Modelele sau despre transcederea imitației

Pornim, in expunerea noastra, de la ideea ca termenul de "model" are doua ipostaze.Prima, fara a avea in vedere o taxonomie, se refera la existenta cotidiana a individului, la felul sau de a fi, iar cea de-a doua la viata sa profesionala.

Vom cauta sa argumentam ideea ca alegerea unui model nu se face excluzand pe una sau pe cealalta din ipostazele persoanei alese drept model, si ca in functie de alegerea noastra, de interesul pe care l-am avut in alegerea sa, vom valoriza, vom da mai multa importanta uneia sau alteia.

Pentru a putea purcede mai departe, trebuie sa precizam ce intelegem prin model. Modelul, in acceptia sa cea mai extinsa, este un set de norme, de exigente privitoare la devenirea, la perfectionarea persoanei. Modelul atrage prin aceea ca el intrece cu ceva felul de a fi al persoanei la un moment dat. Prin el ne dam seama ca ceva din fiinta noastra este precar sau limitat, dar, in acelasi timp, ne si mobilizam pentru a depasi starea constientizata. Exista posibilitatea ca aceasta forma de comportament, in ultima instanta, dezirabila sa-si gaseasca un corespondent in persoanele cu care subiectul a intrat in contact, sau despre caror viata a auzit si a caror existenta l-a impresionat. Exista si posibilitatea ca modelele dezirabile sa nu fie intalnite la nici o persoana "reala", in acest caz modelul fiind unul lipsit de corporalitate. Modelul devine deci o constructie abstracta, ideatica, cuprinzand imperative, valori uneori usor utopice. Ambele tipuri de model poseda avantaje si dezavantaje pe care le vom cerceta la timpul cuvenit.

Admitand ideea ca prima forma de invatare umana este imitatia, nu trebuie sa ne mire faptul ca aceasta ne insoteste de-a lungul vietii. Este mai degraba folositor omului, dupa cum afirma si R. Lipton, sa uzeze de comportamente culturale elaborate deja, decat sa conceapa altele, prin metoda incercari si erori, dat fiind ca se dovedeste a fi mai economicos din punct de vedere energetic. Asadar, inca de mic omul este obisnuit sa aiba modele. Ajuns la varsta maturitatii nu se pune problema daca sa mai aiba sau nu modele, ci sa le aleaga pe cele care corespund intereselor sale.

Aceasta explicatie nu este ,insa, suficienta pentru a explica procesul de alegerii modelului, acesta fiind strans legat chiar interconditionandu-se cu cel al dezvoltarii personalitatii.

Stim acum ca insasi subiectul, prin autoobservare si comparare cu ceilalti, ajungand la niste concluzii care parca descriu pe altcineva. Forta motrice a dezvoltarii personalitatii o constitue contradictia dintre trebuintele sociale -in primul rand - si aspiratiile individului pe de o parte si posibilitatile satisfacerii lor pe de alta. Ele se manifesta in activitatile omului, in relatiile sale cu alti oameni, si mai ales cu colective.

Contradictia este traita de om ca procupare, neliniste, suparare sau nemultumire. Daca trairea nemultumirii este fata de sine insusi, cum se intampla adeseori, aceasta este dovada unei analize critice a faptelor sau a trasaturilor personalitatii sale, ceea ce va duce la o tendinta de a se schimba, a se reeduca. Cand nivelul dezvoltarii personalitatii este redus, contradictia interna este traita ca o contradictie externa, ca un conflict cu mediul sau, cu oamenii dein ambianta sa, care nu-l inteleg, nu-l observa sau i se opun.

Cucos, C. "Dimensiuni culturale si interculturale in educatie", Polirom, Iasi, 1995

Lipton, R. "Fundamentul cultural al personalitatii", Ed Stiintifica, Bucuresti, 1968

Rosca, Al. " Psihologie generala", EDP, Bucuresti, 1975