Din toate timpurile populatia a fost aceea care a suportat crizele economice si eforturile de depasire a lor. Perioada de tranzitie este o perioada de criza multipla: a structurilor economice, a investitiilor, a inapoierii tehnologice, manageriala s.a. Si inaintea perioadei de tranzitie economia nationala traversa o criza de sistem. Tranzitia a amplificat aceasta criza cu noi componente obiective si subiective si daca, pana in 1989, se credea ca nivelul de trai a atins cotele minime posibile, dupa 1990 scaderea nivelului de trai a atins paliere scazute inimaginabile mai inainte. S-a ajuns la o stare paradoxala caracterizata de expansiunea libertatilor democratice in mijlocul unei saracii lucii. Mizeria s-a extins ca o pecingine asupra paturilor largi ale populatiei, care traieste mai rau decat in vreme de razboi. Fenomenul cel mai ingrijorator este polarizarea sociala. Un pumn de inavutiti traiesc in plin huzur, in timp ce majoritatea cetatenilor isi dramuieste cu grija fiecare banut. Reformele salbatice aplicate timp de sapte ani de zile, sprijinite de o propaganda obedienta, suna din trompeta "comandamentele" timpului: stabilizare, privatizare, restructurare, toate in numele unei bunastari care intarzie sa-si arate roadele. Populatia sustine reformele sub apasarea dura a acestei propagande. Mai nou, se valideaza cursul reformei de catre diversi inspectori ai cancelariilor straine care ne viziteaza tara sau care ni se adreseaza din birourile lor somptuoase din strainatate. In acest timp inflatia si somajul rod de la radacina corpusul social national al unei populatii care se teme si de consecintele propriilor greve. De la inceputul reformelor, din noiembrie 1990, media indicelui mizeriei (inflatie+somaj) este de 15 procente. Stabilizarea macroeconomica a fost, mai intotdeauna, temporara. Criza mangementului macroeconomic face dovada unei nestiinte si neputinte evidente si succesiunea la conducere a diverselor guverne nu s-a soldat decat cu noi "conceptii" asupra reformei. S-a reiterat reforma dupa calapoade noi, mizeria a ramas si chiar s-a adancit. Mizerie ciclica, temperata electoral. A aparut o criza noua, criza electorala - populatia nu mai stie in cine sa aiba incredere. Nostalgia dupa trecut a prins, pe alocuri, radacini puternice - comparatia cu anul 1989 este descurajatoare. Acomodarea cu noua stare de lucruri este cea mai daunatoare pentru societatea romaneasca. Acceptarea realitatilor actuale si complacerea in situatia existenta fac dovada unei societati civile nestructurate, slabe si disipate.
Cel mai concludent indicator, salariul real, a ajuns in luna martie 1997 fata de octombrie 1990 la 49 la suta. Reprimarea cererii de consum, ca mijloc de stabilizare macroeconomica, este dovada unei politici antisociale si a ruperii clasei politice de interesele populatiei. Reforma nu face dovada succesului ei, in ultima instanta, decat in plan social. Progresele in planul stabilizarii, privatizarii si restructurarii trebuie sa se regaseasca in cresterea nivelului de trai. Or, acest lucru nu se vede. Concluzia este ca drumul reformei nu este cel bun. Promisiunile ca intr-un viitor apropiat roadele bune vor fi culese de toti cetatenii nu mai sunt credibile atat timp cat acest viitor este mereu in miscare, mereu mai incolo. Si nu este o profetie faptul ca vom asista curand, daca aceasta politica continua, la ample miscari sociale ale caror consecinte sunt greu de prevazut. Protectia sociala facuta din imprumuturi externe modice este atat de precara incat a inceput sa fie afectat fondul biologic al natiunii.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
