Perioada scolara mica (6/7-10/11 ani), de la intrarea copilului in scoala si terminarea ciclului primar, este apreciata ca fiind un fel de sfarsit al copilarie in care domina particularitatile de varsta asemanatoare cu cele prescolare sau ca etapa de debut primar a pubertatii ori chiar distincta a copilarie. Specific este ca pentru toata aceasta etapa sunt evidentiate descrieri centrate pe problemele adaptarii scolare si ale invatarii, fara a neglija ca unele structuri psihice se dezvolta ca urmare a faptului ca, in prima copilarie timpurie si in perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta adaptiva si atitudinala.
In perioada scolara mica, se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese in activitatea psihica, datorita constientizarii ca atare a procesului invatarii, intens solicitat de scoala, care este obligatorie si gratuita, invatarea devine tipul fundamental de activitate. Aceasta inseamna ca activitatea scolara va solicita intens intelectul si are loc un proces gradat de achizitii de cunostinte prevazute in programele scolii, astfel, copilului, i se va organiza si dezvolta strategii de invatare, i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei, isi va forma deprinderi de scris-citit si calcul. Invatare tinde tot mai mult sa ocupe un loc major in viata de fiecare zi a copilului scolar. Aceasta conditie noua isi modifica existenta si actioneaza profund asupra personalitatii copilului. Ele se constituie in efecte directe asupra dezvoltarii psihice, dar la randul lor sunt secondate de efecte ale vietii scolare.
Functia de utilizare a limbii in raporturile cu ceilalti oameni este limbajul, care este o functie complexa care presupune o indisolubila conlucrare a celorlalte functii, in special a celor intelectuale si motorii. Intelegerea cuvintelor impune o perceptie clara si antreneaza memoria semantica, imaginile si gandirea, iar rostirea sau scrisul implica priceperi motorii foarte complexe, o conduita atenta si voluntara. In limbaj sunt prezente si starile afective, influentand vorbirea si transmitandu-se celorlalti. Am putea spune ca limbajul este mai degraba o activitate, decat o functie.
Limbajul este, de fapt, o unealta cu care noi actionam nu asupra lucrurilor, ci asupra oamenilor, iar limba din acest punct de vedere este o realitate supraindividuala, ea existand in afara oamenilor, consacrata in obiecte materiale cum sunt dictionarele, gramaticile, cartile.
Sensul propriu de limba si limbaj este: un ansamblu de semne cu ajutorul carora comunica intre ei oamenii dintr-o societate (Andrei Cosmovici) Dupa psihologul francez A. Ombredane se poate vorbi de cinci functii: semnificativa; dialectica; practica; afectiva; ludica. Privind raportul dintre gandire si limbaj au fost mereu puncte de vedere deosebite: -ca ar exista o singura realitate, limbajul fiind aspectul exterior al gandirii, iar gandirea fiind latura lui interioara; - gandirea si limbajul fiind ...
Badea,Elena, Caracterizarea dinamica a copilului si adolescentului, E.D.P, Bucuresti, 1993
Cosmovici, Andrei, Psihologie generala, Polirom, Iasi,1996;
Verza,Emil,Verza,Florin,Emil,Psihologia,varstelor,ProHumanitate,Bucuresti,2004;
Verza, Emil, Conduita verbala a scolarilor mici,E.D.P,Bucuresti.1973
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
