Influența familiei asupra succesului școlar al elevului

Climatul educațional familiar este o formațiune psihosocială foarte complexă ce cuprinde ansamblul de stări psihice, modul de relaționare interpersonală, atitudini ce caracterizează grupul familial o perioadă de timp. Acest climat care poate fi bun sau rău, pozitiv sau negativ se impune ca un filtru între influențele educationale exercitate de părinți și achizițiile comportamentale realizate la nivelul personalității copiilor .

Ca nucleu social ,familia este prima care influențează dezvoltarea omului, punându-și amprenta pe întreaga sa personalitate. Cea dintâi școală este familia, ea fiind temelia pe care se zidește edificiul prersonalității. În cadrul familiei se armonizează trasăturile unei instituții cu cele ale unui grup. Unitatea grupului este consolidată de fenomene interioare și fenomene exterioare lui iar dinamica grupului este influențată de factori materiali, culturali și psihologici. Elementul esențial al dezvoltării familiei rămâne implicarea factorilor economici, materiali etc; totuși familia în ansamblu nu este o derivație a economicului, pentru că ea își găsește resurse și în alte categorii cum ar fi factorii morali.

Climatul educațional familial poate fi analizat după :

-modul de raportare interpersonala a parintilor;

-sistemul de atitudini parentale in raport cu diferitele norme si valori sociale;

-modul in care este perceput si considerat copilul;

-modul de manifestare a autoritatii parintesti;

-gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copilului;

-dinamica aparitiei unor stari tensionate si conflictuale;

-modul de acordare a recompendelor si de aplicare a sanctiunilor;

-gradul de deschidere si sinceritate al copilului in raport cu parintii.

Colaborarea dintre școală și familie devine o prioritate. Informațiile utile factorilor educaționali se obțin prin colaborare permanentă, schimb de idei și depind de gradul de influențare pe care îl are școala asupra personalității elevului, reacția familiei la solicitarea școlii etc. Pentru a stabili aceasta armonie în cadrul grupurilor sunt necesare anumite repere care să-i ghideze în a se înțelege pe ei însâși, pe cei din jur și lumea în care trăiesc cu regulile care o guvernează. De asemenea este necesară prezența unei demnități speciale care se impune a fi demonstrată copiilor, la ei fiind foarte dezvoltată capacitatea de imitație.

Este absolut necesar ca adulții cu experienta de viață, cu o foarte bună moralitate și mai ales care dețin cunostințe despre formarea personalității copiilor, să-i ajute să se regăsească, să-și creze un ideal și un scop în viață și să le ofere posibilitățile de a-l urma. Acest scop este necesar să fie demonstrat, jucat, asupra acestuia trebuie sa se gândească profund și să reflecteze cu seriozitate copiii .

Indiferent de situație, copilul și actul educațional trebuie să ramână pe primul loc, mai mult, este foarte important a-i lăsa pe copii să participe singuri la propia lor schimbare, să fie ei singuri inițiatorii revolutiei profunde care poate avea loc în atitudinile, deprinderile și comportamentul lor.

Educaţia copilului în familie

Copilăria reprezintă cea mai bună perioadă a vieţii pentru educaţie, pentru formarea şi instruirea caracterului psiho-social.

Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni educative le primeşte în familie, apoi în colectivitatea preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să modeleze tot ceea ce a acumulat copilul înainte şi să adauge, printr-un amplu sistem educativ, ultimele şi cele mai delicate carate la făurirea unei educaţii desăvârşite.

Procesul de instrucţie educativă – educaţia – urmăreşte să dezvolte armonios predispoziţiile latente ale copilului, astfel încât el să poată deveni, cu timpul, un adult cu deplină libertate interioară, dar şi cu conştiinţa responsabilităţii sale. Educaţia îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social ambiant şi-i indică drumul către cele mai înalte îndatoriri ale omului către societate.

Întregul proces educativ trebuie condus cu grijă şi caldă afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se află el, fără a-l solicita prea de timpuriu cu lucruri ce nu sunt pe măsura forţelor sale, oferindu-i şi cerându-i numai ce nu-i depăşeşte capacitatea de înţelegere.

Primele noţiuni educative pe care copilul le primeşte sunt cele din familie. Familia constituie una din verigile sociale cele mai vechi şi mai stabile în care se conturează şi se formează caracterele; în familie se dezvoltă spiritul de afirmare a idealurilor tânărului, dorinţa sa de participare la viaţa socială, culturală şi politică a ţării sale. În familie se formează primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului, de conduită igienică individuală şi colectivă şi de altruism, componente majore ale moralei elementare a indivizilor societăţii, constituind bagajul educativ al „celor 7 ani de acasă”.

Dacă toate aceste deprinderi nu s-au format în anii petrecuţi în familie va fi greu mai apoi, în şcoală sau şi mai târziu la vârsta de adult să se întreprindă ceva în acest sens, cu atât mai mult cu cât, dacă s-au format unele obiceiuri greşite sau trăsături negative de caracter, vor putea fi corectate cu mare greutate.

Atât părinţii cât şi educatorii în timpul procesului de învăţământ trebuie să intervină în numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului, dar trebuie să o facă cu blândeţe, pentru că altfel poate duce la efecte contrare pentru echilibrul copilului şi pentru conturarea personalităţii sale. Actele de injustiţie ce i se fac de către cei din jur sunt greu tolerate. Prin structura lor copii sunt naivi, sinceri şi cinstiţi şi este păcat să le alterăm aceste gingaşe trăsături morale prin intervenţii brutale – bătaia fiind exclusă din rândul metodelor educative – sau prin atitudini nesincere, meschine.