Posibilităţile de adaptare ale omului sunt din ce în ce mai solicitate de viaţa modernă cu tot ce presupune ea. În aceste condiţii stresul a devenit o problemă cu care ne confruntăm permanent, atât în mediul extraprofesional, cât şi în cel profesional.
Datorită preţului şi consecinţelor stresului generat de situaţiile de muncă, în ultimii treizeci de ani, majoritatea cercetărilor s-au orientat cu
precădere spre acesta. Iniţial, stresul ocupaţional a fost studiat la nivelul managerilor („stres al personalului cu putere executivă“) ulterior studiul a fost extins la acele profesiuni cu solicitări mai intense şi cu un grad înalt de risc: piloţi, muncitori din industria petrolieră şi centre nucleare, infirmiere, poliţişti, profesiuni militare etc., iar astăzi se acceptă că stresul ocupaţional este prezent în toate domeniile de activitate şi în toate profesiile.
Stresul ocupaţional
Nivelul atins în planul performantelor este influentat de capacitatea organismului de a rezista la eforturile obisnuite sau suplimentare impuse de activitatea cotidiană ori extraordinară, în mod obiectiv, precum si de putinta sau vointa individuală de asumare a responsabilitătii, în plan obiectiv.
De altfel, stresul depinde de relatia între performanta organizatională si gradul de încărcare coroborat cu responsabilitatea individuală.
Întregul proces economic presupune adaptarea individului la cerintele mediului înconjurător. De aceea, într-o organizatie, realizarea obiectivelor este foarte importantă, dar ea nu trebuie obtinută în detrimentul demnitătii umane
Din punct de vedere teoretic, atât în vocabularul curent cât si în publicatiile de specialitate, stresul apare în dublă ipostază: ca situatie stresantă si ca stare a organismului.
Una dintre caracteristicile vietii moderne o reprezintă faptul că pentru a-si putea asigura mijloacele necesare existentei, majoritatea oamenilor muncesc astăzi într-un cadru metodic organizat, strict planificat, impus sau autoimpus. Progresul a solicitat permanent puterile umane, astfel încât se poate sprijini afirmatia următoare "viata are drept constantă încordarea" În cadrul organizatiilor stresul dobândeste o formă specifică, cauzată de oricare dintre agentii stresori centrali, ambii de natură psihologică: a) conflictul de rol. Acest stresor desemnează situatiile în care o persoană care ocupă un anumit post este supusă unor imperative, solicitări, presiuni cu caracter contradictoriu, receptionate ca inacceptabile. În general, individul confruntat cu un asemenea conflict se pozitionează între superiori si subordonati, de aceea stările tensionate ce se generează apar, în special, sub forma conflictului interpersonal; b) ambiguitatea rolului. Se poate traduce prin insuficienta sau lipsa informatiilor clare si oportune solicitate de rezolvarea corectă a sarcinilor.Un rol major îl are comunicarea; individul ambiguu cu privire la rolul său în organizatie nu-si cunoaste precis sarcinile si obiectivele, performantele asteptate de organizatie, criteriile de control, evaluare si motivare, iar aceste confruntări interioare dobândesc valente multiple în functie de personalitate, capacitatea de a percepe si a tolera.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
