şi a pedepsi – Ed. Humanitas, Bucureşti;

4. Mitrofan N. ; Zdrenghe V. ; Butoi T. (1992) – Psihologia judiciară – Ed. Şansa, Bucureşti;

5. Paşca M. D. (2005) – Infractorul minor şi reintegrarea sa în comunitate – Ed. Ardealul, Tg. Mureş