Dificultăți de Ordine etico-morală în Consilierea Cuplurilor

1. Condiţia morală a consilierului practician

Profesiunea de psiholog este una dintre acele profesiuni în care obiectul muncii este nemijlocit omul. Particularitatea profesiunii de psiholog în ansamblul acelor profesiuni care se adresează nemijlocit omului, este aceea că omul avut în vedere, intră în sfera de preocupări a psihologului numai în măsura în care condiţiile existenţei sale sunt evaluate prin prisma echilibrului său psihic, comportamental.

În ceea ce priveşte profesiunea de consilier de cuplu, restrângerea ariei sale de preocupări merge mai departe, psihicul uman intrând în preocupările sale numai sub presupoziţia existenţei unor factori de dezechilibru, destructurare, instabilitate, precaritate. Potrivit specialiştilor în consiliere de cuplu, este necesară diferenţierea categorică între dezechilibru psihic şi boală psihică. Aşa cum subliniază practicienii consilierii, clienţii acestora sunt „persoanele normale, fără tulburări psihice grave, dar aflate în situaţii dificile. Consilierii de cuplu și familie îi pot ajuta pe oameni să facă față și să depășească dificultățile din relațiile lor. Consilierul de cuplu își ajută clientii să-și îmbunătățească stilurile de comunicare și abordează probleme precum divorțul sau conflictul în cresterea copiilor..”

Dacă ne interesează condiţiile necesare şi suficiente ale eficienţei activităţii de consiliere de cuplu, atunci putem aprecia că, având în vedere obiectul muncii consilierului, omul cu problemele lui, între aceste condiţii este absolut necesar să identificăm pe cele morale.

Evenimentele individului sunt trăite intens în sfera emoțional – afectivă. La baza situațiilor deschise ale vieții stau nu doar evenimentele sau circumstanțele favorabile individului, ci și sentimentele sale altruiste sau ideale. Creând condițiile cooperării interumane, aceste sentimente te deschid față de ceilalți, oferind și primind, între persoane trebuie să existe un permanent schimb emoțional și ideativ, pe care se construiește relația interumană a simpatiei.

2. Dimensiunile morale ale consilierii cuplurilor

Nici o acţiune umană care are ca obiect transformarea omului nu este validată social dacă nu este morală. Validarea socială a consilierii cuplurilor presupune, înainte de toate, identificarea dimensiunilor morale ale acestui tip de activitate. Cea mai importantă dimensiune morală a consilierii cuplurilor este cea derivată din sensul şi finalitatea acţiunii consilierului: îmbunãtãţirea condiţiei existenţiale a cuplului și relației dintre parteneri. O asemenea finalitate are conotaţie morală în esenţa ei. Orice acţiune îndreptată spre ameliorarea condiţiei umane este morală, prin definiţie. Potrivit tuturor doctrinelor etice, este moral ceea ce este în acord cu valoarea umană, în genere, iar activitatea consilierului de refacere a cuplurilor, a valorii sale umane este, indiscutabil, un act eminamente moral.

Principalul scop al consilierii de cuplu este modelarea stilurilor nepotrivite de comunicare şi relaţionare dintre cei doi parteneri şi obţinerea unor stiluri noi şi eficiente. Acest lucru se obţine prin clarificarea şi înţelegerea de către cei doi a propriului comportament. Inevitabil, când intrăm într-o relaţie intimă, ne sunt puse la încercare vechile modalităţi de comportament pe care le foloseam zi de zi. Acum însă, ele nu ne mai sunt de folos, deoarece ele erau eficiente doar pentru noi şi eventual pentru familia din care provenim.

O dimensiune morală cu totul aparte a consilierii vine din raportarea consilierului la prestigiul si reputaţia profesiei sale. Conştiinţa apartenenţei la grupul profesional al consilierilor psihologici determină, prin identificare cu acest grup, promovarea şi apărarea identităţii lui prin moralitate. Respectarea Codului deontologic al profesiei este, în aceste condiţii, marcă a prestigiului şi reputaţiei consilierului.

O altă dimensiune morală a consilierii rezultă din poziţia reciprocă dintre consilier şi clientul său: consilierul este, de regulă, speranţa ultimă de care se leagă clientul în rezolvarea problemelor sale existenţiale. Nu-i este nimănui uşor să recunoască faptul că trebuie să apeleze la psiholog. Dacă a ajuns, totuşi, până aici, înseamnă că propriile mijloace de rezolvare a problemelor sale au fost ineficiente.

Responsabilitatea consilierului este, în aceste condiţii, una majoră. De succesul intervenţiei lui depinde, uneori, salvarea clientului de la gesturi extreme, iremediabile. Ar putea exista, cel puţin la începutul carierei profesionale, ideea că, mai ales în virtutea experienţei nesemnificative, nu suntem tocmai noi salvatorii umanităţii şi, prin urmare, este firesc să avem şi eşecuri, rezultate parţiale, nesemnificative, ori chiar contrare. O asemenea atitudine în profesie este inadmisibilă din punct de vedere moral. Două sunt atitudinile care ne situează, întotdeauna, în sfera responsabilităţii morale autentice faţă de client:

• să nu ne angajăm în activităţi de consiliere pentru care nu suntem pregătiţi. Graba sau disponibilităţile financiare care ne-ar permite să avem propriul cabinet, înainte de a avea experienţa şi competenţa câstigate prin ucenicie şi apostolat pot să distrugă nu numai propria carieră, ci şi confortul psihic al celor faţă de care ne angajăm.

• să ducem până la capăt, cu orice efort, în afara oricăror considerente colaterale, fiecare caz cu care ne confruntăm. A abandona un om în suferinţă şi mai ales în suferinţă psihică este cel mai grav atentat la moralitatea profesiei.

Valoarea profesionalã a consilierului este una dintre cele mai sensibile dimensiuni morale ale profesiei. Aparent fără conotaţii morale, nivelul pregătirii profesionale este, însă, o chestiune de moralitate în virtutea influenţei ei asupra calităţii şi finalităţii actului consilierii. Valoarea profesională se converteşte, indiscutabil, în ultimă instanţă, în câstigurile materiale ale consilierului. Dacă, însă, consilierul va face doar un raţionament economic, prin prisma relaţiei dintre efort şi efect în planul eficienţei financiare, atunci s-ar putea să descopere că anumite cheltuieli cu pregătirea profesională nu sunt rentabile, cu atât mai mult cu cât diferitele forme de pregătire profesională sunt din ce în ce mai scumpe. Când raţionamentul va fi, însă, unul făcut din perspectivă morală, atunci vom descoperi că niciun efort nu este prea mare, dacă prin el se asigură un plus de competenţă în folosul clienţilor. Logica exercitării unei munci, în capitalismul modern, nu mai este nemijlocit legată de profit, chiar şi atunci când este vorba de organizaţii implicate în producţia materială. Managementul modern defineşte firma ca o organizaţie economică în care se produce satisfacţie membrilor săi. Prin urmare, profitul este mijlocul şi nu scopul muncii. Scopul muncii rămâne întotdeauna unul de natură morală: omul de lângă noi.

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA PSIHOLOGIE, ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI