Gândirea psihologică a lui Platon

Creatia lui Platon este suma aproape a tuturor intrebarilor pe care le poate nascoci o minte torturata de nevoia de adevar, de a sti ce se afla pretutindeni sub forma conditiei, cauzei, factorului generator si explicativ. In acelasi timp, opera este si suma raspunsurilor posibile care se pot da intrebarilor. Deci: nu un singur raspuns, nu o singura solutie, ci raspunsuri si solutii - un univers al lor.

Platon (427-347) descinde, pe linie paterna, din regele Codros, iar pe linie materna din Solon, familii ilustre care au excelat in domeniul vietii politice, poeziei, legislatiei. Intr-un anume fel, Platon le va continua preocuparile, completandu-le cu filosofia.

Cu Platon, filosofia greaca intra in etapa ei obiectiva, implinindu-se ca stiinta care are constiinta obiectului sau, a chemarii si rostului ei.

Timpul in care Platon a trait, a fost sub raport social, politic si chiar spiritual, un timp al unor mari convulsii si transformari. Cand Platon intra in viata activa, creatoare, Atena stralu cea in cultura. Aproape tot ce a scris ganditorul s-a pastrat integral, in forma data de el, cu titlurile de el puse, cu problemele de el formulate. Azi avem, aproape integrala, opera unui titan al gandirii, iar pe de alta parte, opera aceasta este si o rememorare si o analiza a ideilor filosofilor greci care i-au premers si a multora dintre contem poranii sai.

Lui Platon i-au fost atribuite treizeci si patru de dialoguri, un discurs (Apararea lui Socrate), si cateva scrisori care au fost dispuse de catre Trasillos (sec. I e. n. ) in tetralogii. Cea mai convenabila clasificare a dialogurilor este: dialoguri de tinerete, dialoguri de maturi tate si dialoguri de batranete. Opera lui Platon este povestea nasterii, cresterii si dezvoltarii conceptiei filosofice a ganditorului, o poveste reletata de chiar autorul ei.

Dialogurile spun ca pentru a ajunge in lumea Binelui, a puritatii si perfectiunii absolute este necesar sa pleci la drum cu toate drumurile incercate de om, sa nu le refuzi fara a le sti, sa nu le condamni de nu le cunosti, sa nu le acoperi cu ura chiar daca unele nu-ti convin ori le consideri ca neadevarate. De aceea opera este, toata, un dialog in dialoguri, unul unde se petrece, concomitent cu dialogul lui Platon cu universul si cultura si dialogul lui cu el insusi. Aceasta din urma este fascinant, pentru ca, in esenta, el vorbeste despre conditia sine qua non a gandirii care pretinde sa fie filozofica. Si, dincolo de aceasta conditie onto-gnoseologica, dialogul lui Platon cu el insusi vorbeste si despre conditia morala a celui care aspira la filosofie sau pretinde ca este filosof. Platon spune, prin pilda dialogul lui cu el insusi, ca dogmatismul, lipsa spiritului analitic, a autoexamenului si a responsabilitatii nu numai ca nu sunt cosubstantiale, ci, dimpotriva sunt daunatoare filosofiei. Filosofia lui Platon nu este un discurs rostit de unul singur; ea nu este nici o expunere academica; nu este nici un curs (prelegere) ...