Delicvența juvenilă

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Pentru analizarea din punct de vedere a psihologiei judiciare implicarea în activitati antisociale a minorilor, a fost ales cazul elevului M.S. din Sibiu, în vârsta de 15 ani.

În acest context va fi analizata activitatea infractionala a acestuia, de scurta durata, pornind de la carentele care au condus la devianta comportamentala a minorului, etapele parcurse inconstient datorita lipsei de experienta si datorita conflictelor afective si emotionale având la baza vulnerabilitatea specifica vârstei, transformându-l în delincvent.

Pe parcursul activitatii sale infractionale, minorul M.S. a comis doua fapte prevazute si sanctionate de legea penala, care urmeaza a fi evidentiate succint si care se înscriu în categoria delictelor contra patrimoniului (C.pen., Partea Speciala, Titlul II – Crime si delicte contra patrimoniului), astfel:

1. Descrierea situatiei concrete

1.1. Incadrarea juridica a faptei

Din punct de vedere juridic, inculpatul a savârsit infractiunile de:

a) furt calificat , prevazuta de art. 249, alin (1) raportat la art. 250, alin (1), lit. c, C.pen., pentru ca a comis o sustragere a banilor în timp ce se afla într-un loc public. În speta, partea vatamata (urmare a întelegerii de schimb), a preluat în posesia sa, suma de lei care îi apartinea si dându-i inculpatului suma sa o renumere, ea nu a renuntat la posesia banilor, ci a operat doar o schimbare temporara a pozitiei bunului, inculpatul având doar un simplu contact material cu suma, si în acel moment a sustras o parte din aceasta, actiune care constituie elementul material al infractiunii de furt;

b) înselaciune în conventii, prevazuta de art. 260 alin 3 C.pen, pentru ca inculpatul, cu prilejul întelegerii pentru a schimba valuta contra lei, a indus în eroare pe partea vatamata prezentând-i ca adevarata situatia remiterii sumei de 8.000.000 lei, când el, în teancul pe care îl dadea la schimb, pusese doar 2 bancnote de câte 100.000 lei, restul fiind hârtii taiate la aceste dimensiuni.

1.2. Istoricul faptei

a) în data de 10.06.2004, aflându-se lânga o casa de schimb valutar din centrul municipiul Brasov, dupa ce negociaza cu partea vatamata sa-i schimbe 30 euro pentru suma de 1.200.000 lei, primeste euro si îi remite suma de lei. Numarând-o, partea vatamata constata ca era doar suma de 1.100.000 lei, situatie pe care a comunicat-o inculpatului. Acesta cere banii înapoi sa-i numere si în timpul renumararii, profitând de neatentia partii vatamate, sustrage din teancul de bancnote 400.000 lei, apoi remite banii partii vatamate recunoscând ca lipesc 100.000 lei, suma pe care i-o da separat acesteia, creându-i convingerea ca a primit toata suma de 1.200.000 lei. Ulterior partea vatamata constata ca a primit doar 800.000 lei.

b) în data de 15.06.2004, inculpatul se întelege cu o alta persoana, aflându-se în acelasi loc, sa cumpere de la aceasta 200 euro în schimbul sumei de 8.000.000 lei. Primeste cei 200 de euro si îi remite partii vatamate un teanc de bancnote de 100.000 lei prins cu doua banderole. În acel moment fuge, pretinzând ca vine politia. Partea vatamata constata ca doar bancnotele care se vedeau erau de 100.000 lei, în interior fiind puse bucati de hârtie taiate la dimensiunile bancnotelor, primind în schimb doar 200.000 lei.

2. Analiza cazului din punct de vedere al psihologiei judiciare

2.1. Faza preinfractionala

Deoarece banii primiti de la mama sa erau insuficienti si impulsionat de noul sau prieten A.B., s-a hotarât sa încerce sa-si „rotunjeasca” venitul, fiind convins de acesta de usurinta procurarii banilor si de inexistenta riscului de a fi prins, mai ales ca a asistat la câteva operatiuni ilicite reusite ale amicului.

2.2. Faza infractionala propriu-zisa

Observații:

referatul a fost prezentat in cadrul facultatii de psihologie si stiinte ale educatiei cluj

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Delicventa Juvenila.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (4 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
2 022 cuvinte
Nr caractere:
9 722 caractere
Marime:
11.88KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Psihologie
Predat:
la facultate
Materie:
Psihologie
Profesorului:
Ion Bus
Sus!