Evoluția comunicării în ontogeneză

Cercetările pun în evidentă o competentă de comunicare timpurie a copiilor care pare a fi pregătită biologic. Comunicarea ca schimb de informatii de manieră verbală sau nonverbală face ca expresia verbală să fie doar una din componentele comunicării.

Primele încercări de comunicare ale copilului sunt de natură nonverbală si se produc în secvente interactive între copil si un adult. Componentele interactive sunt social orientate si reciproc adresate.

De foarte timpuriu, copiii pot initia interactiunea cu adultul prin contact ochi în ochi si la fel o pot încheia prin evitarea privirii. Încă de la 4 luni, copiii urmăresc traseul privirii mamei si foarte repede transformă comportamentul de observare în comportament preverbal de comunicare. Mama si copilul sunt uniti de foarte devreme într-un comportament comun sau împărtăsit de comunicare, demonstrat de desele comentarii verbale ale mamei privind ceea ce copilul observă .

Comunicarea preverbală se bazează printre altele pe receptivitatea copiilor la sunetele vocii umane. Cercetările au pus în evidentă faptul că sugarii sunt capabili de a diferentia între sunetele limbii vorbite mult mai bine decât adultii. Există ipoteza conform căreia această abilitate este cea care ajută la spargerea codului lingvistic al limbii vorbite în preajma lor. Cu timpul, în jurul vârstei de 10/11 luni, această abilitate se diminuează pe măsură ce copilul este axat pe producerea limbajului. Dar producerea limbajului nu arată o imagine completă a ceea ce poate copilul în zona comunicării si a limbajului.

Majoritatea studiilor privind limbajul se axează pe ceea ce produce copilul de la sunete până la cuvinte. Este însă necesară o distinctie între ceea ce copiii înteleg din limbaj (comprehensiune) si ceea ce copii produc (limbajul pe care ei îl folosesc). Cercetările au demonstrat diferenta între masa vocabularului folosit de copii si cel înteles de acestia, respectiv, copiii înteleg semnificatia unui cuvânt mult înainte de a fi capabili să-l si pronunte sau utilizeze. Deoarece producerea cuvintelor este mult mai dificilă si mai complexă, esecul în a produce cuvinte nu demonstrează lipsa întelegerii cuvântului. Copiii pot răspunde unor instructiuni complicate ca de exemplu: „Adu-mi jucăria”, „Pune jucăria pe masă”, mult înainte de a fi capabili să construiască singuri propozitiile respective sau chiar înainte de a pronunta acele cuvinte fie si separat. Aceasta atrage atentia în evaluarea competentelor de limbaj ale copilului să fie luate în consideratie ambele aspecte, atât cel al producerii limbajului, cât si cel al comprehensiunii care poate cuprinde decalaje foarte mari la unii copii care manifestă în mod spontan o mai mare rezervă sau precautie în a pronunta cuvinte.

ETAPELE DEZVOLTĂRII LIMBAJULUI

1. Lalatiunea – Pregătirea prelingvistică

Între 3 si 6 luni copilul începe să producă sunete asemănătoare silabelor. Debutează perioada gânguritului, în care copilul îsi va exersa capacitătile de expresie cu o bucurie din ce în ce mai clară timp de aproape un an si jumătate. Chiar si după pronuntarea primelor cuvinte, lalatiunea continuă, ceea ce sugerează cercetătorilor faptul că această etapă este una importantă, de pregătire a producerii limbajului.

2. Dezvoltarea fonologică

Cronologia dezvoltării fonologice indică faptul că unele fonemene apar putin mai târziu ca altele, cu precădere consoanele constrictive (s, z, f, j, l, r etc.), chiar dacă copilul le discriminează cu mult timp înainte, articularea lor este mai dificilă. Pronuntia corectă este un proces complicat, care depinde de capacitatea copilului de a controla aparatul fonoarticulator, de continua îmbunătătire a capacitătii de a urmări secvente fonologice complexe, de capacitatea de a-si monitoriza si corecta productiile eronate pentru a fi cât mai aproape de vorbirea adultă. Între 1 si 4 ani, copiii fac un remarcabil progres în acest sens. De la faza lalatiunii la vorbirea propriu-zisă, comportamentul copilului se află într-un continuu efort de încercare si eroare în pronuntarea cuvintelor, iar rezultatele se descriu în aceeasi manieră, unele cuvinte sunt pronuntate cu o surprinzătoare acuratete fată de altele care suferă unele „transformări”. Joaca cu sunetele poate fi considerată o perioadă în sine, ea produce o mare bucurie copilului si este de fapt momentul unui continuu exercitiu al capacitătilor sale fonologice. În această perioadă apare jargonul extins, care derivă din lalatiune si cuprinde cuvinte ale limbii vorbite în jurul copilului, dublate de o mimică dedicată, totul pe un fond clar al intentionalitătii comunicării. Pronuntia copiilor se îmbunătăteste simtitor în perioada prescolară ca urmare a maturării aparatului fonoarticulator si a exercitiilor active ale copilului. La intrarea în scoală, pronuntia copilului este aproape corectă în cele mai multe cazuri.