Managementul Serviciilor de Asistență Socială

Delicventa

Este forma cea mai gravă a deviantei sociale.

Din punct de vedere sociologic, de mai multe ori nu se face diferenţa între devianta în general şi delicventa în special.

Criminologia, ştiinţa de sine stătătoare, are ca obiect de studio delicventa pe care o tratează separat de devianta, ştiinţa aceasta stabilind care sunt specificultatile delicventei cunoscute sub numele de criminalitate.

Sociologia considera delicventa ca un caz particular al deviantei sociale.

În privinţa genezei delicventei, în decursul timpului, plecând chiar din antichitate, au existat preocupări explicative la sfârşitul secolului al XIX-lea când C.Lambrozo a creat teoria criminalului înnăscut.

Toate teoriile referitoare la geneza delicventei se pot grupa în:

-teorii de orientare biologică;

-teorii de orientare psihologică;

-teorii de orientare sociologică.

Fiecare din aceste orientări conţin teorii care prin ele însele, nu pot explica în totalitate geneza actelor criminale.

Forme ale delicventei

Delicventa, pare un paradox, nu a putut fi stabilită în dimensiunile ei reale, aceasta fiind doar inutilă, motiv pentru care în mod frecvent se foloseşte termenul de cifră neagră a criminalităţii.

Aceasta reprezintă o necunoscută ca rezultat a diferenţei dintre criminalitatea reală (totalitatea delictelor comune într-o perioadă dată de un teritoriu naţional) şi criminalitatea relevanta (adică criminalitatea descoperită şi reclamata).

O altă dimensiune a criminalităţii, alta decât cea relevantă şi cea mai mică decât aceasta este criminalitatea legală care constă în totalitatea delictelor judecate şi faţă de care s-au dat sentinţe de condamnare de către instanţele judecătoreşti.

În afară de clasificarea delicventei în funcţie de dimensiunile statistice ale acestuia, în societate se cunosc şi alte forme de delicventa date de diferite alte criterii de clasificare.

Astfel, se cunoaşte conceptul de delicventa juvenilă care desemnează ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de minorii de până la 18 ani.

Cauze ale delicventei juvenile

Integrare. Reintegrare socială a delicvenţilor juvenili

Integrarea reprezintă procesul prin intermediul căruia, indivizii umani se dezvoltă şi se adaptează în sistemul relaţiilor şi normelor sociale, asimilând valori şi comportanente necesare funcţionării normale a sistemului social în care sunt implicaţi. Ajung astfel să se producă în societate, modele distructive ale integrării, care, facilitează atât înţelegerea cât şi adoptarea în timp a strategiilor socio-comportamentale şi psiho-pedagogice privind intervenţia ca factor determinant al integrării. Este de menţionat că intervenţia asupra minorului apare într-un anumit stadiu al evoluţiei sale, ca modalitate de integrare. Integrarea e concepută şi percepută sub cele trei forme de manifestare: normală, aparentă (lentă) şi reintegrare (educaţională, ocupaţională şi de grup).

Universitatea “Ovidius”: Constanţa

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei