Managementul Stresului Profesional

Societatea modernă ne oferă foarte multe avantaje, lucruri de care nu ne putem lipsi, însă tot ea ne oferă foarte multe surse de stres, care mai devreme sau mai târziu îşi vor arata efectele negative, transformându-ne în "persoane stresate". Stresul profesional se află pe locul doi în ierarhia problemelor de sănătate profesională în Uniunea Europeană. Stresul este o stare intensă şi neplăcută care, pe termen lung are efecte negative asupra sănătăţii, performanţelor şi productivităţii. Stresul este o reacţie individuală şi rezultatul interacţiunii dintre exigentele mediului pe de o parte şi resursele, capacităţile şi posibilităţile individului pe de altă parte. La locul de muncă, stresul apare atunci cand exigenţele profesionale depăsesc resursele de care dispune fiinţa umană. Este important de amintit ca stresul nu este numai rezultatul unor evenimente majore negative ci de asemenea al unor tensiuni şi presiuni zilnice. Acestea din urmă, prin frecvenţa lor, au un rol important în mediul profesional şi afectează mai mult individul, decât evenimentele negative majore, dar mai rare. Uneori, stresul profesional este considerat ca un element pozitiv, cu efect benefic asupra performanţelor. Aceasta se referă la “eustress” care se traduce prin activarea, mobilizarea resurselor individuale. Este important să se facă distincţie între “eustress” şi “distress”, ca o stare de stres cu efecte benefice, respectiv cu efecte negative asupra sănătăţii. In condiţiile în care o exigenţă a mediului profesional este motivantă pentru individ, acesta acţionează ca un factor de stres pozitiv. In acelaşi timp, dacă o constrângere este percepută ca neplăcută, dificilă şi se manifestă permanent, ea poate conduce la stress (“distress“) şi la efectele sale negative.

Termenul de stres a fost introdus de Hans Selye în anul 1950. El defineşte stresul ca un “sindrom general de adaptare” pentru a desemna un ansamblu de reacţii adaptative ale organismului la acţiunea nespecifică a unor “agresori fizici”. Diferiţi agenţi stresori produc nu numai un efect specific (leziuni, arsuri, reacţii imunitare, maladii infectioase, etc) ci şi un efect nespecific, comun tuturor acestor agenţi: starea de stres. Conform autorului, acest sindrom general comporta trei stadii: de alarmă, de rezistenţă şi de epuizare. Profesia de politist este săturată în situaţii de muncă ce duc la intensificarea stresului. În consecinţă, devine imperioasă necesitatea reducerii impactului unor asemenea situaţii şi asigurării robusteţii psihice a lucrătorilor de poliţie. În acest sens, în majoritatea tărilor au fost organizate ateliere de lucru focalizate pe problematica stresului pentru a oferi poliţiştilor cel puţin bagajul de cunoştinţe şi abilităţi de a trăi într-o manieră cât mai puţin stresantă, ceea ce poate constitui pentru noi un model sau, eventual, un punct de plecare.

Profesia de poliţist este recunoscută ca fiind saturată cu factori stresori şi presupune o multitudine de situaţii de muncă ce duc la intensificarea stresului:

• apariţiile la procese;

• aducerea la cunoştinţa rudelor a veştii decesului cuiva;

• factori organizaţionali, cum ar fi modalitatea în care se desfăşoară susţinerea din partea managerilor şi supraîncărcarea de sarcini;

• situatiile încărcate din punct de vedere emoţional

• situaţii ce apar în cadrul interacţiunilor dintre poliţişti şi ,,clienţii" lor.