Dezvoltarea Afectivității în Preșcolaritate

Descrierea perioadei preşcolare

Perioada preşcolară este descrisă în literatura de specialitate ca marcând ,,a doua copilărie’’, iar datorită încărcăturii sale simbolistice și a unei emotivități complexe ca fiind ,,vârsta de aur a copilăriei’’. Fiecare, din aceste sintagme surprinde ceea ce îi este specific copilului la această vârstă prin prisma unei ,,dominante’’ a personalității sale căreia îi sunt subsumate celelalte trăsături. Devine posibilă o nouă echilibrare cu ambianţa, în cadrul căreia „principiul realităţii”, aşa cum îl numeşte Freud, îşi face tot mai mult loc şi dă siguranţă şi reuşită în adaptare.

Această perioadă se caracterizează printr-o dezvoltare complexă şi interesantă, cu influențe asupra evoluției biopsihice ulterioare. Expresia ”cei 7 ani de acasă” reflecta întocmai importanța constituirii bazelor activității psihice dar şi conturarea trăsăturilor de personalitate ce pun pecetea pe comportamentele viitoare.

Dezvoltarea afectivităţii în preşcolaritate

Vârsta preşcolară constituie o perioadă destul de lungă în care se produc însemnate schimbări în viaţa afectivă a copilului. Emoţiile şi sentimentele preşcolarului însoţesc toate manifestăriile lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece, de activităţi educative, fie de îndeplinirea sarcinilor primite de la adulţi. Ele ocupă un loc important în viaţa copilului şi exercită o puternică influenţă asupra conduitei lui. Emoţia este o trăire a unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta. Emoţiile pot fi pozitive şi negative. Cele pozitive apar atunci când ceea ce o persoană îşi doreşte corespunde cu ceea ce i se întâmpla( bucurie, mulţumire) iar cele negative atunci când există o contradicţie între ceea ce i se întâmplă sau ceea ce obţine o persoană şi aşteptările ei (tristeţe, nemulţumire, dezamăgire, îngrijorare, furie).

Autorii psihanalişti consideră că afectivitatea preşcolarului se va manifesta ca un fel de matriţă pentru emoţiile şi sentimentele de mai târziu.

Afectivitatea preşcolarului suportă modificări de natură cantitativă prin creşterea numărului şi a dispoziţiilor afective, precum şi de natură calitativă prin îmbogăţirea şi diversificarea formelor afective existente sau apariţia altor forme noi.

Caracteristicile dezvoltării afective a preşcolarului

După criza afectivă de la doi ani şi jumătate –trei ani copilul pare mai liniştit, mai satisfăcut de relaţiile sale cu ambianţa. Se produce astfel o pozitivare progresivă a stărilor sale afective, “Bucuriile şi satisfacţiile sunt mai frecvente, copilul este mai tolerant mai stăpân pe relaţiile sale”. În aceste condiţii, legăturile cu cei din jur se stabilesc mai uşor şi copilul se integrează mai repede în fel de fel de relaţii şi activităţi.

Fiind un stadiu al copilăriei, trăirile afective sunt legate de împrejurările prezente, “de aici şi acum”, şi au deci un caracter situativ dominant. Viața să afectivă este reprezentativă pentru ceea ce se numeşte ”lipsa de griji a copilăriei”. Mai ales preşcolarii mici şi mijlocii trăiesc intens clipă şi sunt puţin influenţaţi de obligaţii şi necesităţi stringente.

O altă caracteristică a dezvoltării afective a preşcolarului se referă la creşterea treptată a complexităţii generării şi desfăşurării acestora. Sunt tot mai mult implicate elemente de memorie afectivă sau confruntări cu cerinţele morale parentale. Chiar la vârsta de trei ani, unii copii pot trăi vinovăţia atunci când au încălcat cerinţele parentale (mai ales în mediul social lărgit). La patru ani apare sentimentul de mândrie ca urmare a recompenselor pozitive pe care copilul le primeşte, atât pentru reuşita unor activităţi realizate, cât şi pentru anumite calități personale care i se atribuie. La cinci ani apare, conform U. Şchiopu, ”sindromul bomboanei amare” – starea afectivă asociată unei recompense primite, interpretată ca nemeritată. Copilul care primeşte o recompensă când nu a meritat-o pe deplin este capabil să sesizeze această discordanţa între ceea ce se cere şi ce a realizat afectiv. Sentimentele de culpabilitate, ca și fenomenul de culpabilitate încep să devină active și creează trăiri diferite. La şase ani se manifestă criza de prestigiu manifestată atunci când copilul este mustrat în mediul public sau pot fi dezamăgiţi dacă adulţii nu le acordă atenţia pe care o aşteaptă.

Creţu, Tinca (2001), Psihologia vârstelor, Editura Departamentului de Învăţământ Deschis la Distanţă al Universităţii din Bucureşti

Dragu, Anca; Cristea, Sorin (2003), Psihologie şi pedagogie şcolară, Ediţia a II-a revăzuta şi adăugita, Ovidius University Press

Piaget, J.; Inhelder, B. (1968), Psihologia copilului, E.D. P., Bucureşti.

Şchiopu, U., Verza, E. (1997), Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

Verza, E., (1993), Psihologia vârstelor, Editura Hyperion