Limbajul

LIMBAJUL

Limbajul este principalul mijloc prin care ne comunicăm gândurile. Mai mult, este universal: fiecare societate umană are un limbaj şi fiecare fiinţă umană cu o inteligenţă normală învaţă limba ei maternă şi o foloseşte fără efort. Natu¬raleţea limbajului ne face uneori să credem că folosirea sa nu necesită nici o explicaţie specială. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Unii oameni pot să citească şi alţii nu; unii pot rezolva probleme de aritmetică şi alţii nu; unii pot juca şah şi alţii nu pot. Dar teoretic oricine poate învăţa şi folosi un sistem lingvistic de o complexitate enormă. In timp ce chiar şi cele mai sofisticate com¬putere au probleme serioase în interpre¬tarea vorbirii, înţelegerea textelor scrise sau exprimarea eficientă, majoritatea copiilor normali pot realiza aceste sarcini lingvistice fără efort. De ce lucrurile stau aşa este una dintre enigmele fundamen¬tale ale psihologiei umane.

Folosirea limbajului implică două aspecte: producerea şi înţelegerea. Ia producerea limbajului, începem cu un gând, îl transpunem cumva într-o pro¬poziţie şi în final rostim sunetele care exprimă propoziţia. în înţelegerea lim¬bajului, începem prin a auzi sunetele, ataşăm un înţeles sunetelor formând cuvintele, combinăm cuvintele pentru a forma o propoziţie şi apoi extragem cumva înţelesul din ea. Folosirea limba¬jului pare să implice parcurgerea mai multor niveluri. La cel mai înalt nivel se afla unităţile propoziţionale, care includ pro¬poziţiile şi termenii propoziţionali Următorul nivel este cel al cuvintelor şa al părţilor de cuvinte cu sens (prefixul non sau sufixul tor, de exemplu). Nivelul cel mai de jos conţine sunetele. Nive¬lurile adiacente sunt în strânsă legătură. conceptele sau termenii propoziţionali dintr-o propoziţie sunt construite din cuvinte, prefixe şi sufixe care la rândul lor sunt construite din sunete. Limbajul este, din acest motiv, un sistem multi-nivel pentru că face legătura între gânduri şi vorbire prin intermediul cuvintelor şi propoziţiilor (Chomsky. 1965)

Aşa cum am arătat mai devreme, unele dintre cunoştinţele noastre despre limbaj sunt înnăscute. Există, totuşi, unele controverse în privinţa volumului şi naturii acestor cunoştinţe înnăscute. O problemă vizează bogăţia acestui bagaj de cunoştinţe. Dacă ele sunt foarte bogate sau detaliate, procesul achiziţiei limbajului ar trebui să fie similar pentru diferite limbi, chiar dacă ocaziile de învăţare diferă de la o cultură la alta. Oare lucrurile stau aşa? O doua problemă legată de factorii înnăscuţi se referă la perioadele critice. Comportamentele înnăscute vor fi însuşite mai uşor dacă organismul este expus la stimulii adecvaţi în timpul perioadei critice. Există astfel de perioade critice în achiziţia limbajului? A treia problemă vizează posibilitatea moştenirii unui bagaj de cunoştinţe unice pentru toţi indivizii. Este capacitatea de a învăţa un sistem lexical unică speciei umane? Vom vorbi despre fiecare din aceste probleme pe rând.

BOGĂŢIA CUNOŞTINŢELOR ÎNNĂSCUTE.' Toţi copiii, indiferent de cultură şi limbă, par să parcurgă aceeaşi succesiune de etape în dezvoltarea limbajului. La vârsta de un an, un copil pronunţă câteva cuvinte izolate, în jurul vârstei de doi ani copilul spune propoziţii din două sau trei cuvinte; la vârsta de trei ani, propoziţiile devin mai corecte gramatical; şi la vârsta de patru ani, exprimarea copilului seamănă foarte mult cu cea a unui adult. Deoarece culturile diferă marcat în oportunităţile copiilor de-a învăţa de la adulţi - în unele culturi părinţii vorbesc continuu cu copiii, în timp ce în altele părinţii îşi ignoră verbal copiii - faptul că această succesiune este păstrată peste tot, în toate culturile, indică un nivel foarte ridicat de cunoştinţe înnăscute despre limbaj.