Limite și perspective în integrarea școlară a copilului cu handicap

În urma anchetei de teren au fost scoase în evidenţă provocările cu care se confruntă specialiştii care trebuie să caute soluţiile cele mai potrivite pentru a

interveni. De asemenea, s-au evidenţiat şi câteva situaţii dilematice, când ei erau în situaţia de a alege ce variantă era cea mai potrivită pentru fiecare caz în parte.

Provocările incluziunii educaţionale a copiilor cu dizabilităţi

Principalele provocări pe care le ridică incluziunea educaţională a copiilor cu dizabilităţi sunt generate de următoarele situaţii: caracterul interinstituţional al

evaluării, lucrul în echipă, colaborarea cu părinţii, eterogenitatea colectivelor de elevi din şcolile incluzive.

Provocări generate de caracterul interinstituţional al evaluăriicopiilor cu dizabilităţi

În lipsa unor protocoale clare de colaborare între instituţiile implicate în evaluarea copiilor cu dizabilităţi apar o serie de dificultăţi.De exemplu, specialiştii SEC se plâng de faptul că cei responsabili cu identificarea cazurilor de copii cu dizabilităţi nu cunosc legislaţia şi nu-i informează la timp pe părinţi:

Ar trebui ca medicii de familie să se implice mai mult, că altă soluţie... Medicul de familie este persoana care este cel mai des în contact. Dacă ar fi direcţionaţi bine de către medicul de familie, ar fi perfect (...).Şi cadrele didac-tice ar trebui să se implice mai mult. La noi este mentalitatea că va vorbi mai târziu... şi se aşteaptă la nişte rezultate... mai târziu (interviu specialist SEC).

În plus, specialiştii SEC consideră că evaluările pe care le primesc din partea altor instituţii sunt făcute sumar, cu foarte puţine detalii, nu ne oferă foarte multe informaţii iar din ele nu reiese tabloul copilului (interviu specialist SEC). Uneori constată diferenţe mari între comportamentul copilului în momen

tul evaluării pe care o fac ei şi rapoartele celorlalţi specialişti:

Dacă există discrepanţe foarte mari, văd că e un copil liniştitşi omul de la clasă spune că nu mai poate lucra cu el, clar că îmi pun probleme (interviu specialist SEC). La rândul lor, cadrelor didactice din învăţământul special semnalează faptul că procedura de evaluare a copiilor, concepută de către SEC, este greoaie, iar ideea că trebuie să meargă la multe instituţii îi descurajează pe unii părinţi.

Este o procedură destul de complicată. În primul rând familia trebuie să

apeleze la serviciile medicului de familie, care îi dă trimitere la medicii de

specialitate, inclusiv la neuropsihiatru. Există un dosar cu foarte multe documente pe care trebuie să le facă părinţii. Familiile cu nivel scăzut,care nu sunt nici foarte bine instruite nu se descurcă şi trebuie să renunţe. Unii copii au beneficiat de serviciile asistentului social de la Primărie care a rezolvat dosarele (...). Trebuie anchetă socială, caracterizări de la şcoală sau de la grădiniţă...

(interviu cadru didactic şcoală specială).

În multe situaţii, circulaţia informaţiilor se blochează la nivelul unei instituţii,

de exemplu, mecanismele cele mai frecvente de rezolvare a cazurilor în care un

cadru didactic observă situaţia unui copil ce se confrunta cu probleme de adap-tare şcolară sunt cele proprii sistemului şcolar: respectiv, discuţiile cu aparţină-torii, în care ei semnalează părinţilor problemele copiilor, îi informează despre existenţa SEC, sau referirea cazului celorlalţi specialişti din şcoală: profesor psihopedagog, profesor de sprijin, manager şcolar. Ei nu recurg la sesizarea către DGASPC atunci când părinţii nu iau măsuri pentru depistarea dificultăţilor deadaptare şcolară ale copiilor; acest lucru se întâmplăşi datorită lipsei de încredere în cealaltă instituţie: Chiar foarte grea a fost comunicarea, iniţial, dar pe parcurs, lucrurile s-au lămurit. A fost greu de lucrat şi cu şcolile speciale, la început, foarte greu, dar după aia s-au lămurit lucrurile (interviu specialist SEC).

Provocările generate de lucrul în echipă

Din interviurile cu cadrele didactice din şcolile incluzive a reieşit faptul că

întotdeauna au avut elevi cu dificultăţi de adaptare şcolară, care asimilau greu

materia, iar părinţii nu acceptau ca ei să frecventeze şcoala specială. Înainte de

introducerea profesorilor de sprijin şi a celorlalţi specialişti, cu ei lucrau doar

cadrele didactice care predau la clase. Astfel, o parte dintre învăţători şi profesori apreciază aportul acestor specialişti:

Înainte era mai greu, lucrai singur, nu era profesor de sprijin

să te ajute. Elevilor le mai dădeai diferenţiat (...), mai făceai ore de pregătire, meditaţii în şcoală, cât permitea timpul (...), mai rămâneau şi făceau temele doi, trei, patru cât erau cu probleme, că nu puteai mai mulţi să-i opreşti (...), mai chemai familia şi mai dădeai nişte sarcini pentru acasă, să-l pună să scrie, să facă dictări, copieri (...). O parte dintre elevi rămâneau repetenţi, abandonau şcoala, asta mai ales în gimnaziu, dar mai mult din cauza problemelor de comportament (interviu manager şcolar).